Nu poți să-i zici nici măcar corupție, căci corupția e un accident în funcționarea normală a statului și a administrației sale – or noi asistăm la o normalitate a anomaliilor foarte bine securizate de către întreg establishmentul. Despre această normalitate vorbim mai jos.

Înainte de asta să demotăm un mit mărunt: acela că România are una din cele mai mici criminalități din UE. Teoretic, așa este: hoții, spărgătorii, tâlharii, proxeneții, traficanții de carne vie, falsificatorii de carduri, spălătorii de bani etc s-au mutat în Vest. Pur și simplu e mai eficient să furi un portofel cu 200 de euro decât unul cu 100 de lei, sau să iei pe ora de prostituție 200 de euro decât 50. Astfel că sub aspectul ăsta, aici e liniște, iar România ”e o țară sigură”.

Adevărata criminalitate a locului constă, însă, în naturalețea prin care o parte tot mai mare din economie trăiește în afara legii, că nu există cifre pentru ea și că un baraj de 3 cercuri concentrice o protează și de ochii lumii și de – mai ales de – statistici. Înainte de-a explica mecanismul, să pornim de la câteva exemple ale acestei veri:

1, Doar 2 (doi)% din instrumentele de control din vămile României (scanere, cântare etc) funcționează în acest moment – chiar în situația unei expuneri masive a granitei cu Ucraina la criminalitatea specifică unei țări aflate în război. Doar 100 de camioane sunt verificate, din cele 10.000 care ne trec zilnic prin vămi.

Dar asta nu e totul: în vămile noastre se fac de 4 ori mai multe controale decât la nivelul statelor UE, dar se constată de 29 de ori mai puține nereguli. Pur și simplu contrabanda nu există – iar asta o spune statul român!

Singurul loc în care se vede această stare de lucruri este în gap-ul de la TVA și în slaba colectare a veniturilor la buget: cât la sută din businessurile cu marfa trecută pe sub radar sunt total rupte de fiscalitate? În cea mai deplină tăcere, miliarde de euro se scurg încoace și încolo ca o boare de vânt.

2, Cazul exploziei de la Crevedia e emblematic. Odată pentru că acolo a putut funcționa timp de 3 ani o stație GPL clandestină sub ochii serviciilor secrete, ale poliției, ale primăriei, ale gărzilor de mediu etc – și numai faptul că a explodat a atras atenția asupra ei.

Câte astfel de stații nu funcționează la ora asta în condiții similare, la cantități similare, dar care încă n-au explodat? Și care rămân sub radarul de business, de consum, de fiscalizare – despre toate fiind cunoscute, la nivelul diverselor entități de stat, care speră să funcționeze fără incidente? Câtă vreme nu explodează, nu există.

3, Traficul de droguri, adus în atenție de acidentul cu morți și răniți produs de junele drogat de la Mangalia.

Până la acel omor, traficul de droguri – ajuns la o scară occidentală și în România – practic nu exista nici măcar în rapoartele cu care se laudă autoritățile. Iar după ce va trece emoția acelui accident, iar familia Pascu își va primi sentințele, traficul de droguri se va întoarce în neființă – n-ar fi prima oară:

A izbucit vreo  luptă împotriva traficului de droguri  în 2019, după ce o șalupă plină cu cocaină a eșuat pe plajă după ce trecuse de SCOMAR-ul oprit al gărzii de coastă? Nici vorbă. Câte astfel de transporturi nu trec zilnic – ”pe sub SCOMAR”, sau prin porturi, sau prin granițe? Dacă nu eșuează, nu există.

4, Cazul  ”mitei” lui Buzatu, de la Vaslui: orice om de afaceri din teritoriu știe că cele mai multe contracte publice așa se dau și iau – încrengăturile de firme de casă lucrează aproape exclusiv după acest patent, denunțătorul însuși era un favorit al acestor contracte pe care le derulase ani de zile – e o cutumă ca politicienii locali să câștige contractele în județele învecinate, pentru a nu intra în conflict de interese, si se face schimb – chiar la ora la care scriu aceste rânduri așa funționează lucrările – de la asfalt la digitalizare.

Dacă nu intervenea un interes politic, dl. Buzatu își vedea în cotinuare de acest mecanism după care funcționează dezvoltarea României locale și mita n-ar fi existat. N-avem criminalitate – atunci e corupție? Nici măcar corupție nu e: Corupția e o anomalie în funcționarea unei instituții publice, vizând o persoană care ia mită sau face trafic de influență în schimbul unui bun material: NU e corupție, pentru această stare de lucruri vizează sisteme bine puse la punct, angrenaje în care persoanele sunt reduse la statutul de rotițe care-și iau partea nu de la un mituitor anume, ci din PARTEA CEA MARE pe care și-o adjudecă sistemul.

Sistem care – spre deosebire de criminalitatea ”adevărată” – nu se bazează pe competiție ci pe… colaborare. De aici și provine senzația de normalitate, eficiența și funcționarea doar cu sincope ”naturale” (explodează ceva, are loc un accident, o reașezare de priorități, o sancțiune pentru neplată la termen etc).

Un sistem format din 3 inele concentrice:
primul este al entităților economice care rulează marfa și banii;
al doilea inel este cel al instituțiilor de forță: poliția nu vede – nicăieri nu există o sancțiune pentru că nu vede; vameșul nu are cu ce; inspectorul ANAF merge acolo de unde are ce să ia că e business oficial; etc.
al treilea inel e format din justiție. Nu vorbim aici de cazurile punctuale de mită (în genul judcătoarei din Suceava care le oferea infractorilor informatii din dosare) – ci de protecția ”structurală” pe care Aparatul o oferă celor care la rândul lor aă făcut sau fac parte din sistem: gestionarea termenelor de prescripție sau chiar legiferarea prescripțiilor prin decizii CCR ne explică limpede cazul sutelor sau chiar miilor de achitări din ultimii 3 ani, fără un verdict asupra faptelor și fără recuperarea prejudiciilor: un prost care fură o căruță de lemne n-are nicio scăpare, dar cine fură 10 milioane de euro și trebuie să scape scapă.

Și peste toate, serviciile noastre secrete, despre care am putea spune că privesc de sus ca la un spectacol, dacă ar fi așa: căci ele nu privesc, ci chiar joacă pe scenă, cu firmele lor, cu oamenii lor, cu intereselor lor de business care, iată, sunt mai sus decât cele de înțelegere și de combatere a acestui tip de criminalitate fără ”criminalitate”.

O nouă ”luptă anticorupție”? Să fim serioși:

Privind înapoi la ”epoca Kovesi” și având informațiile de astăzi, nu s-ar mai ”vinde” încă un spectacol al unei justiții aplicate selectiv și triumfalist – cu pene de struț pe cap și cu surle și trâmbițe în convoi – în care infractorii erau sacrificați pentru consolidarea criminalității pașnice a sistemului:

Nu avem criminalitate oficială, dar avem o imensă gaură la buget – provenită din gapul de TVA, din mărfurile de tot felul revărsate din toate vămile într-o piață în care lipsa de digitalizare a ANAF nu poate pune ordine, din raportările false exact ca la nosocomiale (unde avem cele mai pure spitale din lume, pentru ă nu raportăm), din statisticile ocolite prin organizarea impecabilă a sistemului.
Și ca și cum pe lângă PIB n-am mai încsa încă 4-5-6 miliarde de euro pe ună de la migrații noștri, vedem că sacul e gol și mai creștem o taxă.

În urmă cu vreo 20 de ani, aflându-mă la o conferință pe tema jurnalismului de investigație, am fost întrebat ce cred despre eficiența acestui gen gazetăresc. Răspunsul meu i-a șocat pe mulți: ”voi ști că suntem eficienți atunci când am să văd un jurnalist de investigație împușcat pentru informațiile pe care le deține sau pentru ancheta la care lucreză”.

Azi e cam la fel:  cu excepția ”dosarelor servite” sau a reacției vreunui adversar politic care profită de migea ridicată la lopată, Sistemul absoarbe cu blândețe dezvăluirile privind criminalitatea reală, pentru că el nu are nicio dovadă că ea există. Și probabil că nici el nu face vreo legătură între naturalețea inficienței statului și caracterul perfect logic al faptului că nu ne ies niciodată bugetele. În nu mai știu care film, Al Pacino zice: ”cea mai mare victorie a divolului este că a reușit să convingă lumea că nu exită”. Amin.

Text preluat de pe platforma cursdeguvernare.ro