Justiţia rusă a respins apelul baschetbalistei americane Brittney Griner

marți, 25 octombrie 2022, 17:24
1 MIN
 Justiţia rusă a respins apelul baschetbalistei americane Brittney Griner

Justiţia rusă a respins marţi apelul făcut de baschetbalista americană Brittney Griner, care a cerut reducerea pedepsei ”traumatizante” de nouă ani de închisoare pentru trafic cu canabis, scriu Le Figaro şi BBC.

Tribunalul a decis să lase neschimbat verdictul iniţial, pronunţat în luna august a acestui an, a declarat judecătoarea Elena Vorontsova, care a precizat că justiţia va ţine cont de lunile petrecute deja în închisoare de Griner, care a fost încarcerată în luna martie, iar fiecare dintre aceste zile va conta ca o zi şi jumătate de detenţie.

Ea şi-a cerut scuze pentru „greşeala sa sinceră” în audierea de apel prin link video, spunând că a fost „foarte, foarte stresată”.

Griner, 32 de ani, a fost condamnată în august pentru contrabandă şi deţinere de ulei de canabis.

Avocatul sportivei, Alexander Boykov, a declarat instanţei: „Niciun judecător, cu mâna pe inimă, nu va spune sincer că pedeapsa de nouă ani a lui Griner este în conformitate cu legea penală rusă”.

Un diplomat american de top, care a participat la audiere, a calificat sentinţa „excesivă şi disproporţionată”.

Comentarii