După ce a promis depolitizarea spitalelor, Rafila plasează un traseist la șefia spitalului din Ștei

vineri, 03 decembrie 2021, 14:47
1 MIN
 După ce a promis depolitizarea spitalelor, Rafila plasează un traseist la șefia spitalului din Ștei

Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a numit un fost deputat, traseist pe la PDL, PNL și PSD, care studiat, potrivit propriului CV, între 2004 și 2005 la o universitate privată, în funcția de manager interimar al spitalului de psihiatrie din Ștei.

În CV-ul deputatului Nicolae Jolța, numit manager interimar al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, la rubrica orivind studiile scrie doar atât: „2004 – 2005: Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea Mihai Eminescu”. La momentul absolvirii facultății, avea 43 de ani.

Publicația ebihoreanul.ro scrie că Jolţa a fost numit prin Ordinul 2.602 din 26 noiembrie al ministrului Rafila, iar salariul său de bază va fi de 13.908 lei, „iar suma netă pe care o va încasa, cu sporuri consistente, se ridică la 20.000 lei pe lună”.

Tot potrivit CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaților, înainte de a fi deputat în legislatura 2008-2012, Jolța a fost administrator SC NICO TRANS SRL. Ulterior el a mai avut diferite funcții la stat: în 2014, ar fi fost numit șef al corpului de control al ministerului mediului, scrie presa locală, iar ulterior a ajuns la şefia Autorităţii Rutiere Române Bihor.

Alexandru Rafila a susținut în repetate rânduri că va depolitiza spitalele.

Citeşte mai mult pe newsweek.ro

Comentarii