Iohannis, în vizită în Africa, a vorbit cu Hussein Mwinyi, preşedintele din Zanzibar, despre turism şi educaţie

sâmbătă, 18 noiembrie 2023, 20:00
1 MIN
 Iohannis, în vizită în Africa, a vorbit cu Hussein Mwinyi, preşedintele din Zanzibar, despre turism şi educaţie

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, sâmbătă, de omologul său din Zanzibar, context în care cei doi au vorbit de consolidarea relaţiilor bilaterale, inclusiv în domeniile educaţiei şi turismului.

"Am exprimat astăzi, în dialogul cu preşedintele Zanzibarului, Hussein Mwinyi, nevoia unei cooperări politico-economice sporite, inclusiv în domeniile sectoriale cu potenţial neexplorat, care ar putea aduce valoare adăugată relaţiilor bilaterale România – Republica Unită a Tanzaniei. Putem consolida cooperarea noastră în domenii precum educaţie, turism, agricultură, silvicultură, biodiversitate, IT&C, cultură şi management al situaţiilor de urgenţă. România va continua să sprijine numărul în creştere de investitori şi afaceri româneşti, inclusiv în Zanzibar", a transmis şeful statului, potrivit contului de Facebook al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele se află în turneu în Africa. Vizita lui Klaus Iohannis în Tanzania continuă şi duminică, iar luni va fi primit de omologul său din Cabo Verde, José Maria Neves. 

SURSA: Agerpres

Comentarii