Mijlocaşul Enock Mwepu, nevoit să re retragă din fotbal la doar 24 de ani din cauza problemelor cardiace

luni, 10 octombrie 2022, 18:56
2 MIN
 Mijlocaşul Enock Mwepu, nevoit să re retragă din fotbal la doar 24 de ani din cauza problemelor cardiace

Mijlocaşul echipei Brighton şi al Zambiei, Enock Mwepu, va trebui să se retragă din fotbal la doar 24 de ani, din cauza unei afecţiuni cardiace moştenite, a anunţat luni clubul său

Starea, care se poate agrava odată cu vârsta, îl expune „unui risc extrem de mare de a suferi un stop cardiac care îi pune viaţa în pericol dacă va continua să joace fotbal competitiv”, a anunţat clubul englez.

Jucătorul s-a simţit rău în timpul unui zbor pentru a se alătura Zambiei în septembrie, iar după internarea în Mali, a fost supus unor analize suplimentare la întoarcerea în Anglia.

„Aceste examinări au concluzionat că boala lui este cauzată de o tulburare cardiacă moştenite care se manifestă mai târziu în viaţă şi care nu a fost detectabilă în timpul examinărilor cardiace regulate până acum”, a detaliat clubul.

„Din păcate, practicarea sportului poate înrăutăţi situaţia şi, prin urmare, Enock a fost sfătuit, ca singură soluţie şi pentru propria sa siguranţă, să nu mai joace fotbal”, a conchis el.

Autor a trei goluri în 27 de apariţii cu Brighton, Mwepu a explicat pe Twitter că „şi-a îndeplinit visul jucând în Premier League”. „Totuşi, unele vise se termină şi cu tristeţe anunţ că trebuie să-mi închid cariera din cauza sfatului medical pe care l-am primit”, a continuat el, asigurându-se totuşi „să rămân implicat sub o formă sau alta” în fotbal.

 

Comentarii