Iată cum se învaţă la o şcoală din centru! Perne în loc de bănci, la un mare colegiu

Prima săptămână de şcoală, prima notă de plata pentru părinţi. Fiecare primă şedinţă cu părinţii începe cu un „ne trebuie“ sau „avem nevoie“ sau, o formulă mai elegantă, „trebuie să ne organizăm“. Se face un calcul sumar, se avansează cifre. Zerourile curg pe carnetele părinţilor. Un top de hârtie sau markere de scris la tablă sunt mizilicuri. Se trece la treburi mai serioase : lambriuri de înlocuit, parchet nou, tablă nouă, retroproiector nou sau repararea celui vechi, bănci şi scaune, pentru că cei mici s-au făcut mari. Aşa s-a întâmplat şi la clasa I-a B de la Liceul de Artă „Octav Băncilă“, când părinţii şi-a dus copiii în prima zi de şcoală într-o clasă goală. Au fost însă anunţaţi cu două zile înainte că, pe lângă penar, să înghesuie în ghiozdan şi o pernă. Perna urma să ţină loc şi de scaun, şi de bancă

Cât a ajuns per elev?

„Chiar înainte să înceapă şcoala, soţia a primit nişte notificări pe telefon în ceea ce priveşte o şedinţă urgentă, cum că nu avem la dispoziţie o sală, sau ar fi o sală dar nu este echipată cu ceea ce trebuie. Din păcate, în acea zi nu au reuşit să ajungem la şedinţă. Şcoala a început pe 9 septembrie, şi cu două-trei zile înainte s-a întrunit această şedinţă, după care am aflat că noi ca şi părinţi trebuie să susţinem financiar echiparea sălii de clasă cu bănci, cu scaune, cu aer condiţionat“, povesteşte S.M., părintele unui elev din clasa I-a B de la Liceul de Artă „Octav Băncilă“.

Şi s-a făcut o estimare de cost. Pentru mobilier, aer condiţionat parchet nou, suma totală ajunge la 400 de lei de fiecare copil. „Pentru noi a fost un şoc, pentru că, de când suntem, şi cu toată lumea pe care o considerăm normală, am considerat că un astfel de aspect într-o şcoală de stat nu este admisibil. Se pare însă că profesorii şi ceilalţi părinţi sunt de acord, şi pot să accepte aşa ceva, ca şcoala să nu le pună la dispoziţie o sală de clasă“, spune S.M. Pentru tatăl revoltat, care este om de afaceri, nu suma în sine îl deranjează, ci faptul că acest lucru se întâmplă la o instituţie de învăţământ de stat, unde întreg procesul educaţional este gratuit.

Ce spune conducerea?

Conducerea Liceului de Artă „Octav Băncilă“ nu este străină de situaţia de la clasa I-a B, dar consi­deră că revolta tatălui este una singulară în colectivul respectiv. „Dacă mănâncă ciuperci…. Părinţii trebuie să înţeleagă foarte clar. Ei au venit şi au solicitat ca mobilierul din clasa a I-a B să fie dat cadou unei alte clase, pentru că ei fac mobilier. Şi au stabilit chestiunea asta împreună. Dacă este cineva care nu a fost la şedinţa cu învăţătoarea, şi se joacă de-a şcoala, îmi pare rău. Deci, mobilierul respectiv a fost mutat cu o zi înainte de începerea şcolii în altă clasă“, declară Gheorghiţă Vornicu, directorul Liceului de Artă. Şi învăţătoarea clasei, Mioara Roman, are o explicaţie pentru fiecare cerinţă de pe „nota de plată“ avansată la şedinţa cu părinţii. „Sala avea bănci, doar că dimensiunea era adecvată copiilor mari, şi asta pentru că la Liceul Octav Băncilă învaţă şi copii din clasele I-IV, şi copiii de liceu. Părinţii au spus că li se pare impropriu ca un copil de 6 ani să stea in bancă la aceeaşi înălţime cu un copil de 16 ani, de exemplu. Şi atunci, domnul director a spus că, dacă îşi doresc bănci speciale, acestea trebuie făcute, pentru că nu au fonduri din care să asigurăm bănci pe toate dimensiunile. Am decis împreună cu părinţii, la şedinţă, să facem bănci pe dimensiunea lor. Sala avea parchet, dar era parchet vechi. Şi atunci ne-am gândit că, decât să-l raşchetăm şi să-l paluxăm, ca să aibă un aspect şi un confort vizavi de igienizarea zilnică, s-a ajuns la concluzia că e mai ieftin de a pune pe deasupra un parchet melaminat“, spune învăţătoarea Mioara Roman.

„Nu a impus nimeni“

De impus, mai spune dascălul, nu a impus la nimeni. „Orice părinte îşi doreşte ca elevul să înveţe dacă se poate pe bănci noi, din manuale noi, dacă se poate cu perdele noi. Fiecare ar vrea ca totul să fie nou. Dar nu se poate. Exact ca şi la manuale. Sunt serii unde s-a nimerit să primească manuale noi, altele care să înveţe pe manuale trimise a 4-a sau a 5-a oară. Întotdeauna vor fi părinţi care vor dori să cumpere copiilor cărţi noi. Au posibilitatea, sau pur şi simplu doresc. Asta nu înseamnă că cineva le-a impus. Aşa şi cu băncile. Băncile erau vechi sau, în fine, folosite, şi nu în cea mai perfectă stare“, adaugă Mioara Roman, care recunoaşte în schimb că această sarcină ar trebui să revină celor care teoretic finanţează învăţământul, în frunte cu Primăria şi cu Ministerul Educaţiei.

Profesorii îşi  cumpără materialele

În ceea ce priveşte restul listei cu diferite materiale didactice sau consumabile care ar trebui să existe în sala de clasă, învăţătoarea spune că singura soluţie pentru ca acestea să nu lipsească este cumpărarea lor din propriul buzunar sau din fondurile părinţilor. „Materialele didactice în general le achiziţionăm din buzunarul propriu. Foarte puţine am mai primit în ultimii ani de la minister. De exemplu, eu lucrez de 30 de ani în învăţământ şi pot să spun că nu am primit nici măcar o dată un alfabetar de la minister. Au fost câţiva ani, dar îi numeri pe degete, în care am primit 100 de euro pentru achiziţionarea de materiale didactice. Dar nu au fost mai mult de trei ani. Anul acesta, pentru prima dată, ni s-a oferit şi nouă, cadrelor didactice, un set de manuale după care studiază copiii. Dar în mod clar nu e insuficient doar asta. Din păcate, şcoala nu poate asigura, de exemplu, nici instrumentele de scris la tablă. Ori le cumperi din fondurile personale, ori din fondurile părinţilor“, spune învăţătoarea Mioara Roman.

O situaţie des întâlnită  în tot oraşul

Situaţia de la clasa I-a B de la Liceul de Artă „Octav Băncilă“ nu este singulară în oraş, sau în judeţ. Particularitatea însă constă în „mobilierul“ pe care şi ieri elevii şi l-au înghesuit în ghiozdane. Rămâne de văzut dacă, mâine, aşa cum au promis dascălii, elevii îşi vor lua perna definitiv acasă.