Încă un post acoperit de Poli. Iaşul mai caută patru jucători

marți, 12 iulie 2022, 01:50
2 MIN
 Încă un post acoperit de Poli. Iaşul mai caută patru jucători

Politehnica Iaşi a rezolvat problema fundaşului stânga, post pe care antrenorul Claudiu Niculescu vrea să mizeze pe un jucător născut în 2002, obligatoriu de utilizat pe toată durata partidelor oficiale din Liga a II-a de fotbal. La ora actuală, tehnicianul are la dispoziţie trei variante pentru a acoperi zona amintită, toate aduse în această vară. Este vorba de Ştefan Ştefanovici, care a fost împrumutat de la Sporting Juniorul Vaslui, Denis Ciaun, adus de la Ştiinţa Miroslava şi Enrichi Finică, împrumutat de la Rapid Bucureşti. 

Ultimul, despre care v-am informat în exclusivitate, pe ziaruldeiasi.ro, că a ajuns ieri în cantonamentul din Bulgaria, este născut la Chişinău şi va împlini 20 de ani pe 19 iulie. Basarabeanul a început fotbalul la Juniorul Bucureşti, a trecut pe la juniorii lui AC Torino şi a ajuns apoi la Rapid Bucureşti. Exceptând o scurtă perioadă în care a fost împrumutat la Unirea Constanţa, Finică a evoluat la juniorii şi echipa secundă a giuleştenilor.

Ex-rapidistul ar putea debuta la Politehnica în testul pe care Iaşul îl va susţine mâine  în Bulgaria, unde se află în cantonament, cu bulgarii de la ŢSKA 1948 Sofia. Va fi a doua verificare la sud de Dunăre pentru Poli, care a remizat, 1-1, în prima partidă amicală, disputată în compania Makedonija GP Skopje (Macedonia de Nord). Golurile au fost marcate de Karachanakov (’44), dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, respectiv Abazi (’71), la o fază la care Brînză nu a fost inspirat. Contra grupării din Skopje, Niculescu a contat pe Brînză – Martac, Lică, Tincu, Ciaun – Vaşvari – Pelivan, Fr. Cristea, Fică,  Karachanakov – Tomczyk, apoi pe Dumitru, Plămadă, Kouadio, Hunte, Ştefanovici, Plohotniuk, Cracea, Ciubăncan, Anton, Marchioni.

După duelul cu ŢSKA 1948, Politehnica mai are prevăzute disputarea altor două partide amicale în Bulgaria, cu Akritas Chlorakas (Cipru), pe 17 iulie şi Sabah Masazir (Azerbaijan), pe 20 iulie. În ceea ce priveşte lotul de jucători, Politehnica mai caută un portar, un mijlocaş dreapta născut în 2004, un mijlocaş central ofensiv şi un atacant.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii