FOTO Dor de călătorie? 10 drumuri superbe, de la noi, despre care puțini români știu

sâmbătă, 01 iulie 2023, 10:12
6 MIN
 FOTO Dor de călătorie? 10 drumuri superbe, de la noi, despre care puțini români știu

Știm foarte bine că Transfăgărășanul este drumul pe care trebuie să-l vezi o dată-n viață. Este o șosea spectaculoasă, recunoscută și în afară, care oferă călătorului peisaje de vis, dar și adrenalină. Avem însă, în România, și alte drumuri de poveste, la fel de spectaculoase ca celebrul Transfăgărășan. Noi vă arătăm doar 10 dintre ele, mai jos.

 

1.Pasul Prislop – Drumul cu peisaje de basm

Unde? DN 18 – Trecătoarea cea mai înaltă din Carpații Orientali, aflată între Preluca Tătarilor și Vârful Stiol, 1611 m.

Pasul Prislop este o poezie de loc, cu peisaje de vis care îți vor tăia răsuflarea. Face legătura între Moldova și Maramureș și este trecătoarea cea mai înaltă din Carpații Orientali, aflată între Munții Maramureșului și Munții Rodnei. Este sălbăticie pură, cu munți semeți care ți se dezvăluie la fiecare curbă și la fiecare kilometru parcurs. Trebuie să ajungi aici ca vezi un adevărat colț de rai.

Ce poți face în zonă?

Mănăstirea Prislop;
Muzeul Rădăcinilor;
Monumentul de la Preluca Tătarilor;
Borșa.

Unde te cazezi?

Noi am fost cazați în Borșa, la Agropensiunea Borșa, un loc potrivit pentru grupurile mai mari sau pentru familiile cu copii. Ai aici toate condițiile: de la living generos, zonă de grătar până la jacuzzi.

2. Transursoaia – Drumul Moților

Unde? DN1 R – face legătura între Huedin – Beliș (Fântânele) – Horea – Albac (DN74).

Este un drum mai puțin știut, care șerpuiește prin munții Apuseni, prin cătunele moților. Ca să ajungi aici, poți veni dinspre Cluj sau dinspre Oradea, pe o șosea tare frumoasă, care trece pe lângă lacurile Tarniţa, Fântânele şi Beliş și ajunge la o altitudine de 1300 de metri. Să vă opriți la Mărişel, o comună pitorească, locul în care Avram Iancu a învins oastea maghiară, în 1849, în timpul Revoluţiei din Transilvania.

 

Ce poți face în zonă?

Muzeul Satului;-
Observatorul Astronomic;
Țâcla Gavrii;
Drumul lui Antonescu;
Împărăția lui Zamolxe;
Crucea Iancului;
Barajul de la Beliș;
Vârfurile Bătrâna și Grohoțu.

Unde te cazezi?

Un loc tare frumos, unde-ți poți trage sufletul, este Cabana Moților. Priveliștea pe care o ai de pe terasa cabanei, unde îți vei savura, dimineața, cafeaua, te va face să simți că ești, la propriu, deasupra lumii. În plus, mâncarea este tare bună, făcută doar din ingrediente locale, bio.

 

3. Pasul Tihuța – Trecătoarea Contelui Dracula

Unde? DN 17 : Depresiunea Dornelor – Depresiunea colinară a Transilvaniei

Noi am ajuns în Pasul Tihuța din Vatra Dornei, pe un drum ireal de frumos. Cu mașina, vei urca până la 1.200 de metri, pe o șosea ca-n palmă, cu multe serpentine, dar ușor de condus. Vei fi răsplătit, la fiecare kilometru, cu peisaje de poveste, care te vor lăsa cu gura căscată. La coborârea din pasul Tihuța, vei ajunge în satul Piatra Fântânele, încremenit în timp, și nu veți ști ce să admiri mai întâi, atât de frumos este.

Pe colinele pline de verdeață, sunt case răsfirate, ici-colo, într-un tablou pitoresc, completat de crestele semețe ale munților. Este aer curat și multă liniște. Acesta este ,,Borgo Pass”, drumul pe care și l-a imaginat scriitorul irlandez Bram Stoker și pe care l-a descris, în amănunt, în celebrul roman ,,Dracula”.

Ce poți face în zonă? 

Mănăstirea Piatra Fântânele;
Hotel Castel Dracula;
Bustul lui Bram Stoker;
Drumul Romanilor, pavat cu lespezi din piatră, din cătunul Ciosa;
Drumeții pe traseele montane Măgura Calului și Dealul Zimbrului.

Unde te cazezi?

Dacă căutați o experiență autentică, încercați „Tihuța Retreat”, un loc tare fain, situat în natură, care oferă multe activități relaxante pentru turiștii prea obosiți de oraș.

 

4. Transrarău – Drumul Comorilor

Unde? DJ 175 B – Transrarăul porneşte din comuna Pojorâta, din judeţul Suceava, și urcă până în apropiere de Cabana Rarău, apoi, trece spre localitatea Chiril, pe lângă Mănăstirea Rarău.

Dacă ți-ai făcut traseul de vară și ajungi în nordul țării, nu cumva să ratezi Transrarăul. Și dulcea Bucovină are drumul ei de poveste, neapărat de văzut vara aceasta. Șoseaua este lungă de 28 de kilometri, ajunge până la 1.400 de metri înălțime și leagă Valea Bistriței de cea a Moldovei.

 

Este Bucovina aceea pură, neîntinată, cu peisaje de îți taie răsuflarea, iar, pentru amatorii de drumeție, zona este un adevărat paradis. Drumul poate fi parcurs lejer chiar și cu bicicleta, nu este chiar atât de periculos. Vă puteți lua un răgaz să admirați peisajul și să simțiți natura tare faină: în dreapta, ai Muntele Giumalău, iar, în stânga, stâncile ,,Adam și Eva”.

Construcția drumului a început în anii comunismului, dar a fost abandonată și finalizată abia în 2014. De ce i se spune Drumul Comorilor? Legendele spun că, în anul 1541, domnitorul Petru Rareș și-ar fi adăpostit familia și o parte din avere în Munții Rarău, ca să nu fie capturate de tătari. S-ar fi rugat într-o peșteră, iar ruga i-a fost ascultată, muntele prăvălind pietre peste invadatori, chiar în locul unde a fost ascunsă și comoara.

 

Unde te cazezi?

Alegeți pensiunile din localitatea Pojorâta sau pe cele din orașul Câmpulung Moldovenesc, care vă vor oferi, pe lângă liniște și natură, și delicatese tradiționale bucovinene.

De știut: Transrarăul este închis iarna, când ninge foarte puternic.

Ce mai poți face în Bucovina?

Mănăstirile pictate din Bucovina;
 Parcul de aventură Ariniș, Gura Humorului;
 Mocănița Huțulca de la Moldovița;
 Mega tiroliana de la Palma;
 Muzeul Ouălor Încondeiate ,,Lucia Condrea”;
 Ceramica de la Marginea;
 Salina Cacica;
 Muzeul Etnografic Marginea;
 Muzeul Oului din Vama;
 Cetatea de Scaun a Sucevei.

5. Transbucegi – Drumul Babelor

Unde? DJ 714 – Transbucegiul începe lângă Sinaia, spre stânga către Cabana Bolboci.

Mergem, acum, pe un alt drum spectaculos, cu peisaje numai bune de pus în ramă: pe Drumul Babelor sau Transbucegi. Sunt doar 20 de kilometri, care urcă până pe platoul Bucegi, aproape de Babe și de Sfinx. Șoseaua se termină lângă Cabana Piatra Arsă, la 1.950 de metri altitudine.

 

Trebuie să știi că trei kilometri sunt neasfaltați, dar merită tot efortul de a ajunge până aici. Ceea ce vi se va dezvălui în fața ochilor este chiar de vis. Drumul a fost inaugurat în 2013, iar, de atunci, a devenit atracția principală a zonei. La sfârșit de săptămână, de obicei, este foarte aglomerat, așa că dacă vreți să-l parcugi în liniște, alege o zi din cursul săptămânii.

 

Unde te cazezi?

În zonă, se află Cabana Babele, la 2.206 metri altitudine și vă puteți caza aici sau puteți înnopta în zona Sinaia, pentru că sunt numeroase pensiuni și hoteluri.

Ce mai poți face în Bucegi?

Castelul Cantacuzino;
 Mănăstirea Caraiman;
Drumeții în Munții Bucegi: Piatra Arsă, Jepii Mici, Jepii Mari, Munții Caraiman, Costila;
Crucea de pe Caraiman;
 Peștera Ialomiței;
 Cascada 7 Izvoare;
 Sfinxul;
 Babele;
 Cascada Urlătoarea;

Restul traseelor, pe calatorinbascheti

Comentarii