De Business

Punem punctul pe știi

Epopee fiscală – Tichetele cadou oferite 4 ani de Cotnari SA, în vizorul Direcţiei Antifraudă. Proces câştigat de producătorul de vin

vineri, 17 martie 2023, 02:50
7 MIN
 Epopee fiscală – Tichetele cadou oferite 4 ani de Cotnari SA, în vizorul Direcţiei Antifraudă. Proces câştigat de producătorul de vin

Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava a pierdut procesul cu SC Cotnari SA, având ca miză suspendarea plăţii a 2.388.776 lei. Banii ar fi reprezentat obligaţii fiscale calculate pentru anii 2016-2019, pentru tichete cadou oferite de Cotnari SA unor agenţi de vânzări care nu erau angajaţi ai firmei. Iar controversa a pornit de la încadrarea de către inspectorii fiscului a tichetelor cadou la capitolul venituri salariale, în timp ce firma ieşeană le considera venituri din alte surse, pentru care nu se plătesc contribuţii bugetare, cum ar fi cele de asigurări de sănătate. Prin urmare, Cotnari SA plătise statului 414.253 de lei sub formă de impozit pe venituri din alte surse, de aproape şase ori mai puţin decât îi impunea DRGF Suceava.

 

De fapt, Cotnari SA s-a confruntat, la fel ca alte firme din România, cu o situaţie intens dezbătută în ultimii ani pe site-urile juridice. “În opinia fiscului, aceste tichete ar reprezenta o recunoaştere a eficienţei şi competitivităţii profesionale, urmând a fi tratate din punct de vedere fiscal în acelaşi mod ca şi veniturile din salarii (de pildă, impozit pe venit şi contribuţii sociale)”, se arată pe site-ul www.juridice.ro.

ANAF contra ANAF

„Unul dintre motivele care au stat la baza acestei încadrări constă în relaţia de dependenţă care s-ar naşte, în opinia inspectorilor antifraudă, între societatea care le acordă şi beneficiarii tichetelor, ca urmare a semnării proceselor-verbale de recepţie de către aceştia din urmă”, se mai arată în analiza amintită, care subliniază şi faptul că, “deşi ANAF, prin direcţiile regionale informează contribuabilii că sumele acordate sub forma tichetelor cadou în afara unei relaţii generatoare de venituri din salarii se încadrează în categoria veniturilor din alte surse şi, pe cale de consecinţă, nu se datorează contribuţii de asigurări sociale de către firmele care le acordă, inspectorii din cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă procedează cu ocazia controalelor pe care le desfăşoară la acestea contrar doctrinei sale administrative”.

Pe 2 iunie 2022, Direcţia Regională Antifraudă Suceava emitea, după verificarea documentelor producătorului de vin, o Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale principale: 2.388.776 lei. Aceasta este suma pe care, potrivit inspectorilor antifraudă fiscală, Cotnari SA trebuia să îi achite drept contribuţii asiguraţi şi contribuţii angajator, pentru perioada 2016 – 2019.

În 7 iulie, SC Cotnari SA cerea Tribunalului Iaşi să suspende executarea acestei decizii, până la pronunţarea instanţei de fond pe motiv că “în lipsa raporturilor de muncă dintre reclamant şi persoanele cărora le-a acordat tichetele cadou, aceasta nu datorează contribuţiile stabilite de reclamant prin actul în litigiu”.

Un nou proces

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a încercat să pareze această motivaţie spunând că “Nu se poate reţine că în mod greşit a stabilit organul fiscal contribuţii asiguraţi şi contribuţii angajator (…) în contextul în care activitatea prestată de angajaţii partenerilor de afaceri în favoarea reclamantei s-a derulat în mod constant pe parcursul unei perioade de 4 ani, iar veniturile astfel realizate de salariaţii partenerilor de afaceri nu au avut caracter ocazional, ci unul continuu”.

18 august 2022 – Tribunalul Iaşi “a dispus suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale stabilite în urma verificării documentare până la pronunţarea instanţei de fond”.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

La sfârşitul lunii octombrie, Curtea de Apel a admis recursul, a casat sentinţa anterioară şi a trimis cauza înapoi Tribunalului, pentru rejudecare. Asta deoarece “hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii”.

Şi, astfel, a început un nou proces pentru suspendarea actului emis de Antifraudă. „Suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură excepţională (…), astfel că luarea acestei măsuri presupune dovedirea existenţei acelor împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, dar mai ales a necesităţii înlăturării temporare a caracterului executoriu al actului pentru a preveni o pagubă iminentă”.

Calculele Antifraudei

Magistraţii tribunalului ieşean au analizat din nou situaţia. Direcţia Regională Antifraudă Suceava calculase:

  • pentru anul 2016, Cotnari SA trebuia să plătească 456.770 de lei,
  • pentru 2017, încă 737.518 lei,
  • pentru 2018 se mai adăugau 849.401 lei,
  • iar pentru 2019 societatea comercială ar mai fi avut de plătit, conform inspectorilor fiscali, 345.087 lei.

Aceste contribuţii au fost socotite de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava ca reprezentând contribuţii aferente tichetelor cadou oferite de SC Cotnari SA cu ocazia desfăşurării unei campanii de vânzări având ca obiectiv “motivarea si loializarea participanţilor în vederea stimulării vânzărilor în reţeaua de parteneri şi creşterii volumului vânzărilor organizatorului”. Tichetele cadou au fost acordate agenţilor de vânzări care nu erau angajaţi ai reclamantei.

Magistraţii au răsfoit legile şi au arătat apoi în instanţă că tichetele cadou au fost reglementate prin Legea nr.165/2018 care, în forma iniţială, prevedea că acestea „sunt bilete de valoare acordate, ocazional, angajaţilor, pentru cheltuieli sociale” şi că, “pot fi acordate tichete cadou şi altor categorii de beneficiari, pentru campaniile de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă şi publicitate”.

O nouă suspendare

Trei ani mai târziu, printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG nr. 130/2021), Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare era modificată şi completată, astfel: „Tichetele cadou sunt bilete de valoare acordate ocazional angajaţilor proprii pentru cheltuieli sociale” şi “Este interzisă acordarea de tichete cadou altor categorii de beneficiari decât cei prevăzuţi la alin. (1) “. Iar acordarea de tichete cadou si altor categorii de beneficiari decât angajaţilor proprii pentru cheltuieli sociale a devenit contravenţie, sancţionabilă cu 14 puncte-amendă .

“Reiese aşadar că există, pe de o parte, prevederi exprese clare ce indică tichetele cadou ca nepurtătoare de contribuţii sociale, iar pe de altă parte, organul fiscal a procedat la o reîncadrare ce a determinat forţat exact contrariul prevederilor legale exprese clare. Faţă de aceste aspect, Tribunalul apreciază că se poate reţine în speţă că există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”, au concluzionat judecătorii.

Iar în ceea ce priveşte paguba iminentă, toate instanţele au considerat că paguba produsă firmei ieşene, prin impunerea plătii celor aproape 2,4 milioane de lei ar putea perturba grav activitatea acesteia: „Într-adevăr, executarea reclamantei pentru suma de 2.388.776 lei este de natură a-i crea acesteia un prejudiciu material previzibil, faţă de faptul că, pentru funcţionare, societatea are de plătit furnizori şi angajaţi, iar în lipsa plăţilor ar putea ajunge cu uşurinţă la situaţii grave privind funcţionarea societăţii, la perturbarea activităţii acesteia.”

În aceste condiţii, pe 16 ianuarie 2023, Tribunalul Iaşi a dispus, din nou, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale până la pronunţarea instanţei de fond. Dar Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin D.R.A.F. Suceava, a atacat şi de această dată, prin recurs, sentinţa Tribunalului. În urmă cu câteva zile, Curtea de Apel Iaşi a decis, prin sentinţă definitivă, în favoarea producătorului de vin. Adică obligaţiile de plată se suspendă, până la obţinerea unei sentinţe definitive de la o instanţă de fond.

Firmele pot cere statului restituirea banilor

Numai că, între timp, pe 24 februarie, în Monitorul Oficial nr. 163 a fost publicată Legea 43 pentru anularea unor obligaţii fiscale, prin care:

Se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării din categoria veniturilor din alte surse în categoria veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, a veniturilor din tichete cadou obţinute de către

persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii, pentru perioadele fiscale de la intrarea în vigoare a Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă şi, respectiv, a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, şi până la 31 decembrie 2020 inclusiv, şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Anularea se aplică inclusiv în situaţia în care tichetele cadou au fost acordate de către plătitorul de venit către angajatorul persoanelor fizice pentru a le distribui angajaţilor acestora în numele plătitorului de venit”.

Apărătorul în instanţă al SC Cotnari SA a cerut menţinerea hotărârii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, pentru că “Scopul Legii 43 nu a fost atins, în sensul că nu s-a emis ordinul, nu s-au restituit sumele şi această lege face tocmai dovada susţinerilor intimatei (n.r.: SC Cotnari SA). Ordinul preşedintelui ANAF, pe care SC Cotnari SA îl aşteaptă acum, este cel prin care se aprobă deciziile de anulare a obligaţiilor fiscale. Iar firmele care au achitat deja aceste obligaţii, parţial sau integral, ar putea cere acum statului să le fie restituiţi banii. 

Comentarii