Instantanee de pe frontul luptei pentru locurile eligibile pe listele de la PSD Iaşi

marți, 09 mai 2023, 01:50
2 MIN
 Instantanee de pe frontul luptei pentru locurile eligibile pe listele de la PSD Iaşi

Când v-am spus noi aicea că la partidoiul ieşean luptele pentru locurile eligibile de pe listele de candidaturi la Parlament, de anul viitor, ca oraş vniversitar şi capitală a culturii ce ne găsim, nu se vor duce cu parul sau leaţul din gard, în stradă, ci la răcoarea AC-ului din berouri ori, iată, în cadrul mai relaxat al teraselor ieşene de la bulivar, voi nu şi nu: Batman, Batman. 

Ei bine, iată un instantaneu interesant, surprins de un curios pe o terasă de la bulevard, sâmbătă. În care, cum vedeţi, boxeorul şi tractoristul negociază de zor.

Mai concret, sforarul cadrist Paul Stănescu de la Bucale, fost şef de SMA pe la Olt pe vremuri, acum reprezentant al aripii Firea, alternativă la Ciolacu, îl ascultă şi ba pare a-l crede, ba nu, pe fostul campion de box ieşean Cîtea, actual dipotat, despre care mulţi spun că trage sperante ca, pe filiera federaţiei, sa prinda încă o tură la Parlament, dintre toţi disidenţii de la Iaşi din tabăra anti-Măricel. Oare aşa să fie? Păi, haideţi să vedem ce şi cum, mai jos!

1 – Exact în timp ce cei doi discutau de zor, iar o păsărică cetitoare a discuţiilor pe buze ne spune că se abordau politici grele taman despre locurile pe listele de la anu’, ei bine, exact în acele momente tabăra adversă, adicătelea Măricel alături de juniorii lui, Balanişcu şi Cojocaru, îl însoţeau pe Marcel Ciolacu la sediu, la discuţii interne plus probleme ale filialei, iar apoi în stradă, ca să-l apere de pensionarii ce-l agasau. Cine va câştiga aşadar partida? Noi deocamdată ne abţinem…

2 – În timp ce Ciolacu&co plecau spre maşina care să-i ducă la aeroport, de la Casa Pătrată, unul mai tinerel care se plimba pe Pietonal a sărit cu „Mu** PSD”. Două replici scurte au fost în gaşcă, cică: „Unde e băiatu’, că pare înzestrat?” – Marian Neacşu; „Hai că asta e veche” – Ciolacu. Deci, cum vă spuneam: ura şi la gară!

3 – Revenind la terasa de mai sus, cei doi cică au stat minute în şir la terasă înainte să se termine şedinţa PSD, după care a venit acolo la comandat una-alta şi Ciolacu&co. Cine a plătit nota, la final? Ehehee, păi nu e clar? Bine măcar că, după cum se vede şi în fotografie, sus, era reducere de 50%…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii