Nici noi nu ne putem salva pe rând

E greu de estimat câţi dintre români au ştiut care a fost miza zilei de ieri: actul prin care justiţia îngenunchea în faţa lui Liviu Dragnea sau cel în care punea un deget la îndepărtarea unei clici mafiote de la putere? În primă instanţă, pare că a mers pe ultima variantă, a condamnării liderului PSD la închisoare pentru abuz în serviciu. Sentinţa, nedefinitivă, probabil că nu va schimba nimic, dacă Liviu Dragnea va reuşi să modifice legile astfel încât să nu mai aibă probleme pe viitor. Dar riscul ca un nou Dragnea sau alţii la fel de periculoşi să apară ne determină să reflectăm mai serios la întrebarea: facem tot ce putem ca să nu ne trezim într-o ţară precum Rusia sau Turcia?

Până acum, am ratat prilejurile prosteşte şi am fost păcăliţi de nenumărate ori. Începând cu ideea „eu n-am cu cine să votez“ până la convingerea că „s-au speriat după ordonanţa 13“. Dar şi din greşeli se învaţă. Pe măsură ce şi-au pus planurile în aplicare, am învăţat ceva despre psihologia lor. E una pur infracţională. De pildă, a parlamentarilor care au votat modificările la Codul de Procedură Penală. Se vor opri doar dacă încep să se teamă de popor mai mult decât de justiţie şi mai mult de furia oamenilor decât de condiţiile sordide din închisori. În rest, cu ei (Iordache, Nicolicea, Dragnea) nu se poate ajunge la un compromis, la o înţelegere în interesul general.

Iată-ne ajunşi în situaţia în care, vrând-nevrând, protestul democratic nu mai e doar o simplă supapă a nemulţumirilor. El devine o formă de rezistenţă politică propriu-zisă împotriva unei puteri abuzive, în timp ce forţele de ordine se transformă în forţe de represiune. Jandarmeria, ca nenumărate instituţii conduse de partid, se comportă precum o firmă de pază şi protecţie pentru Dragnea& PSD. Jandarmii fac reţineri, folosesc spray lacrimogen, dovedesc o violenţă nejustificată, în timp ce parlamentarii din jurul lui Dragnea împart pumni jurnaliştilor.

De ce?

Şi ei înţeleg că am ajuns în stadiul care pe care. Unii împotriva altora, fără măşti, cu o imensă ură între tabere. Interesele nu au cum să fie conciliabile, iar lupta pentru justiţie este cea care va decide rezultatul războiului.

L-am auzit pe renumitul bufon V. Vosganian sintetizând sloganul acestei mobilizări a infractorilor care poate îngenunchea România: „Nu ne putem salva decât toţi odată, nu ne putem salva pe rând“. Ştiţi care e problema, dle Vosganian? După ce v-aţi uns cu mir şi aţi pupat icoane, ca să vă înduioşaţi colegii parlamentari când procurorii vă băteau la uşă, nu a fost suficient. Aţi scăpat, dar acum încercaţi să ne puneţi pe noi în pericol, să ne lăsaţi pe noi fără apărare în faţa criminalilor, să le daţi borfaşilor puterea de a face legea. Ştiţi care e problema, dle Vosganian? Nici noi nu ne putem salva pe rând din faţa violatorilor, a crimei organizate sau a corupţilor. Nici noi nu ne putem salva pe rând, individual, de unii ca dumneavoastră!