Iohannes Kramer, in memoriam

Născut în orășelul Bückenburg din Saxonia Inferioară, Johannes Kramer (25 octombrie 1946 – 19 decembrie 2023) și‑a însușit fundamentele culturii clasice greco-latine într‑un reputat liceu cu profil umanst din Mönchengladbach. A studiat apoi la Universitatea din Köln, urmând secțiile de Filologie clasică și de Romanistică, alegându‑și ca discipline de studiu limbile latină, greacă, franceză și olandeză. Imediat după absolvirea în 1971 a studiilor de bază, în anul 1972 și‑a susținut teza de doctorat cu o temă din domeniul papirologiei eline, și anume editarea cu aparat critic a principalului manuscris al Comentariului la Ecleziast al lui Didim cel Orb, scriitor patristic din Alexandria secolului al IV‑lea. Papirologia greacă, adică studierea sistematică și editarea textelor direct după originalele lor manuscrise, a constituit una dintre preocupările sale constante. În acest domeniu al papirologiei grecești, a colaborat foarte strâns cu soția sa Bärbel Kramer, la rândul ei o reputată papirologă. Potrivit tradiției și cutumelor universitare din Germania, examenul de abilitare (Gabilitare), necesar pentru a accede la o carieră universitară, trebuie să aibă consistența unui al doilea doctorat. Johannes Kramer a decis să își completeze profilul științific de data aceasta cu o temă din sfera romanisticii, finalizând într‑un timp record o lucrare de pionierat, și anume o gramatică istorică a dialectului dolomitic al limbii reto-romane sau ladine, lucrare pe care a publicat‑o în anii 1977 și 1978 (Historische Grammatik des Dolomitenladinischen, vol. I‑II). Cariera universitară propriu‑zisă și-a început-o la Universitatea din Köln, ca asistent al romanistului Hans Dieter Bork, pentru ca în 1978 să devină, la doar 33 de ani, profesor „plin” (Ordinarius) la Universitatea din Siegen, stabilindu‑se în cele din urmă, începând cu anul 1996, la Universitatea din Trier.

Dotat cu o putere de muncă ieșită din comun și cu o excepțională sete de cunoaștere, și‑a dedicat practic întreaga viață muncii de cercetare, publicând un număr foarte mare de lucrări care acoperă orizonturi diverse, de la papirologia greco-latină, la istoria, lexicologia, etimologia tuturor limbilor romanice, de la italiană, franceză, spaniolă și portugheză, cu un interes special pentru limbile romanice „mai mici”, reto‑romana, româna sau aromâna. Nu s‑a mulțumit cu studiul de bibliotecă, ci a efectuat frecvente anchete lingvistice în zone dialectale mai puțin cunoscute, precum Alpii Dolomitici sau Peninsula Balcanică. Ca lingvist, a reflectat și asupra problemelor interferențelor lingvistice, în special asupra problematicii bilingvismului și a interferențelor dintre limbi (creolistica). Menționez câteva titluri dintr‑o listă mult mai consistentă: Deutsch und Italienisch in Südtirol (1981), Glossaria bilinguia in papyris et membranis reperta (1983), Zweisprachigkeit in den Benelux-Ländern (1984), Strassennamen in Köln zur Franzosenzeit (1794–1814), (1984), English and Spanish in Gibraltar (1986), Etymologisches Wörterbuch des Dolomitenladinischen (8 volume, 1988–1998), Das Französische in Deutschland. Eine Einführung (1992), Einführung in die hebräische Schrift (împreun cu Sabine Kowallik, 1994), Die Sprachbezeichnungen Latinus und Romanus im Lateinischen und Romanischen (1998), Glossaria bilingua altera (2001), Iberoromanische Kreolsprache Papiamento. Eine romanistische Darstellung (2004), Vulgärlateinische Alltagsdokumente auf Papyri, Ostraka, Täfelchen und Inschriften (2007), Troubadourdichtung. Eine dreisprachige Anthologie mit Einführung, Kommentar und Kurzgrammatik (împreună cu Christine Felbeck, 2008), Italienische Ortsnamen in Südtirol. Geschichte – Sprache – Namenpolitik/ La toponomastica italiana dell'Alto Adige. Storia – lingua – onomastica politica (2008), Von der Papyrologie zur Romanistik (2011), Kleines etymologisches Wörterbuch Papiamento-Deutsch, Deutsch-Papiamento (2013), Etymologische Studien zum Papiamento (2015), Romanisch und Germanisch in Belgien und Luxemburg (2016).

Devotamentul pentru știință al lui Johannes Kramer se reflectă și în eforturile altruiste pe care le‑a depus în editarea (împreună cu Wolfgang Dahmen), a publicației Balkan‑Archiv, cu apariție anuală începând din anul 1976. În cei peste 40 de ani de apariție neîntreruptă, spațiul generos al acestei publicații a adăpostit numeroase studii, articole, note și recenzii referitoare la română, aromână, aromână și istroromână, scrise inclusiv de specialiști români. Tot împreună cu Wolfgang Dahmen, Johannes Kramer a realizat și tipărit, între altele, și un atlas lingvistic al aromânei (Aromunischer Sprachatlas, vol. I – 1985, vol. II – 1994). De Wolfgang Dahmen, cunoscutul romanist, titular decenii bune al catedrei de românistică de la Universitatea „Friedrich Schiller” din Jena, Johannes Kramer a fost legat printr‑o admirabilă prietenie. Deși diferența de vârstă dintre cei doi nu era decât de 4-5 ani, Wolfgang Dahmen l‑a considerat pe prietenul său un veritabil mentor. Prin Wolfgang, cu care m‑am împrietenit la începutul anilor ’90, am putut să îl cunosc personal pe Johannes Kramer. În întâlnirile repetate prilejuite de diferitele conferințe sau colocvii științifice la Jena, la Münster sau în alte părți, l‑am putut cunoaște mai îndeaproape. Relațiile dintre noi au devenit mai apropiate în mai 1999 când, la sfârșitul unui colocviu la care mă invitase la Trier, Johannes Kramer mi-a propus să mai rămân încă 2 zile, împreună cu Wolfgang, pentru a vizita, ghidați de el, străvechea cetate romană Augusta Treverorum, rezidență imperială romană în secolele III‑IV și sediu al celui mai vechi episcopat din Germania. Ca supliment, Johannes ne‑a oferit și o vizită de o zi la Luxemburg, cetate printre ale cărei bastioane străvechi ne‑a îndrumat cu grație și eficacitate.

De o modestie aproape excesivă, politicos și amabil totdeauna și cu toată lumea, se arăta oricând dispus să te ajute cu ceva, să îți împărtășească, fără morgă și emfază, câte ceva din uluitoarea sa știință de carte. Poliglot din vocație (pe lângă latină și greacă, limbile sale de predilecție, vorbea fluent franceză, italiană, spaniolă, portugheză, engleză și olandeză), se arăta încântat să i se vorbească românește, limbă pe care reușea să o vorbească și el însuși binișor. Avea o cunoaștere întinsă și nuanțată a istoriei limbii române și a culturii românești în general și nu se sfia să își exprime, cu delicatețe, dezacordul față de unele interpretări sau poziții eronate sau excesive, minate de discursul „patriotic” promovat de propaganda oficială, cu privire la momente din etnogeneza românească sau din evoluția istorică a românilor în Evul Mediu timpuriu. Am avut cu el chiar o mică polemică amicală, căutând să îl conving despre necesitatea transcrierii vechilor scrieri românești din grafia chirilică a secolelor XVI‑XIX în grafia latină modernă. Ca filolog clasic și papirolog, era de părere că edițiile cu adevărat științifice de texte vechi trebuie să păstreze grafia originală. Cum ar arăta, se întreba, o ediție din Homer, una a Bibliei gotice a lui Wulfila sau una a Vechiului Testament cu textul transcris în litere latinești și nu cu alfabetele originale, grecesc, gotic sau ebraic? Argumentul meu principal era de ordin pragmatic. Fără transcriere în grafia actuală, toată literatura românească veche, de la Coresi și Grigore Ureche până la Ioan Budai Deleanu și Ienăchiță Văcărescu ar fi inaccesibilă publicului larg românesc. Am convenit până la urmă că, pe lângă textul transcris din chirilică în grafia actuală, edițiile științifice de texte vechi trebuie să includă și o reproducere anastatică a manuscrisului sau a tipăriturii originale.

Mai am un motiv personal de recunoștință postumă față de marele erudit care a fost Johannes Kramer. Preocupat de la o vreme de opera lui Erasmus din Rotterdam, am fost surprins și înduioșat să constat că scrierea care mă interesează cel mai mult a marelui umanist, dialogul despre rostirea corectă a limbilor greacă și latină (De recta Latini Graecique sermonis pronuntiatione dialogus) nu beneficiază decât de o singură versiune într‑o limbă modernă, și anume cea în limba germană, publicată în 1978 de Johannes Kramer, împreună cu originalul latinesc și cu un aparat critic bogat. Cu acest excelent instrument la îndemână, sarcina mea de a încerca o traducere în limba română este mult ușurată.

Rândurile de mai sus nu reprezintă decât o modestă și pioasă evocare a memoriei unui învățat pe care am avut privilegiul să îl cunosc. L‑am rugat pe Wolfgang Dahmen, cel mai apropiat prieten și colaborator al regretatului Johannes Kramer, să scrie un veritabil și competent necrolog. Sper ca în spațiul rubricii de față să adăpostesc în curând acest text.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video