Municipalitatea a autorizat două proiecte uriaşe, dar care nu au finanţare: Sala Polivalentă şi Spitalul de Boli Respiratorii

luni, 10 iulie 2023, 01:50
2 MIN
 Municipalitatea a autorizat două proiecte uriaşe, dar care nu au finanţare: Sala Polivalentă şi Spitalul de Boli Respiratorii

Primăria a autorizat o serie de proiecte cu impact asupra comunităţii. Municipalitatea a publicat ieri lista actelor urbanistice emise pe parcursul lunii iunie. La capitolul proiecte publice, au fost eliberate autorizaţii pentru proiecte majore, dar care încă nu au o finanţare certă. În acest sens, lista este deschisă de construirea Sălii Polivalente în zona Moara de Vânt. 

Suprafaţa utilă a edificiului ajunge la aproape 40.000 mp, dar deocamdată nu există fonduri: valoarea estimată necesară se apropie de pragul de 100 milioane euro. Reprezentanţii Primăriei au susţinut, în mai multe rânduri, că, după ce va fi gata întreaga documentaţie (inclusiv avize şi autorizaţie), proiectul va fi preluat (şi scos la licitaţie) de către Compania Naţională de Investiţii (CNI). Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla. Celălalt proiect major autorizat vizează o investiţie a Consiliului Judeţean: construirea unui Spital de Boli Respiratorii în Bucium. Nici acest proiect nu are finanţare asigurată (estimarea valorii trece pragul de 100 de milioane de euro), dar CJ pregăteşte documentaţia pentru a putea accesa fonduri în cadrul viitorului Program Operaţional Sănătate 2021 – 2027.

Unitatea spitalicească ar urma să aibă peste 350 de paturi. Pe lista proiectelor cu finanţare publică şi care au primit autorizaţie în cursul lunii iunie se numără două investiţii a căror beneficiar este Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. În primul rând, este vorba despre construirea unui nou cămin studenţesc în complexul din Titu Maiorescu: clădirea va avea cinci corpuri, cu o capacitate totală de 99 camere pentru două persoane. În al doilea rând, UAIC va reabilita şi extinde Sala de sport: suprafaţa utilă a acesteia se va dubla (de la 650 mp la peste 1.300 mp). Fiind vorba despre investiţii de câteva zeci de milioane de lei, în acest caz UAIC beneficiază de finanţare de la CNI. Tot la capitolul proiecte publice se înscrie şi proiectul Administraţiei Bazinale de Apă Prut Bârlad: instituţia va cheltui 2,2 milioane lei pentru reabilitarea termică (şi reparaţii acoperiş) la sediul administrativ din str. Thedor Văscăuţeanu. Apele Române au organizat licitaţia anul trecut şi au semnat deja contractul de lucrări cu o firmă din Galaţi (Ozicon).

O altă investiţie autorizată de Primărie constă în supralărgirea străzii Păcurari înainte de pasajul Băncilă, în dreptul terenului fostei berării Zimbru, pe cheltuiala investitorilor din zonă. „Amenajare acces (cu bandă de decelerare şi accelerare), amplasare separatori de sens, dezafectare trotuar existent strada Păcurari şi reamenajare trotuar nou, semnalizare rutieră, amenajare alee de incintă cu pastilă de întoarcere pentru clinica medicală”, este obiectul autorizaţiei 480/2023. Amenajarea acestui acces, care reprezintă o supralărgire de factor a străzii, a fost o condiţie impusă de Comisia de urbanism de la nivelul Consiliului Local pentru emiterea avizului pe Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aferent construirii clinicii medicale (MedEuropa).

Comentarii