De Business

Punem punctul pe știi

Iaşul şi războiul – Nu profităm de conflicte: exportăm puţin şi importăm mai mult. Relaţii comerciale modeste cu statele în război: Ucraina, Rusia şi Israel

miercuri, 11 octombrie 2023, 01:50
4 MIN
 Iaşul şi războiul – Nu profităm de conflicte: exportăm puţin şi importăm mai mult. Relaţii comerciale modeste cu statele în război: Ucraina, Rusia şi Israel

Schimburile comerciale ale judeţului Iaşi cu Ucraina, Rusia şi Israel, ţări care se află în război, au ajuns în primele cinci luni din anul 2023 la aproximativ 38,9 mil. euro. Iaşul este pe deficit comercial cu toate cele trei ţări, dar cel mai mare “l-a bifat” cu Ucraina: 29 mil. euro, importurile din această ţară depăşind pragul de 30 mil. euro la cinci luni. 

Sancţiunile economice pe care Federaţia Rusă şi le-a atras după declanşarea războiului se văd şi în statistici: Iaşul a exportat mărfuri de peste 1 mil. euro în Rusia în perioada ianuarie – mai 2023 şi a importat aproape dublu, însă în alţi ani atât exporturile, cât şi importurile erau triple. Ba mai mult, au fost ani când Iaşul a fost pe excedent comercial cu această ţară. Pe de altă parte, relaţia comercială a Iaşului cu Israel pare mai degrabă “timidă”, dar, chiar şi aşa, importăm şi de aici mai mult decât exportăm, valori care nu ating însă un mil. de euro. Schimburile comerciale ale Iaşului cu aceste ţări în perioada similară din anul 2022 au fost de 48,4 mil. euro, ceea ce înseamnă că, după primele cinci luni din 2023, volumul a scăzut, fiind mai mic cu 9,5 mil. euro.

Exporturi mai mici decât importurile

Vedem în Buletinul Statistic Lunar al Judeţului Iaşi, aferent lunii iulie 2023, că exporturile totale ale Iaşului în primele cinci luni din an au fost mai mari decât în perioada ianuarie – mai 2022 (cu 4,5%), dar, în acelaşi timp, importurile au continuat să se menţină peste nivelul exporturilor, astfel că deficitul comercial al Iaşului trece la cinci luni pragul de 100 mil. euro.

Valoric, exporturile totale au însumat 432,1 mil. euro, iar importurile 537,2 mil. euro în perioada ianuarie – mai, reiese din raportul analizat de „Ziarul de Iaşi”. Asta înseamnă un deficit comercial de 105,1 mil. euro, sau, altfel spus, am adus în judeţ din alte ţări mai multă marfă decât am trimis.

Iaşul importă cele mai multe produse din categoria „Maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile”, având cea mai mare pondere în importuri, vorbim de mărfuri în valoare de 134,7 mil. euro. Aceeaşi categorie se află pe primul loc şi în topul mărfurilor care au susţinut exporturile totale ale Iaşului în primele cinci luni din an (mărfuri de 205,7 mil. euro).

Deficit comercial cu Ucraina

Iaşul a exportat în Ucraina, Rusia şi Israel în această perioadă mărfuri în valoare de 4,21 mil. euro, în schimb a importat de aproape opt ori mai mult, valoarea ajungând la 34,77 mil. euro. În urmă cu un an, în aceeaşi perioadă, judeţul nostru exporta către aceste ţări mărfuri de 4,32 mil. euro şi importa de 44,12 mil. euro, mai arată cifrele oficiale.

În primele cinci luni ale acestui an, volumul total al schimburilor comerciale ale judeţului Iaşi cu Ucraina era de aproximativ 34,2 mil. euro, cu exporturi de 2,57 mil. euro şi importuri de 31,61 mil. euro, mai rezultă din raportul elaborat de către Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Iaşi.

Rezultatele sancţiunilor economice impuse de Uniunea Europeană (UE) Rusiei pentru declanşarea războiului împotriva Ucrainei, printre care restricţiile la import şi la export (entităţile europene nu pot vinde anumite produse Rusiei, iar entităţilor ruse nu li se permite să vândă anumite produse către UE) se văd deja în statistici: judeţul Iaşi a exportat mărfuri în valoare de 1,4 mil. euro în Rusia şi a importat în acelaşi timp aproape dublu, mai exact mărfuri în valoare de 2,63 mil. euro în primele cinci luni din an. Dar, în perioada ianuarie – mai 2019, spre exemplu, judeţul Iaşi exporta către Federaţia Rusă mărfuri în valoare de 3,48 mil. euro şi importa de 7 mil. euro.

Relaţii comerciale reduse cu Israel

Au fost ani în care Iaşul a înregistrat chiar şi excedent comercial cu Rusia: în anul 2020, când exporturile la cinci luni erau de 2,79 mil. euro, iar importurile de 1,9 mil. euro. Şi în 2021, exporturile Iaşului în Rusia în primele cinci luni din an erau de 5 mil. euro, iar importurile însumau în aceeaşi perioadă 2,7 mil. euro. Sunt date din arhiva DJS Iaşi.

Pe de altă parte, relaţia comercială a Iaşului cu Israel pare “timidă”, cu exporturi de circa 234.000 euro, însă cu importuri aproape duble în aceeaşi perioadă, de 525.000 euro.

Valoarea exporturilor şi importurilor către şi din ţări ale Uniunii Europene a fost de 299,9 mil. euro în perioada ianuarie – mai 2023 (69,4% din total), respectiv 348,2 mil. euro (64,8% din total).

Ţările partenere situate pe primele 5 locuri în derularea exporturilor în perioada amintită (reprezentând 48,9% din total exporturi) au fost Germania (15,7%), Marea Britanie (10,9%), Franţa (8,4%), Ungaria (7,1%), Cehia (6,8%), iar în derularea importurilor (reprezentând 46,0% din total importuri) au fost Germania (17,5%), Italia (10,1%), China (7,5%), Ucraina (5,9%) şi Moldova (5,9%), conform DJS Iaşi.

Cititi si: Iaşul în război: Importurile judeţului din Rusia au crescut de 10 ori; balanţa comercială cu Rusia, Ucraina, Belarus

Dacă ne referim la distribuţia comerţului exterior al judeţului Iaşi pe mari zone geografice în aceeaşi perioadă, Europa (UE şi nonUE) se situează pe primul loc, cu o pondere de 88,1% din exporturi şi 84,1% din importuri, fiind urmată de Asia (6,3% din exporturi şi 10,7% din importuri) şi America Centrală şi de Nord (5,1% din exporturi şi 0,3% din importuri).

Cele mai importante grupe de produse în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini, aparate şi echipamente (50,1% la export şi 28,3% la import), metale comune şi articole din acestea (10,9% la export şi 12,4% la import), produse ale industriei uşoare (10,2% la export şi 7,7% la import) şi produse ale industriei chimice (12,2% la export şi 13,5% la import).

Comentarii