COMUNICAT DE PRESA

L-aţi văzut? Poliţiştii caută un bărbat care a dispărut dintr-un spital din Iaşi

miercuri, 10 martie 2021, 16:41
1 MIN
 L-aţi văzut? Poliţiştii caută un bărbat care a dispărut dintr-un spital din Iaşi

Poliţiştii ieşeni caută un bărbat care a plecat dintr-un spital din mun. Iaşi şi nu a mai revenit. Persoanele care deţin informaţii care să ajute la găsirea bărbatului sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de urgenţă 112.

La data de 10 martie  a.c., poliţiştii Secţiei  nr. 2 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, MARIANCIUC AUREL, de 68 ani, a plecat dintr-un spital din mun. Iaşi.

Semnalmentele bărbatului: înălţime 1,67 m, greutate 70 de kilograme, păr cărunt, ten deschis, constituţie atletică.

La data plecării acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening negri cu o dungă albă, un hanorac de culoare verde, în zona gâtului avea o eşarfă de culoare gri, iar asupra sa avea o borsetă de culoare neagră.

Persoanele care deţin informaţii care pot conduce la găsirea acestuia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Comentarii