Masca nu va mai fi purtată la orele de sport și la unele dintre cele vocaționale

duminică, 07 martie 2021, 09:00
2 MIN
 Masca nu va mai fi purtată la orele de sport și la unele dintre cele vocaționale

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat că renunţarea la purtarea măştii de protecţie pentru derularea orelor de sport şi la orele vocaţionale unde se studiază instrumentele de suflat, conform modificărilor aduse ordinului comun cu ministrul Sănătăţii, "este un un lucru important pentru a se putea derula procesul de educaţie".

"Este un lucru important pentru a se putea derula procesul de educaţiei (…) Să sperăm că în curând condiţiile climatice vor permite derularea orelor de educaţie fizică în exterior în marea majoritate a cazurilor", a afirmat ministrul Câmpeanu.

De asemenea, întrebat cum a câştigat lupta cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, cu privire la purtarea măştii la orele de sport, Câmpeanu a răspuns că nu a fost vorba de "o luptă", ci "o analiză responsabilă bazată pe argumente".

"Nu a fost o luptă, ci o analiză responsabilă bazată pe argumente şi atunci când din partea Educaţiei au fost prezentate argumente suficient de puternice, au fost acceptate după cum şi din partea Sănătăţii, atunci când au fost prezentate argumente temeinice, au fost de asemenea acceptate. A fost o discuţie colegială, făcută cu toată responsabilitatea, pe care o apreciez", a spus ministrul Educaţiei.

Totodată, liderul sindical Marius Nistor, de la Federaţia Sindicatelor din Educaţie, a declarat că scoaterea obligativităţii purtării măştii de protecţie la orele de sport în exterior a fost solicitată şi de către sindicatele din învăţământ. El a subliniat că prevederea privind masca la orele de sport în afară a fost introdusă numai în România.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii