Liga Profesionistă de Fotbal a prezentat oficial trofeul care va fi oferit campioanei României

joi, 18 mai 2023, 15:07
4 MIN
 Liga Profesionistă de Fotbal a prezentat oficial trofeul care va fi oferit campioanei României

Liga Profesionistă de Fotbal a prezentat oficial trofeul care va fi oferit campioanei României începând cu actualul sezon al Superligii, în cadrul unui eveniment organizat, joi, la Muzeul Fotbalului din Capitală.

Având o înălţime de 58,3 centimetri şi o greutate de 5,2 kilograme, noul trofeu a fost realizat de Monetăria Statului dintr-un aliaj de metale specific monetare şi placat cu argint şi va fi folosit cel puţin 5 sezoane ale competiţiei. Pentru dezvoltarea lui, designerii s-au inspirat din teme şi motive tradiţionale precum Coloana Infinitului, dar şi referinţe din fotbalul internaţional. Trofeul va avea inscripţionat numele câştigătoarei actualului sezon, acest lucru urmând să fie realizat la faţa locului înaintea decernării.

Trofeul poate fi acordat în acest weekend, la Ovidiu, dacă Farul câştigă partida cu FCSB. În cazul în meciul se termină la egalitate sau FCSB învinge, trofeul va fi decernat în ultima etapă a play-off-ului, fie la Cluj-Napoca, unde Farul va evolua cu CFR, fie la Bucureşti, unde FCSB va juca împotriva FC Rapid. Trofeul va fi expus pentru trei zile în Muzeul Fotbalului Bucureşti.

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, joi, în cadrul conferinţei de presă organizate cu ocazia evenimentului, că noul trofeu obligă LPF să facă mai mult pentru dezvoltarea competiţiei şi a fotbalului românesc.

"Este un trofeu superb şi trebuie să le mulţumim celor de la Monetăria Statutului pentru asta. Şi cred eu că acest trofeu ne obligă pe toţi să facem mai mult şi anul viitor vom confirma ceea ce s-a întâmplat în acest sezon. Pentru că de la momentul în care partenerii eAD şi Superbet au venit lângă noi, anul acesta am avut cele mai bune audienţe. Cu siguranţă este cel mai bun sezon. De aceea strălucirea acestui nou trofeu ne obligă să ducem Liga I mai departe şi să sperăm că vom putea să ne apropiem de ceea ce se întâmplă în fotbalul mare", a spus el.

"Se vede trofeul şi unicitatea lui, de aceea pot spune că două trofee asemănătoare va fi ceva aproape imposibil. Dar vor exista replici pe care le vom distribui către câştigătoarele titlurilor în sezoanele următoare. Având în vedere locul pe care îl ocupă pe piaţa pariurilor Superbet, considerăm că parteneriatul va fi unul pe termen foarte lung. Aşa că acest trofeu va avea multe locuri de completat în ceea ce priveşte viitoarele câştigătoare ale Superligii", a adăugat Ştefan.

Prezent la eveniment, Orlando Nicoară, managing partner al eAD, compania care deţine drepturile TV ale Superligii, a afirmat că era nevoie de un trofeu nou ţinând cont de vizibilitatea în creştere a competiţiei.

"Este cu siguranţă cea mai bună ediţie de campionat de când suntem noi implicaţi în parteneriatul cu LPF, adică din 2017. Şi ne dorim ca şi următoarele sezoane să fie cel puţin la fel de disputate ca acesta. Lucrăm pentru a creşte vizibilitatea competiţiei, audienţa la TV, cât şi audienţa pe stadioane", a precizat Nicoară.

Vlastimir Vukadinovic, directorul de marketing al Superbet, sponsorul principal al Ligii I, a afirmat la rândul său: "Este un trofeu frumos, un pic neobişnuit, dar am încercat împreună cu designeri din străinătate şi din ţară să oferim ceva nou, un suflu mai fresh. De aceea vreau să mulţumesc Monetăriei Statului pentru deschiderea arătată în colaborarea cu noi şi pentru realizarea acestui trofeu. O replică şi următoarele trofee vor fi realizate în cel mai scurt timp. În cazul în care titlul se decide în ultima etapă avem o variantă, e foarte interesantă. În următorii cinci ani, cel puţin cinci ani, nu avem în vedere o schimbare a trofeului".

Florian Popescu, şef serviciu marketing al Monetăriei Statului, a explicat că noul trofeu a necesitat 120 de ore de muncă din partea a opt oameni..

"Suntem onoraţi că Monetăria Statului a primit responsabilitatea realizării acestui proiect de importanţă majoră pentru fotbalul românesc. Pentru concretizarea acestui proiect, au contribuit opt meşteri cizelori şi gravori din cadrul atelierelor Monetăriei Statului, în cele peste 120 de ore efectuate, pentru a modela metalul în scopul obţinerii trofeului Superligii. Pentru că toate operaţiunile de aducere a tablei de la forma iniţială la actuala formă au fost făcute manual de peste opt meşteri din cadrul Monetăriei. Ei au transformat acest trofeu într-o adevărată capodoperă", a spus Popescu. AGERPRES

 

Comentarii