Nu există doar tichete de masă, în ultimii ani au mai apărut și altele: tichete cadou (vom discuta cu altă ocazie despre acest dirty subject), tichete de vacanță (date în special angajaților statului) și, mai nou, tichete sociale (date de stat celor care au venituri mici).

Tichete, tichete, vouchere, carduri, tichete… Și comisioane, comisioane, comisioane…

De ce ar plăti angajatorul bani emitentului de tichete + comision, în loc să dea banii direct angajatului ?

Justificarea existenței tichetului este că, fără acea bucată de plastic sau de carton, banii pe care îi reprezintă ar trebui să fie taxați si cu CAS și cu CASS, pe lângă impozitul de 10%”.

Toată lumea e fericită: angajatorii că pot cheltui mai puțin pe salarii, angajații că primesc ceva în plus la salariu și, mai ales emitenții de tichete, care primesc niște miliarde în conturi, pe care încasează dobânzi și pentru care mai încasează și comisioane, atât de la angajatori, cât și de la comercianți. Bun business…

De fapt, nu chiar pentru toată lumea, comercianții fiind obligați să plătească niște comisioane atunci când încasează de la emitenții de tichete contravaloarea bunurilor comercializate pentru care plata s-a realizat cu tichete, comisioane ce sunt semnificativ mai mari față de cele pe care le plătesc în mod normal pentru încasările cu carduri bancare. Dar și ei au angajați cărora le dau tichete de masă, deci supărarea nu e așa de mare…

Cine sunt însă fericiții beneficiari al acestui model de business?

Sectorul este dominat (spre 100%) de 3 companii, toate cu capital francez.

Avem deci un oligopol, piața nefiind chiar una concurențială (de ce oare?), practic nu le poți ocoli.

Mai mult, pe cursdeguvernare