Caută 
3 MIN
În ultimele luni s-au înteţit discuţiile despre o posibilă revenire la cote progresive, motivul fiind că acum cota unică aduce prea puţini bani la buget. Suporterii cotelor progresive se bazează, în special, pe „recomandările” venite de la FMI, în 2022, şi de la Banca Mondială (WB), în 2023. Despre prima, am scris o analiză detaliată în 2022 (https://cursdeguvernare.ro/gabriel-biris-modificari-cod-fiscal-the-bahamas-or-the-bananas-raportul-de-asistenta-tehnica-al-fmi-despre-reformarea-impozitului-pe-venit.html), despre cea de-a doua nu am scris încă nimic, dar am analizat şi am exprimat public opinia mea că, la fel ca prima, a fost făcută pro causa. Puteţi să citiţi însă aici: https://mfinante.gov.ro/documents/35673/8180698/ReformingthetaxsysteminRomania_BM.pdf.
De ce spun că le consider studii făcute pro causa, doar ca să susţină teza cotelor progresive? Sunt mai multe motive, dar principalul argument este că NU analizează situaţia impozitului pe venit în evoluţia lui şi nici al costurilor suplimentare generate de cotele progresive.
Gabriel Biris
Avem nevoie să creştem veniturile bugetare? Da, clar ca lumina zilei! Ar fi impozitarea progresivă a veniturilor SOLUŢIA? Echipele FMI şi WB (care însă nu includ niciun expert român în fiscalitate!) susţin că DA.
Eu susţin că NU, şi voi explica în cele ce urmează pe ce mă bazez.
Am avut curiozitatea (pe care echipele FMI şi WB nu au avut-o) să văd care a fost evoluţia veniturilor aduse la bugetul de stat de impozitul pe venit în ultimii 25 de ani (2000 – 2024).
Am inclus şi 2024, deşi suntem încă la început, datorită faptului că am folosit sumele prevăzute în legile bugetare pentru impozitul pe venit, pe care le-am raportat la PIB, pentru a fi relevante pe întreaga perioadă analizată.
În perioada 2000 – 2004, România a avut cote progresive – deci, inclusiv impozit pe veniturile din străinătate – între 18% şi 40%, cu cota maximă aplicabilă de la venituri de aproximativ 600 USD. Acest sistem de impunere a adus între 2,6% (în 2003) şi 3% în (2000) din PIB (explic mai jos variaţiile), cu o medie de 2,8% PIB, în cei 5 ani analizaţi;
Din 2005, România a introdus cota unică de 16%. Iniţial (explic mai jos de ce şi evoluţia ulterioară) veniturile s-au prăbuşit la 2,17% PIB după care au crescut abrupt la 3,33% PIB şi s-au menţinut într-un interval de 3,25% şi 3,51% PIB timp de 11 ani. Media veniturilor aduse la buget în aceşti 11 ani a fost de 3,34%, adică un PLUS de 19,3% comparativ cu media ultimilor 5 ani de aplicare a cotelor progresive;
Din 2018, urmare a reducerii cotei unice la 10% (însă în compensaţie pentru creşterea CAS şi CASS), a scutirilor din construcţii, agricultură sau a modificărilor la micro, evident că veniturile aduse de „cota unică” s-au prăbuşit la cifre puţin peste 2% PIB (media celor 7 ani fiind 2,18% PIB, adică MINUS 34,8% faţă de cei 11 ani anteriori).
Şi de aici, întrebările:
- de ce autorii celor două studii – fără îndoială experţi (dar nu în fiscalitatea noastră) – ne recomandă să ne întoarcem la ceva ce cifrele ne arată că nu a funcţionat tocmai bine? În plus, acel ceva costă şi mult mai mult decât ceea ce avem acum, numărul de contribuabili care ar trebui să depună declaraţia de impunere crescând cu câteva milioane (estimez cam 4 milioane). Asta înseamnă multe milioane de ore de muncă pentru contribuabil, plus alte multe milioane (de euro) cheltuieli de administrare a acestor declaraţii de către ANAF….
- oare să nu fi avut onorabilii experţi o minimă curiozitate să se uite la evoluţiile acestea înainte să ne recomande mai degrabă să reparam un sistem ce a funcţionat rezonabil timp de 11 ani până când a fost spulberat prin reduceri şi scutiri, decât sa îl scrap-uim şi să îl înlocuim cu ceva ce nu a funcţionat? Şi care, în plus, ne costă şi mult mai mult pe toţi.
Vezi mai multe detalii pe cursdeguvernare.ro
