LA EST DE IAȘI

La mulţi ani, Republica Moldova!

vineri, 28 august 2020, 01:51
1 MIN
 La mulţi ani, Republica Moldova!

Ziua în care au venit turcii…

Domnul Igor Dodon trece în acest moment printr-o perioadă foarte încărcată din punct de vedere mediatic. În lipsă de proiecte şi soluţii (ce-i drept că nici idei nu sunt, dar nici cine să le implementeze nu prea ar fi, asta în cazul în care ar apărea de undeva vreun plan miraculos), actualul Preşedinte al Republicii Moldova a decis să mizeze totul pe calea comunicării (mai corect spus „a monologului”) cu ţara. Zi de zi, în afara ştirilor din ce în ce mai copleşitoare despre COVID, secetă, dar şi criza economică, moldovenii noştri trebuie să mai suporte şi relatările din deplasările „în teritoriu” ale Preşedintelui Republicii Moldova care, ca un tătuc sfătos şi gospodar, îmbărbătează veteranii de război, se hlizeşte pe dealuri cu tineri căsătoriţi, mângîie copii pe scăfârlie, pune plăcinte la copt în sobă, dă indicaţii medicilor, cântăreşte din ochi strugurii, gustă un măr, testează consistenţa caşcavalului cu degetul arătător sau scarpină între coarne vreun viţeluş.

Nici măcar duminicile, atunci când lumea leneveşte pe acasăşi evident, nu ai pe cine vizita la locul de muncă, Preşedintele Dodon nu are stare şi târâie după el câte un operator care îi face live-uri pe Facebook în care el răspunde întrebărilor oamenilor „de bine” (am mai văzut şi noi modelul ăsta pe la primarii de pe aici, bombardaţi la televiziunile locale de buzunar cu întrebări „incomode”, în realitate mingi ridicate la fileu). Iar atunci când nici operatorul nu este disponibil să filmeze, de transmisia live pe Facebook se ocupă chiar Prima Doamnă, aşa cum se mândrea zilele trecute domnul Dodon. La ultima „emisiune”, de exemplu, actualul Preşedinte de peste Prut s-a arătat nerăbdător să aducă în Republica Moldova şi să testeze, cu el în frunte, vaccinul minune anti COVID dezvoltat de către savanţii ruşi, probabil tot pe bază de ceai, ca cel din care a apucat să guste Aleksei Navalnîi. „Totul pentru live, totul pentru like”, vorba petrecăreţilor de pe la piscinele ieşene.

Desigur, zumzăiala aceasta comunicaţională a Preşedintelui Republicii Moldova este strict legată de anunţul din aceste zile al Comisiei Electorale Centrale care a declanşat începerea perioadei electorale pentru pregătirea prezidenţialelor din 1 noiembrie. Un moment numai bun, nu-i aşa?, pentru Dodon de a-şi prezenta şi bilanţul mandatului început în 2016. La o analiză mai atentă, realizările celor patru ani de mandat pe care şi le asumă Igor Dodon („85% din ceea ce am promis în 2016”) sunt la fel de veridice ca şi fluidizarea traficului sau scăderea nivelului poluării din Iaşi. Singurul lucru concret care rămâne după aceşti patru ani de mandat sunt cele 70 de vizite peste hotare efectuate de către actualul Preşedinte al Republicii Moldova: (doar) 6 vizite „oficiale” (în patru ani!) în Federaţia Rusă (de două ori), Azerbaidjan, Armenia, Israel şi Turcia şi încă 64 de vizite „de lucru” în ţări (începând cu Federaţia Rusăşi terminând cu Republica Kârgâză) cele mai multe dintre ele aflate în siajul Kremlinului. În cazul în care eraţi curioşi asupra valorii vizitelor sale externe, Preşedintele Republicii Moldova nu a reuşit în cei patru ani ai săi de mandat să aibă întâlniri oficiale cu România şi Ucraina, singurii vecini ai Republicii Moldova, dar probabil că aceasta înseamnă pentru Igor Dodon „politica externă echilibrată” pe care o tot propăvăduieşte de patru ani încoace.

Iar dacă tot s-a furat startul campaniei electorale prezidenţiale, Igor Dodon a ţinut morţiş să aibă un invitat de seamă alături de el la Chişinău pe 27 august, de Ziua Independenţei (La Mulţi Ani şi din partea noastră, Republica Moldova!): domnul Mevlüt Çavuşoğlu, Ministrul de Externe al Turciei. 

Şi cum Republica Moldova este, fără voia sa, patria umorului involuntar, cu ocazia acestei vizite oficiale prilejuită de Ziua Naţională s-a întâmplat un lucru mai puţin obişnuit: o dispoziţie a primăriei Chişinău a interzis manifestările prilejuite de Ziua Independenţei Republicii Moldova care se organizează în fiecare an la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, motivul invocat fiind „vizita unui oficial străin şi măsurile de securitate care se impun în astfel de cazuri”. Aşa că putem spune că anul acesta a fost fără manifestări oficiale la statuia lui Ştefan cel Mare de la Chişinău pentru ca să nu fie deranjat oaspetele special din Turcia. 

Însă nu totul a fost cu un gust amar cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Moldova. De pildă tot ieri, pe 27 august, armata Republicii Moldova (nu cred că mai este cazul să spunem aici cine este Comandantul său Suprem) a fost partenera unui amplu proiect cu răsunet internaţional: pe platoul Ministerului Apărării Naţionale, cu ajutorul soldaţilor, a fost expusă„Cea mai mare colecţie de potcoave din lume”, cele „peste” 12.000 de piese expuse permiţând Republicii Moldova să ajungă fără nicio emoţie drept în topul Guinness Book. La întrebările insistente ale ziariştilor care doreau săştie cum a reuşit să strângă toate aceste potcoave, colecţionarul cu pricina a răspuns misterios: „acest lucru este secretul meu. Desigur, şi al cailor, dar va rămâne doar între noi”.

De acum să aşteptăm şi să vedem cui îi vor aduce noroc potcoavele astea la alegerile prezidenţiale de pe 1 noiembrie.

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii