Fantomă la fereastră

Se întâmplă adeseori să trecem prin temeri care nu semnalează nicio amenințare reală, dar ele să ne bântuie, totuși, o vreme. Am reîntâlnit, după mulți ani în care fusese plecată din țară, o fostă colegă de la Litere: așa cum avea să-mi mărturisească, printre altele, la o cafea, în ultima vreme, manifesta o frică teribilă de fantome și, din această cauză, nu își găsea liniștea și odihna. Bântuită de ideea unor contacte cu ființe din alte dimensiuni, această teamă, declanșată, se pare, după o vizită la rude, a devenit realitate pentru ea, transformându-se adeseori în panică și suferință chiar și la cel mai mic zgomot din casă. Cred că sunt la geam, mi-am tras plapuma peste cap, sunt paralizată de frică, mi-a spus îngrozită, plângând la telefon, într-o noapte, trecut fiind de miezul nopții. Povestea a prins contur abia când m-am dus, la rugămințile ei, cu pijama cu tot, să îi țin „de urât”, treptat, a început să vorbească despre cum a primit astfel de gânduri. Bunică-sa îi vorbea adeseori despre stafii când se ducea vara, în vacanțe, la ea. O vecină de-a bunicii, care murise și fusese îngropată cu participarea întregului sat, fusese, cică, văzută într-o noapte de un consătean privind pe fereastra casei primarului. Copilul nu putea merge, din pricina temerilor, nici măcar la veceu. Dacă musai trebuia, trezea toată familia ca să-l însoțească. Și aceste amintiri dureroase care generau temeri false, erau, de fapt, fanteziile ei izvorâte din poveștile bunicii. A crezut în ele multă vreme în copilărie și de aceea i-a fost frică de repetarea a ceea ce nu i se întâmplase, de fapt, niciodată. Astfel, ușor-ușor, vălul tenebros al poveștii a început  să se risipească pentru mine, pe de o parte, în urma mărturisirii ei despre stafiile bunicii, pe de alta, datorat întâmplării ce a urmat. Pe când dormea buștean, iar eu, în rol de paznic, așteptam ivirea zorilor dintr-un fotoliu, s-a auzit un zgomot ciudat venind dinspre fereastră. M-am apropiat, cu respirația tăiată și pulsul ridicat, de aceasta: cablul de la internet, desprins dintr-o clamă, se bălăngănea în bătaia vântului, lovindu-se de burlanul casei. Amica s-a trezit brusc: Ai auzit și tu, nu-i așa?! m-a întrebat în șoaptă. Poate credeai că fabulez!

Frica dureroasă și asfixiantă e adesea doar fantezie, iluzie creată de minți neliniștite. O astfel de teamă vine la cei care sunt desprinși de realitate din cauza unor probleme, altele decât cele pe care le invocă. Dacă e să transcriem metaforic această idee, am spune că sub impulsul fricii, substanța lumii pe care o percepem ia contur și înfățișare în culorile minții, nu în realitatea nudă a obiectivității. În consecință, adevărul devine un mozaic reflectat al credințelor individuale, adevărul meu, în care cred cu tărie și în care nu mai încape nici un alt adevăr, oricât de obiectiv ar fi, al altcuiva.

O investigație minuțioasă a acestor temeri nu doar că poate dezvălui disonanțe, lacune ilogice sau fragmente neconcordante, ci și oferă posibilitatea de a înțelege că temerile nu sunt ancorate într-o realitate solidă, sunt mai degrabă proiecții ale universului interior. Prin explorare și întrebări directe, fiecare din noi poate descoperi fundația logică a fricii resimțite. Când te temi permanent că soția va fugi de acasă într-o zi cu altul, nu te temi de faptul că vei fi părăsit de o femeie care, dacă va ajunge să plece de acasă, evident, nu te mai iubește și nu mai are nimic de împărțit cu tine, ci, mai degrabă, te temi de propria ta instabilitate. Această instabilitate, care poate fi cauzată de emoții diverse, de stimă de sine scăzută, de un trecut traumatizant, de incapacitatea de a avea perspective, de slăbiciune psihică, după cum vedem motivele sunt multiple, creează scenarii, gânduri și temeri false. Iar ele, la rândul lor, determină un comportament neadecvat într-o relație care, dacă ai fi fost ancorat într-o realitate solidă, dacă nu s-ar fi dezvoltat sub impulsul fricii, ar fi avut izbândă: apar gelozii nejustificate, control absolut, certuri și chiar violență domestică. Ca, mai apoi, părăsit și singur, în urma acțiunilor tale și a comportamentului nesăbuit, să exclami: Știam eu că va pleca! Nu mă temeam degeaba! Adevărul tău e doar rezultatul propriilor tale temeri, credințe, frustrări și traume, nu al realității pe care, din păcate, nu o mai percepi așa cum este.

Adesea constatăm că oamenii sunt capabili să se confrunte cu aceste temeri și aceasta ușurează munca psihologului sau psihoterapeutului. De exemplu, să presupunem că cineva are o frică teribilă de a călători cu avionul, iar această frică își are originea într-o experiență minoră de turbulență într-un zbor din trecut sau o aterizare eșuată. Prin analizarea acestei frici, poate constata că acea experiență a generat o reacție disproporționată, iar temerea sa nu este echilibrată în raport cu realitatea și siguranța zborurilor. Avioanele nu cad zilnic de pe cer, iar turbulențele în timpul zborului cu avionul sunt la fel de obișnuite și frecvente ca și denivelările asfaltului pentru o mașină sau ca zdruncinăturile pe care le mai experimentăm atunci când mergem cu trenul pe distanțe lungi. Astfel, prin explorarea și confruntarea cu această temere, poate ajunge să își diminueze starea provocată de aceasta și să călătorească cu avionul fără sentimente debilitante.

Atunci când colaborăm cu cei din jur în explorarea fricilor lor, ne concentrăm adesea pe evaluarea profundă a amenințărilor percepute în raport cu intensitatea emoțiilor lor de frică. Descoperim adesea că oamenii supradimensionează unele dintre pericolele pe care le cred reale în viața lor. O abordare logică, coerentă și bine argumentată poate disipa aceste temeri, chiar dacă sunt resimțite puternic la nivel emoțional. Frica, în esența ei, reprezintă un mesaj criptic, iar atunci când acest mesaj este descifrat prin prisma raționamentului logic, se poate constata că este adesea fără temei. Este o abordare prin care se dezvăluie că multe dintre aceste temeri nu sunt justificate și pot fi contracarate cu argumente solide și raționale.

Există terapeuți care consideră că o abordare bună a fricii ar fi să dezvolți indiferența față de ea. În opinia noastră, nu ar fi o modalitate foarte bună, pentru că o persoană nu trebuie să fie indiferentă față de temerile sale, altfel riscă să rateze informațiile importante pe care i le transmit acestea. Dar atunci când o anumită frică este intruzivă și nu permite oamenilor să trăiască normal, o poți influența totuși. Iar scopul acestei abordări este să ne gândim la consecințele anumitor amenințări asupra cărora această frică ne avertizează și să ne gândim la ce este rău în aceste consecințe. Să luăm în considerare un scenariu în care cineva are o frică intensă de eșec, de pildă, că își va pierde locul de muncă și va rămâne, vorba aceea, muritor de foame. Deși, în general, teama de eșec poate fi un factor motivant, această persoană ar trebui, conform acestei terapii, să rămână complet indiferentă, inhibându-și, de fapt, capacitatea de a urmări oportunitățile sau de a-și asuma riscuri. Această indiferență, deși, inițial, o modalitate de a face față fricii, o va determina să piardă experiențe de învățare valoroase și oportunități de dezvoltare personală. Practic, nu va face nimic constructiv pentru a combate temerile, nu va urma o școală, de pildă, nu se va perfecționa în meseria sa, nu va face eforturi să execute corect și la timp sarcinile de serviciu, sau nu va căuta alternative care s-o liniștească, dacă se întrevede, cumva, vreo listă de concedieri. O abordare echilibrată ar implica recunoașterea avertismentelor cu privire la consecințele potențiale, fără a permite complet fricii să își dicteze acțiunile.

Indiferent de ceea ce ni se întâmplă, totul este trecător. Privind din această perspectivă, pe care o abordează cei mai mulți terapeuți, orice temere pare să piardă din importanță. Atunci când discutăm cu oamenii despre fricile lor, îi sfătuim să exploreze cu atenție ce anume îi îngrijorează în legătură cu acele temeri și de ce le provoacă această stare. Săpând adânc în fricile pe care le au, ei pot reduce impactul acestora asupra lor înșiși. Nu pentru că aceste temeri vor înceta să fie relevante sau pentru că vor găsi o soluție care să le elimine complet, ci pentru că, prin conștientizare și explorare profundă, mintea se adaptează la aceste scenarii înspăimântătoare. Astfel, orice s-ar întâmpla în viață, acestea vor fi percepute ca etape trecătoare. Dacă un specialist posedă o încredere puternică în sine, el poate să inspire pacienții și clienții săi că temerile lor sunt mai degrabă produse ale imaginației decât realități concrete. Această abordare implică o schimbare a percepției, sugerând că aceste temeri sunt iluzorii și că, pur și simplu, nu există într-o formă concretă. Astfel, acceptând această nouă perspectivă, mintea persoanei poate să îmbrățișeze un nou mod de a percepe frica, înlocuind convingerile sale vechi.

În esență, această metodă se bazează mai mult pe inspirație și sugestie decât pe logică sau explicație detaliată. Specialistul nu se concentrează pe a explica rațional temerile, ci mai degrabă insistă asupra iraționalității acestor frici. Este important de menționat că această abordare a unor specialiști nu funcționează pentru toată lumea. Totuși, în cazurile în care o persoană pare să nu poată depăși aceste frici prin raționament logic, sugestiile pot oferi o cale de a schimba percepția și de a aborda frica dintr-o perspectivă diferită. Pentru a preveni apariția unor frici care pot deveni copleșitoare și influența negativ starea ta, este esențial să înveți să reacționezi rapid la ele. Viteza cu care răspunzi la frică are un impact profund asupra modului în care o analizezi și o gestionezi. Observând cât mai devreme posibil semnele de teamă, chiar și într-o formă incipientă, îți oferă oportunitatea de a investiga rapid motivul acestei reacții, adică amenințarea care a generat acest sentiment.

În acest sens, vreau să amintesc aici, în două trei vorbe, despre doomscrolling, fenomen nou apărut și care reprezintă, așa cum ne spune Wikipedia, actul de a petrece o cantitate excesivă de timp citind cantități mari de știri negative online. Din perspectiva cognitiv-comportamentală, acesta este un simptom nevrotic caracteristic. Cu cât ne cufundăm în mai multe informații negative, cu atât mai mult toate gândurile noastre se „globalizează”, formând distorsiuni cognitive. Adică, pe înțelesul cititorului, începem, cu adevărat, să credem că absolut totul în jurul nostru este rău. La o anumită etapă, apare un fel de obicei, o nevoie acută de a citi și a urmări doar știri negative. Un obicei, de care este foarte greu de scăpat. Se pare că este imposibil să deschizi, azi, un site de știri sau să pornești televizorul fără a afla despre un alt incident teribil. Riposta SUA în Irak, crime în gara din Paris, proteste și incendieri ale fermierilor în Bruxelles, costuri mai mari pentru imobile și mașini, 15 miliarde lei dispăruți de la pensii, invazii de ploșnițe în capitală, primul copil cu inteligență artificială, fermierii nu vor să mai aprovizioneze marketurile – toate acestea sunt titlurile știrilor care se derulează la TV, în timp ce scriu acest articol. Aceleași știri sunt redate din oră în oră. E ca picătura chinezească. Un asemenea flux de știri terifiante în mass-media, dublat de cele din social media, nu poate decât să ridice întrebări: ce se întâmplă cu noi sub influența acestora? Au o influență ascunsă asupra noastră sau trec neobservate de psihic? Gradul în care violența afectează psihicul depinde de persoană, desigur, dar există două efecte care acționează asupra celor mai mulți dintre noi. Pe de o parte, o scădere a sensibilității și empatiei, pe de altă parte, un sentiment în creștere de vulnerabilitate, teamă și neputință. Psihologul Pamela Rutledge, specialist în psihologia mass-media, autoarea cărții Exploring Positive Psychology: The Science of Happiness and Well-Being, 2016, afirma, într-un interviu, că mintea umană se concentrează instinctiv asupra oricărei situații potențiale periculoase, din punct de vedere biologic, supraviețuirea necesită monitorizarea constantă a spațiului înconjurător pentru a identifica prompt sursele de amenințare. Din această cauză, potrivit lui Rutledge, oamenii tind să acorde mai multă atenție știrilor negative decât celor pozitive. Apare, așadar, un cerc vicios: în loc să colectăm informații care sunt menite să ne calmeze și să ne confere un sentiment de control, de fericire, căutăm să primim doar doze gigantice de negativitate.Și unde duc acestea? La anxietate cronică și depresie.

Prin conștientizarea acestei frici în stadiul incipient, ai posibilitatea să o identifici și să o evaluezi înainte ca aceasta să pătrundă adânc în subconștient, unde ar putea deveni mai dificil de gestionat. Ignorând aceste semnale, frica poate să se adâncească în straturile subconștientului și, mai târziu, să se manifeste într-o varietate de situații, afectându-ți încrederea și putându-ți chiar influența comportamentul și deciziile. De exemplu, să presupunem că ai o teamă naturală de război,  această teamă, alimentată permanent de știrile din media și social media pe tema aceasta, știri pe care le cauți cu insistență, poate persista și poate influența încrederea ta în viitor și comportamentul tău social, chiar dacă uneori nu îți dai seama de sursa exactă a acestei anxietăți. Cunosc tineri care nu-și mai doresc copii, deși, cu un an-doi înainte, și-i doreau cu ardoare. O cunoștință a întrerupt studiile postuniversitare fiindcă „vor veni vremuri grele”, iar studiile nu-i vor mai servi, crede el, la nimic.

Există situații în viață care, în realitate, nu ar trebui să ne trezească neliniști sau teamă. Cu toate acestea, le etichetăm adesea ca fiind amenințări sau motive de frică, transformându-le astfel în entități periculoase care nu ar trebui să facă parte din existența noastră. Multe dintre temeri le inventăm noi înșine, văzând răul în lucruri care nu există sau considerându-ne incapabili să facem față consecințelor scenariilor care ne sperie. Acestea devin, cu voia noastră, fantome în fața ferestrei propriei noastre vieți.

Cristina Danilov este psiholog