Jurnalul lui Asachi (2). Treburi casnice

Cu toate că aceasta era principala destinaţie a jurnalului, nu abundă însemnările despre astfel de preocupări ale lui Asachi. Oricum, multe fapte sunt consemnate foarte lapidar, fiind greu de înţeles. De exemplu, apar mai multe informaţii (de regulă neinteligibile) legate de cumpărarea de diverse materiale şi produse, pentru efectuarea de renovări, reparaţii ş.a. La 12 nov. 1862 cumpără cherestea pentru repararea gârliciului (intrarea în pivniţă) şi a bucătăriei, iar în ziua următoare jurnalul conţine, printre altele, referiri la 11 litere pentru frontispiciul casei, pe care era înscrisă celebra deviză – Lucrul şi al meu repaos. Repară mai tot timpul câte ceva, de la căsuţa de la poartă la ochelarii pe care îi are de la Viena.

Cumpără des lemne de foc, câteva căruţe sau sănii odată. Angajează personal pentru casă: o bucătăreasă polonă, grădinari şi salahori pentru lucrări de primăvară, dulgher pentru cramă, un nou servitor etc. Este preocupat de cultura viţei-de-vie, notând, la 16 sept. 1863, slaba producţie de must, care a fost mai gios de aşteptare, deoarece …răpitorii au fost la cules via mai înainte de mine. Dar, la 18 oct 1869, apreciază că este vin din belşug, motiv pentru care la Huşi (unde avea o vie) se simte lipsa vaselor.

Miercuri 25 septembrie 1863 notează că în noaptea de marţi au luat foc nişte case ale unor vecini, în apropierea caselor sale. Arată că a avut noroc deoarece vântul, care bătuse toată ziua, tocmai ce încetase. Notează cu speranţă …Dee Domnul se ne ferească de vreo nenorocire. Toaste! Îngrijorarea lui Asachi era întemeiată, deoarece pericolul de incendiu era mare la acea vreme, el pierzând o mare parte din cărţi, lucrări, planşe, documente etc. în marele foc de la 19 iulie 1827, atunci când locuia la Şcoala Domnească de la Trei Ierarhi, în nişte încăperi de la etaj.

Mai consemnează diverse plângeri la Poliţie, în legătură cu dispariţia unor obiecte. Unele însemnări sunt eliptice, astfel încât nu se poate înţelege sensul acestora, ca de exemplu: Duminică 11 febr. 1868, falsă predicţie !!! Pax! ştire nefavorabilă de la Petrodava!!!

Bani

Banii sunt o constantă în jurnalul lui Asachi. Notează când îi soseşte pensia, notează ce are de dat, ce are de primit, ce cheltuieli face. Plăteşte personalul din casă (1 ian. 1863, Smaranda 1 galben, altă persoană 21 lei, curierul 28 lei, feciorului 14 lei, Darie 14, vizitiului 14, bucătăresei 14), aşa cum plăteşte tipografii de la InstitutulAlbinei (Vineri 5 iulie 1863, Alex. 37, Foca 37, Costică 28, Georghi 24. Total 126 lei).

Pensia nu are o valoare fixă, Asachi primind între 1200 şi 1800 lei. Eugen Lovinescu ne spune că, la încheierea activităţii sale de referendar …domnitorul îi apreciază în rezoluţie „vajnicile sale slujbe făcute statului într-un şir de ani necurmaţi” şi consideră pentru aceasta „a i se hărăzi o pensie pe viaţă de 8.000 de lei pe an” cu începere „de la 1 ianuarie 1850”. Oricum, Asachi nu trăia numai din pensie având şi alte venituri, aşa cum avea şi multe cheltuieli.

Legat de pensia lui Asachi, la Biblioteca Academiei Române se păstrează o scrisoare din anul 1866, de la 8/20 februarie, prin care Asachi îi scrie Domnitorului Al. I. Cuza, arătându-i că Ion Heliade Rădulescu (omologul său din Muntenia ca fondator de instituţii de cultură) primeşte o rentă viageră de 24.000 lei pe an, pe când lui nu i se acordă acest drept bănesc, în condiţiile în care Senatul României îi aprobase lui Asachi aceeaşi sumă, în unanimitate, în şedinţa din 12 februarie 1865. Bineînţeles că situaţia nu putea fi rezolvată de Cuza, care peste puţin timp va abdica. Ne lămureşte George Sorescu, în lucrarea sa dedicată lui Asachi în 1970 (citând pe N. C. Enescu şi pe Ion Nicola), asupra finalităţii demersului, arătând că …O adresă a Ministerului de finante, cu nr. 7733, din 21 februarie 1869, semnată de Grigore Bengescu, făcea cunoscut că […] „i se acordă lui Gh. Asachi o recompensă naţională de 8888 lei noi, sau 24 000 lei vechi pe an, pentru însemnatele servicii ce-a adus ţării de la 1813 pînă la 1862” (recompensă tardivă, Asachi murind în noiembie 1869).

Din jurnal rezultă că este atent şi la ceea ce fac cu banii membrii familiei. Astfel, duminică, 14 oct. 1862, consemnează faptul că Alecu, fiul său, a aflat că un anume Catargiu, care îi datora bani, a vândut în secret moşia pe care o amanetase pentru datoria respectivă. La 18 oct. arată că Alecu a dat casele sale pe chirie cu mobile la dl Catargiu. De asemenea, luni 29 iunie 1864, consemnează că Eufrosina (nora sa, pe care nu o agrea din cale-afară) a încăput …pe mana escamatorilor care îi vându cu 16.000 galbeni o moşie care face 9000 galbeni.

De câteva ori face referite la diverse bilete de loterie, de la Viena, consemnând seriile acestora şi unele sume câştigate, de regulă, de alţii (inclusiv de către soţia sa), Asachi neavând, se pare, în general, noroc la bani.

De multe ori notează …La Vistierie=0. Este nevoit să împrumute bani! Neobositul prof. Mircea Ciubotaru ne spune, într-o lucrare dedicată casei lui Asachi (din 1976 aici îşi desfăşoară activitatea Institutul de Filologie Română „A. Philipidde” şi Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane” ale Academiei Române), cum că respectiva locuinţă …în anul 1862,a fost scoasă la vânzare prin licitaţie pentru „îndestularea” creditorului Solomon Theiler, dar datoria a putut fi plătită la timp şi procedura a fost oprită. Oricum, familia va pierde casa la câţiva ani după moartea lui Asachi, în contul datoriilor acumulate.

Ca o confirmare a relaţiei lui Asachi cu banii, trebuie remarcată următoarea consemnare: …Vineri 17 iulie 1864, Casa de fer din Vistierie s-a furat noaptea !!!! Diaristul nu ne spune însă dacă respectiva casă de bani era plină sau goală în momentul furtului! După lectura jurnalului avem toate motivele să credem că hoţii s-au ales cu mai nimic!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi