Erasmus, sau despre măreția și fragilitatea intelectualului umanist (III)

Voi continua, în rândurile care urmează, „exercițiul de admirație” față de figura lui Erasmus din Rotterdam, pe care îl socotesc prototipul intelectualului ideal: rațional, echilibrat, incoruptibil, imun la lingușiri, șantaje și cârdășii, responsabil exclusiv față de propria conștiință; asumându‑și, desigur, în cunoștință de cauză, riscurile izolării în singurătatea „turnului de fildeș”. Ofer în continuare cititorului interesat câteva fragmente din Laus Stultitiae, în aceeași versiune românească a lui Robert Adam.

Stăpânitorilor popoarelor, regi și împărați, Prostia le cunoaște prea bine lăcomia și cinismul, minciuna și populismul, cusururi de atunci și dintotdeauna ale „oamenilor politici”: „Cufundați într‑o viață ușuratică plină de plăceri, ei se îndepărtează de orice le‑ar putea stârni cea mai mică îngrijorare și nu‑i primesc în preajma lor decât pe lingușitorii ce știu cum să‑i laude necontenit. Trebile țării vor merge ca pe roate dacă riga va umbla toată ziua la vânătoare, va crește armăsari focoși, va vinde dregătoriile ca să‑și umple buzunarele și va născoci mereu alte dări ca să împuțineze avutul supușilor și să‑l mute în visteria sa. Drept este că nici acestea nu le fac fără chibzuință și își bat capul să găsească temeiuri pentru împiedicarea lor, ori să‑și înveșmânteze strâmbătățile strigătoare la cer în haina dreptății. Ba încă se străduiesc să‑și câștige iubirea norodului pe care îl despoaie, măgulindu‑l în fel și chip. (…) Închipuiți‑vă acum un domnitor cum se văd destui, neștiutor de legi, nepăsător la binele obștei, veșnic umblând să‑și ticsească punga și să‑și împlinească poftele, vrăjmaș al libertății, adevărului și științelor, judecând totul după patimile sale și foloasele ce i‑ar putea ieși. Pentru el binele țării e vorbă goală.”

În discursul sarcastic și implacabil al Prostiei, papilor de la Roma le este rezervată partea leului. Reproduc din Elogiul nebuniei, oarecum la întâmplare, câteva fraze: „Papii, care sunt vicarii lui Iisus Hristos pe pământ, n‑ar duce oare cea mai tristă și mai obidită viață dacă ar dori să calce pe urmele Mântuitorului, dacă s‑ar forța să‑i imite sărăcia, muncile, învățăturile, suferințele și disprețul față de cele lumești, de s‑ar gândi că papă e totuna cu părinte și că numele cu care sunt cinstiți le cere să se arate demni de el? După asemenea raționamente, ce om și‑ar mai da toată averea ca să cumpere un scaun așa de greu de umplut, ori nu s‑ar da în lături de la folosirea pumnalului, otrăvii și a altor samavolnicii pentru a‑l păstra după ce l‑a dobândit? De câte desfătări și înlesniri nu s‑ar lipsi papii de s‑ar hotărî într‑o bună zi să meargă pe calea înțelepciunii? (…) Dușmanii cei mai înverșunați ai Bisericii sunt papii ticăloși care fac prin tăcerea lor să fie uitat numele Domnului, scot iertarea păcatelor la vânzare, îi strică învățătura prin tălmăciri silnice și o duc de râpă prin pilda molipsitoare a dezmățului lor.”

Să nu uităm că pentru asemenea cuvinte Jan Hus murise ars pe rug cu o sută de ani mai devreme, iar peste alți aproape o sută de ani, Giordano Bruno va suferi același supliciu! Pe de altă parte, nu trebuie uitat că Erasmus a fost contemporan cu papii „renascentiști” Inocențiu al VIII‑lea (întemeietorul Inchiziției), Alexandru al VI‑lea Borgia, Iulius al II‑lea (comanditarul Capelei Sixtine), care învățaseră să prețuiască și să colecționeze mai degrabă cărți și manuscrise rare ale anticilor greci și latini decât icoane și să‑și împodobească bazilicile cu operele lui Botticelli, Leonardo da Vinci, Rafael sau Michelangelo. Cât de sigur pe sine trebuie să se fi simțit prudentul Erasmus scriind asemenea „grozăvii”, cât de mare îi va fi fost curajul sau, poate, mai degrabă, cât de mare îi era convingerea că autoritatea morală universală pe care o dobândise l‑ar fi protejat de brațul „Sfântului Oficiu”?

Laus Stultitiae  a fost scrisă cam cu vreo zece ani înainte ca Martin Luther să afișeze pe ușa catedralei din Wittenberg celebrele sale 95 de teze care vor zgudui din temelii Europa. Aici începe însă o altă poveste din fascinanta viață a lui Desiderius Erasmus Roterodamus. (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video