Dumnezeu este iubire, dar iubirea nu este Dumnezeu (II)

Să cercetăm şi partea a doua a îndemnului Sfântului Apostol Pavel: „Urâţi răul, alipiţi-vă de bine” (Romani 12, 9). Observăm că nu e de ajuns doar să ne desprindem de cele rele. Avertismentul Mântuitorului este unul cutremurător: „Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi” (Matei 12, 43-45).

A fi „curat”, dar „gol de Dumnezeu” nu poate fi decât o stare provizorie, temporară. Atacurile demonice ne pot doborî mai jos decât am fost vreodată. Nu te pot ajuta nici măcar faptele bune. Ne explică acelaşi Ioan Gură de Aur, dezvăluindu-ne de ce s-a folosit cuvântul „alipiţi-vă” şi nu un altul: „Nu spune «urând răul şi făcând binele», ci stând necontenit în bine, căci aceasta o arată prin expresia «lipindu-vă de tot lucrul bun». Tot aşa şi Dumnezeu, unind pe bărbat cu femeie, a zis: «Se va lipi bărbatul de femeia sa» (Facere 2, 24)” („Comentariile sau Explicarea Epistolei cătră Romani a celui între sfinţi Părintelui nostru Ioan Chrisostom, Archiepiscopul Constantinopolei”, Atelierele grafice SOCEC&Co., Bucureşti, 1906, p. 365). Aşadar, aşa cum bărbatul şi femeia în căsătoria binecuvântată sunt chemaţi să devină una, tot aşa şi noi suntem chemaţi să devenim una cu binele, adică a fi cu Dumnezeu în toate cele ale vieţii noastre, clipă de clipă.

Ura păcatului şi lipirea de bine sunt cele două etape premergătoare ale dobândirii iubirii desăvârşite. Nimeni nu le poate eluda, nimeni nu le poate „sări” ca să ajungă direct la Dragoste. Însuşi „apostolul Iubirii”, Sfântul Evanghelist Ioan, a trecut prin ele. Mai întâi a avut anumite greşeli, înainte de a înţelege care este „duhul iubirii”. Aduceţi-vă aminte de momentele în care el şi cu fratele său, Iacov, au cerut lui Hristos „să trimită foc din cer” (Luca 9, 54) peste un sat de samarineni sau au dorit să „şadă unul de-a dreapta şi altul de-a stânga întru slava” Lui (v. Marcu 10, 37). Sau când nu au putut „priveghea un ceas cu El” în Ghetsimani (v. Matei 26, 36-45).

Poţi testa foarte uşor pe oricare dintre cei care susţin că au dragoste. E de ajuns să îi întrebi ce părere au despre păcat. Influenţaţi de (pseudo)spiritualitatea de tip new age, unii nici măcar nu vor recunoaşte că există păcat, ci doar… dragoste. Aceştia sunt cei mai înşelaţi dintre toţi. Alţii vor spune că pe ei nu-i interesează păcatul, chiar dacă e o realitate, ci doar să iubească pe Dumnezeu şi pe oameni. Sunt cei care vor să „sară” peste etapa în care să urască păcatul. Ei sunt cei care, iar şi iar, cad şi recad în aceleaşi păcate din care nu mai reuşesc să iasă. Pentru că nu poţi părăsi un păcat pe care nu-l urăşti.

Suntem mereu în faţa unei alegeri: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei 6, 24). Ura şi iubirea se regăsesc, practic, în toate clipele vieţii noastre, depinde ce întrebuinţare dăm fiecăreia. (Va urma)

Publicitate și alte recomandări video