De Sănătate

Punem punctul pe știi

Kinetoterapia, tratamentul fără operație a herniei de disc

miercuri, 01 februarie 2023, 10:25
3 MIN
 Kinetoterapia, tratamentul fără operație a herniei de disc

Corina Manole, 56 ani, Iași: ”De câțiva ani, periodic, am dureri la nivelul coloanei lombare care au început să coboare pe piciorul stâng. În acele momente, durerea este atât de mare încât nici nu pot păși. Pur și simplu, din cauza durerii, mi se contractă fesa și gamba stângă și trebuie să mă aplec și să stau în acea poziție câteva zeci de secunde. La recomandarea medicului de familie mi-am făcut o radiografie și am un disc herniat în zona L4-L5. Nu vreau să mă operez dar mă tem și de durere. Până acum nu am făcut numic în acest sens, am luat doar antiinflamatoare. Dar lucrurile par să se complice, pentru că durerile au devenit mai dese și mai persistente”.

Dr. Mariana Pricop, Medic specialist reumatologie, recuperare, medicină fizică și balneologie, Redhospital Sf. Sava, Iași: ” Lombosciatica reprezintă durerea lombară care iradiază la nivelul unui membru inferior – pe traseul structurilor străbătute de nervul sciatic, putând fi resimțită chiar în ambele membre inferioare. Disconfortul produs de limbosciatică este constant și, de obicei, se remite sau este parțial ușurat în poziție fetală. Această afecțiune poate fi însoțită de deficit senzorial sau de forță musculară.
 
Se produce frecvent confuzia între durerea lombară și lombosciatică. Însă, pentru a vorbi despre lombosciatică, durerea trebuie să iradieze spre fese,  partea posterioară a coapsei/biceps femural și spre picior. Dacă durerea se limitează la partea inferioară a spatelui atunci vorbim de lumbago/lombalgie.
 
Sciatica este cauzată de comprimarea unuia sau a mai multor seturi de rădăcini nervoase la nivelul coloanei lombare. 
 
Cauzele cele mai frecvente ale lombosciaticii sunt: hernia de disc (așa cum se întâmplă în cazul dumneavoastră), degenerarea discului, stenoza spinală lombară. 
 
Alte afecțiuni care pot provoca lombosciatică sunt:
 
· Sarcina – prin  creșterea în greutate, schimbarea centrului de greutate și modificările hormonale.
· Stres muscular. În unele cazuri, inflamația asociată unui stres sau unui spasm muscular poate pune presiune asupra unei rădăcini nervoase și poate provoca astfel de probleme.
· Tumorile spinale. În cazuri rare, o tumoare a coloanei vertebrale poate afecta o rădăcină nervoasă în partea inferioară a spatelui și poate provoca simptome de lombosciatică.
· Infecție. În cazuri rare, o infecție care apare la nivelul spatelui inferior poate afecta rădăcina nervului.
· Fractura. Dacă apare o fractură la nivelul unei vertebre lombare, este posibil ca simptomele să includă lombosciatică. Cele mai multe fracturi apar din cauza unei traume grave (cum ar fi un accident de mașină sau o cădere) sau pentru că osul a devenit slab din cauza osteoporozei, ori din cauza unei alte afecțiuni sau a medicamentelor care stau la baza acesteia.
· Spondilita anchilozantă. Această afecțiune este caracterizată de inflamația cronică în și în jurul coloanei vertebrale. Adesea simptomele apar mai întâi în articulațiile sacroiliace, provocând sacroliita, iar simptomele pot include lombosciatica.
 
Clinic, apare durere cu caracter mecanic care iradiază în unul sau chiar ambele membre inferioare, putând fi însoțită de parestezii. Durerea este ameliorată de repaus și se accentuează la efort, la tuse, strănut. 
 
Factorii de risc includ: vârsta; obezitatea; ocupația; șederea prelungită; diabetul.
 
Diagnosticul are la bază examenul clinic și examinarea paraclinică ( radiografie, RMN, electromiografie).
 
Tratamentul poate fi medicamentos, recuperator sau chirugical. Tratamentul medicamentos cuprinde medicamente antiinflamatorii nesteroidine sau steroidiene, miorelaxante, neurotrofice. 
 
Tratamentul recuperator constă în proceduri de fiziokinetoterapie și masaj.
 
Exercițiul pentru lombosciatică joacă un rol foarte benefic în durerile cronice. Repetarea este cheia creșterii flexibilității, a creșterii rezistenței și a întăririi mușchilor specifici necesari pentru sprijinirea coloanei vertebrale.
 
Kinetoterapia urmărește să întărească abdomenul, să îmbunătățească mobilitatea și flexibilitatea în șold, mușchii hamstring și tendoanele din partea posterioară a coapsei.
 
Înotul este una dintre cele mai bune forme de activitate fizică pentru întregul corp.
 
Exercițiile lui Williams sunt un set sau sistem de exerciții fizice conexe menite să sporească flexia lombară și să consolideze musculatura abdominală și gluteală într-un efort de a gestiona durerile de spate fără intervenție chirurgicală. 
 
Terapia prin masaj este asociată cu o reducere a durerii de spate, cu relaxarea musculară și chiar cu o eliberare sănătoasă a endorfinelor, a subsțantelor chimice naturale care dau starea de bine, care acționează ca analgezice.
 
Tratamentul chirurgical  rămâne ultima soluție și este indicat atunci când durerea nu răspunde la niciun tratament corect aplicat pe o perioadă de 6 săptămâni (tratament antiinflamator și balneofiziokinetic) sau în cazul apariției modificărilor neurologice (pareze)”.

Comentarii