Don Luigi, italianul de la Tansa (II)

Unele sunt probabil mai arătoase, dar casa lui e fărâmă de suflet, de iubire şi de nostalgie pentru Italia pe care nu a văzut-o decât o singură dată, în anii lui târzii, ghidat de un nepot care trudeşte acolo şi căruia i-a dăruit casa lui de la Tansa, întrucât Dumnezeu nu l-a binecuvântat cu prunci. Dar nu a apucat să ajungă mai în vale, în Sicilia strămoşului don Pepe Luigi, inginer de profesie. Acesta a ajuns în părţile Iaşului la chemarea regelui Carol I, ca să zidească tunelul de la Bârnova, de pe traseul căii ferate de la Bucureşti la Iaşi. Când treceţi prin tunel veţi şti de acum că don Pepe Luigi, străbunicul lui don Cezar Luigi de la Tansa ne-a dăruit această capodoperă, una din cele mai trainice construcţii de infrastructură de la noi din veacul al XIX-lea.

Nu la multă vreme după încheierea lucrărilor de la Bârnova, în anul 1885, don Pepe şi soţia lui au murit în vremea unei epidemii, lăsând patru copii orfani. Unul dintre aceştia, Constrantin, născut probabil la Vaslui se va căsători cu Maria Cotin de la Tansa. El este bunicul lui don Luigi. Aşa a început românizarea familiei. Bunicul, meşter zidar, a lucrat printre altele la construirea conacului de la Schinetea, Vaslui, a mareşalului Constantin Prezan. Don Luigi obişnuia până mai ieri să treacă dealul până la conac, pentru a admira lucrarea artistică a bunicului, decedat la vârsta de 82 de ani şi înmormântat la Tansa. Tatăl lui don Luigi, Costache, s-a născut în anul 1908 şi a trecut la Domnul în anul 1975. El a întrerupt tradiţia artizanilor italieni, alegând să fie agricultor şi îngrijind cele 4 hectare de pământ. Cuplul a avut 12 copii, din care 7 fete şi 5 băieţi, printre aceştia şi don Luigi Cezar. În viaţă mai sunt 3 fraţi şi o soră.

Dar necazurile mari ale familiei au început o data cu intrarea ruşilor în sat. Aceştia au confiscat animalele, iar pe proprietarii de care cu boi i-au încolonat să transporte muniţie de război până la Gura Humorului. Din cele 79 de care s-au mai întors doar 3, celelalte fiind confiscate de ruşi, iar animalele sacrificate. În anul 1950 comuniştii au confiscat casa părintească, obligând familia să o părăsească în numai două ore. S-au adăpostit pe unde au putut, iar casa a fost transformată în şcoală. Abia în anul 1960, în urma intervenţiei unui văr de-al mamei, ajuns preşedinte de Sfat popular, şi-a recăpătat casa.

Don Luigi a reluat tradiţia italiană a artizanilor constructori. O bună parte din casele tănsenilor sunt gândite şi zidite de don Luigi şi echipa lui. În total 137 de familii trăiesc în case făcute de el. Mizând pe acest capital de încredere şi respect, după anul 1989, don Luigi a crezut că poate candida cu succes la primăria satului. Nu a avut nici o dilemă să aleagă PNŢ-CD, pentru a continua legatul testamentar al tatălui său Costache, fost ţărănist înfocat. Însă tănsenii aveau alte opţiuni, fără nici o legătură cu istoria adevărată, pe care o uitaseră ori fusseră împinşi să o uite. Au votat un candidat FSN, aşa cum s-a întâmplat îndeobşte în ţară. Deci don Luigi a fost bun atunci când le-a făcut case consătenilor, dar nu mai era bun să le fie primar. Au ales un comunist cu state vechi, care a ţinut comuna pe loc. A reuşit chiar şi în împrejurările vitrege de după 1989 să obţină două mandate de consilier local, fiind singurul ţărănist din structurile de putere. Nu a putut câştiga în bătălia cu morile de vânt, resemnându-se în final şi înţelegând că nimeni nu-i profet în ţara lui. Deşi nu a izbândit până la capăt, don Luigi are mulţumirea sufletească de a fi văzut din nou la putere, fie chiar şi pentru scurt timp, partidul marelui Iuliu Maniu. Şi azi, din ochii lui se preling lacrimi de emoţie şi tristeţe ori de câte ori vine vorba de martiriul lui Maniu.

Bărbat chipeş, don Luigia  avut o viaţă sentimentală bogată, de veritabil italiano amoroso. A ţinut trei neveste cu acte în regulă şi două nelegitime, rămânând mereu galant şi generos, amintindu-mi într-un fel de personajele lui Vitorio De Sica, din anii de glorie ai neorealismului italian.

Italienii din România au zidit case şi palate, au făcut drumuri şi tunele, au sculptat statui şi monumente funerare, au făcut cariere artistice remarcabile, au dat ţării savanţi şi medici renumiţi. Iar pentru mine, pe lista de suflet a italienilor se adaugă don Luigi de la Tansa. Şi dacă ar fi fost să îl cunosc doar pe el, tot mi-ar fi de ajuns ca să preţuiesc această comunitate care ne-a dăruit nouă, românilor, ceva din geniul solar al Italiei.

Mihai Dorin este istoric şi publicist

Publicitate și alte recomandări video