Forţele ruse se pregătesc să bombardeze oraşul Odessa

duminică, 06 martie 2022, 13:29
2 MIN
 Forţele ruse se pregătesc să bombardeze oraşul Odessa

Forţele ruse se pregătesc să bombardeze oraşul Odessa, a declarat duminică preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Declaraţia şefului statului ucrainean vine după ce Serviciul de stat pentru comunicaţii speciale şi protecţia informaţiilor a informat că forţele ruse au continuat duminică atacurile asupra localităţilor Irpin, Hostomel, Makariv, în regiunea Kiev.

În regiunea Jitomir, care rămâne cel mai fierbinte punct, un atac aerian în Korosten a distrus zece case, a ucis o persoană şi a rănit cinci, inclusiv un copil. Cinci copii au fost salvaţi din subsolul unui garaj în flăcări, potrivit serviciului citat.

La nord de regiunea Kiev, la Cernobîl, au avut loc lupte la periferie, unde trupele ruseşti încearcă să avanseze în direcţia capitalei.

În sud-est, Mariupol rămâne "sub asediu", la fel ca şi Volnovaha, unde aproximativ 400 de persoane au putut fi evacuate sâmbătă, în pofida zădărnicirii operaţiunilor de evacuare în ambele localităţi de atacuri pe care ambele părţi se acuză reciproc că le-ar fi comis. ''Încercările de evacuare vor continua şi astăzi', a precizat aceeaşi sursă.

Consilierul municipal al oraşului Mariupol, Vadim Boicenko, a declarat că oraşul a rămas în continuare fără apă şi electricitate, iar cei 400.000 de locuitori sunt blocaţi şi nu au cum să plece.

Eduard Basurin, purtătorul de cuvânt al miliţiei pro-ruse a autoproclamatei republici populare Doneţk, a declarat că în cursul dimineţii de duminică vor fi deschise coridoare umanitare pentru plecarea civililor din Mariupol şi Volnovaha.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii