În plin război, primarul din Odesa a fost reţinut de procurorii anticorupţie

joi, 04 mai 2023, 18:15
1 MIN
 În plin război, primarul din Odesa a fost reţinut de procurorii anticorupţie

Procurorii anticorupţie ucraineni au anunţat joi că primarul din Odesa, Hennadii Truhanov, care este în funcţie din 2014, a fost reţinut în legătură cu o anchetă privind suspiciuni de corupţie, relatează Reuters.

Truhanov este investigat din 2017 în legătură cu acuzaţii de deturnare de fonduri, pe care le neagă.

Procurorii au precizat pe aplicaţia de mesagerie Telegram că Truhanov urmează să fie arestat pentru 60 de zile pentru că nu a plătit 30,866 milioane de hrivne (836.590,32 dolari) drept cauţiune.

Truhanov este acuzat de deturnarea a 92 de milioane de hrivne. El a fost achitat de aceste acuzaţii în 2018, dar o anchetă privind achiziţionarea unei clădiri administrative într-o veche fabrică industrială din Odesa a fost redeschisă în 2021.

Lupta împotriva corupţiei este vitală pentru Ucraina în încercarea sa de a se alătura Uniunii Europene, iar preşedintele Volodimir Zelenski a lansat o campanie de combatere a corupţiei, chiar dacă este în război cu Rusia.

Comentarii