LIVE VIDEO: Decernarea Balonului de Aur! S-a anunțat câștigătorul

luni, 29 noiembrie 2021, 21:40
2 MIN
 LIVE VIDEO: Decernarea Balonului de Aur! S-a anunțat câștigătorul

În această seară, la Paris, a avut loc ceremonia de decernare a Balonului de Aur pentru 2021. Lionel Messi a primit al 7-lea său Balon de Aur, într-un an în care a cucerit Copa America. 

Urmăriți LIVE ceremonia:

France Football a anunțat clasamentul pentru Balonul de Aur.

Iată clasamentul:

  • 1. Messi
  • 2. Lewandowski
  • 3. Jorginho
  • 4. Benzema
  • 5. Kante
  • 6. Ronaldo
  • 7. Salah
  • 8. De Bruyne
  • 9. Mbappe
  • 10. Donnarumma
  • 11. Haaland
  • 12. Lukaku
  • 13. Chiellini
  • 14. Bonucci
  • 15. Sterling
  • 16. Neymar
  • 17. Luis Suarez
  • 18. Kjaer
  • 19. Mount
  • 20. Mahrez
  • 21-22. Lautaro Martinez, Bruno Fernandes
  • 23. Kane
  • 24. Pedri
  • 25. Foden
  • 26-28. Barella, Moreno, Dias
  • 29-30. Azpilicueta, Modric

Leo Messi e din nou câștigător! Balonul de aur 2021 e al argentinianului de la PSG. „E incredibil să fiu iar aici. Mulțumesc colegilor de la Barcelona, de la Paris, antrenorilor, familiei, tuturor. Cred că am câștigat acest premiu datorită trofeului cucerit cu naționala, Copa America. A însemnat enorm pentru mine”. E prima dată când câștig Balonul de Aur jucând aici, în Paris, și e o mare onoare pentru mine.

Chelsea a câștigat al doilea premiu special al serii, „Clubul anului”, acordat azi pentru prima dată de France Football.

Trofeul Yashin – cel mai bun portar al anului – a fost câștigat de Gianluigi Donnarumma. „Sunt foarte mândru, sunt tânăr, vreau să joc și mai bine, să câștig trofee. Acestea sunt fructele unei munci susținute, zi de zi. Mulțumesc colegilor, antrenorilor, tuturor celor care mă ajută zilnic să fiu cel mai bun”.

Alexia Putellas, 27 de ani, căpitanul Barcelonei, a câștigat Balonul de Aur 2021 în fotbalul feminin. „Sunt mândră, mă bucur că am toată echipa alături de mine, le mulțumesc pentru contribuția lor. E un premiu individual, dar pentru mine e un succes colectiv. Mulțumesc și antrenorilor care au crezut în mine, fanilor care mă susțin, clubului, e o plăcere să reprezint Barca. Mama și sora ea sunt aici, tatăl meu mă privește din cer și sper că e mândru de mine”.

Robert Lewandowski a câștigat premiul „Atacantul anului”. „Sunt foarte mândru și fericit să fiu aici. Înseamnă foarte mult pentru mine. Mă bucur și mulțumesc colegilor, familiei, echipei mele, celor din staff, datorită lor sunt golgeterul care sunt azi”.

Trofeul Kopa a fost câștigat de Pedri, puștiul-minune al Barcelonei. Este un premiu acordat celui mai bun jucător sub 21 de ani. Ceilalți nominalizați au fost Bellingham, Greenwood, Musiala și Nuno Mendes. „Mulțumesc Barcelonei și dedic premiul familiei mele, care e mereu alături de mine. Aș vrea să menționez și insula Palma de Mallorca, unde sunt probleme mari”, a spus Pedri, care a câștigat în acest an și trofeul Golden Boy.

Urmăriți site-ul gsp.ro.

Comentarii