Noaptea muzeelor: Programul de vizitare şi principalele obiective unde puteţi merge diseară

sâmbătă, 13 mai 2023, 01:50
10 MIN
 Noaptea muzeelor: Programul de vizitare şi principalele obiective unde puteţi merge diseară

Evenimentul european Noaptea Muzeelor a ajuns la cea de-a XIX-a ediție și va avea loc sâmbătă, 13 mai 2023. 

Vor putea fi vizitate o parte din muzeele din Iași, printre care se numără Palatul Culturii, Muzeul „Poni-Cernătescu”, Muzeul Memorial „Mihai Kogălniceanu”, Muzeul Unirii, Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Muzeul Metropolitan Iași, Palatul Roznovanu, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” și Muzeul Municipal ,,Regina Maria” Iași.

Palatul Culturii

Palatul Culturii din Iași va putea fi vizitat gratuit în intervalul orar 17:00-22:00. Publicul are ocazia să viziteze gratuit expozițiile deschise la muzeele din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași

Muzeul de Istorie a Moldovei

•        Expoziția „Curtea Domnească din Iași: o istorie redescoperită” organizată în spațiile care pun în valoare ruinele Curții Domnești, evidențiind rolul de reședință fortificată, supusă mereu asalturilor militare;

•        Expoziția „Socializare și divertisment la 1900” redă atmosfera sfârșitului de secol XIX și început de secol XX;

•        Expoziția „Underground Iași – Istorii redescoperite” valorifică patrimoniul local descoperit în urma cercetărilor arheologice efectuate în zonele limitrofe ale centrului istoric al Iașului;

•        Expoziția de artă plastică „Poezia Muzelor”, proiect expozițional organizat în parteneriat cu Bella Rosenbaum și Yaakov Herev-on (Israel).

Muzeul Etnografic al Moldovei

•        Târgul Meșterilor Populari, ediția a XXIII-a;

•        Manifestare organizată de Muzeul Etnografic al Moldovei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului”, în perioada 12-14 mai 2023, pe esplanada Palatului Culturii, cu program până la ora 22:00, în data de 13 mai pentru a marca Noaptea  Muzeelor;

•        Expozițiile „Sărbătoarea în comunitatea religioasă” și „Cotidianul țărănesc: inventivitate şi măiestrie”;

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”

•        Expoziția Instrumente de muzică mecanică în colecțiile Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”;

•        Sala „Ștefan Procopiu”, ora 19.00 – Spectacol literar-muzical-coregrafic „Reverie de mai”, susținut de elevi de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, în cadrul proiectului „Portativul tânărului artist”, cu participarea Cvartetului de coarde Virtuoso String Quartet, îndrumător: prof. Virgil Popa.

Muzeul de Artă

•        În Rotonda Muzeului de Artă va fi prezentată o expoziție de instalații video ce prezintă lucrări de artă video semnate de prof. univ. dr. Florin Grigoraș (Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași) și profesor dr. Jose Maria Alonso Calero (Universitatea din Malaga).

Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași

Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași (Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 7B) va putea fi vizitat gratuit în intervalul orar 16:00-21:00.

•        Vizitarea expoziției permanente;

•        Vizitarea expoziției „Mărturii documentare aparținând academicianului  Petru Bogdan”;

•        Ora 18:00 – Spectacolul de balet  „Începuturiʺ, susținut de ansamblul de copii, cu vârste între 4-16 ani, de la Clubul Dance Studio, coordonați de prof. Alice-Diana Edu. Vor interpreta momente de dans clasic din balete celebre precum: Spărgătorul de nuci, Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Coppelia, La fille mal gardee, Don Quijote, Esmeralda, Paquita.

Muzeul Memorial „Mihai Kogălniceanu” din Iași

Muzeul Memorial „Mihai Kogălniceanu” din Iași (Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 11) va putea fi vizitat gratuit în intervalul orar 16:00-21:00.

•        Vizitarea expoziției permanente;

•        Vizitarea expoziției „Vicii, tabieturi și mici pasiuni nevinovate între sec. XVIII – XX”;

•        Ora 16:30 – Recital vocal-instrumental susținut de: Lorena Bulei, Bianca Maria Iova, Maria Vamanu, Elena Consuela Costăchescu, Ioana Rusu, Parascheva Pintili, Antonia Maria Codreanu, Beatrice Maria Florea  de la Clasa de canto și muzică de cameră, prof. dr. Daniela Mihaela Ciocoiu, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași. Acompaniază la pian: prof. Carmen Costea,  Elena Iușcă, (clasa prof. dr. Ioana Enoiu-Pânzariu), Sara Maria Costandache și Alexandru Ioan Ciotloș (clasa prof. Carmen Șoltuz), Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași;

Muzeul Unirii

Muzeul Unirii (Str. Alexandru Lăpuşneanu nr. 14) va putea fi vizitat gratuit în intervalul orar 16:00-21:00.

Palatul „Alexandru Ioan Cuza”

Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa (Str. Unirii, nr. 34) va putea fi vizitat gratuit în intervalul orar 16:00-21:00.

•        Vizitarea expoziției permanente;

•        Vizitarea expoziției „Chipuri și viața cotidiană cuprinse în bancnote din secolele XIX și XX”.

Muzeul Național al Literaturii Române Iași

Muzeul Național al Literaturii Române Iași va deschide 14 muzee din rețeaua sa în cadrul evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor.

În intervalul orar 17:00 – 01:00, publicul va beneficia de acces gratuit la: Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, Muzeul „Mihai Eminescu”, Colecția „Istoria teatrului românesc”, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, Muzeul „George Topîrceanu”, Muzeul „Mihai Codreanu” – Vila Sonet, Muzeul „Otilia Cazimir”, Muzeul „Vasile Alecsandri” (comuna Mirceşti, jud. Iași), precum și cele cinci obiective din interiorul Casei Muzeelor: Muzeul Poezie(i), Muzeul Literaturii Române, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Copilăriei în Comunism și Muzeul Pogromului de la Iași.

Vizitele gratuite vor fi completate de momente artistice, expoziții speciale, întâlniri și evenimente culturale.

Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii

•        19:00-21:00 │ Literatura de lângă noi. Focus: Bulgaria (detalii aici)

Invitați: Anastasia Gavrilovici și Dan Coman

Evenimentul va avea loc în sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” – Casa Junimii, având în centru lecturi publice urmate de un dialog intercultural, precum și o expoziție de grafică, toate acestea bazate pe operele a doi autori bulgari contemporani: Nadejda Radulova și Gheorghi Gospodinov.

•        Proiectul expozițional „Art Nouveau 2023” (detalii aici)

Va fi expus un obiect decorativ cu valoare memorială, o vază realizată din renumitul cristal de Boemia, care i-a aparținut profesorului și istoricului literar G. Ibrăileanu (1871-1936). Vizitatorii vor afla povestea foarte interesantă a obiectului și informații despre compania producătoare „Moser”.

•        Colțul creatorilor locali

În parcul Muzeului „Vasile Pogor” publicul va interacționa cu produse create de artiști locali, în cadrul unei expoziții cu vânzare, la care vor participa Olivia Alexandriuc, Adrian Serghie, Lavorator, Redʼs Yard, Clima Lilia.

Muzeul „George Topîrceanu”

•        18:30-21:30 │ Recital de muzică folk și poezie

Vizitatorii căsuței „precum un catren” din strada Ralet nr. 7 vor asista la o reprezentație susținută de către artiștii Ana Maria Filip, Adi Bezna și George Marici.

Muzeul „Mihai Eminescu”

•        19:00-20:00 │ Lecturi: Eminescu & Șevcenko (detalii aici)

Publicul va asista la un dialog intercultural, la care prof. înv. primar Natalia Kroli, refugiată de război din Odesa, și dr. Diana Vrabie, muzeografă MNLR Iași, vor citi din creația lui Mihai Eminescu, poetul național al românilor și a lui Taras Șevcenko, poetul național al ucrainenilor, în ambele limbi.

Muzeul „Mihail Sadoveanu”

•        19:30-21:00 │ O seară la muzeu cu Skaieții

În „Dumbrava minunată”, cei care vor vizita „vila cu turnișor pătrat” din dealul Copoului se vor bucura de un concert cu muzica Skaieții-lor, „o formă de exprimare liberă a artei urbane, în interiorul orașului, ce are ca scop estetizarea fundalului sonor cotidian”.

•        Expoziția „Poezia florilor”

La intrarea în Muzeul „Mihail Sadoveanu” Iași este organizată expoziția cu lucrările premiaților la concursul „Caligrafii tematice”, ediția a V-a, 2023, dedicată florilor.

Casa Muzeelor

•        Hamlet – expoziție vivantă (detalii aici)

Asemenea unui exponat care se va anima în prezența vizitatorilor, actorul Valentin Mocanu va susține un performance bazat pe monologul lui Hamlet din piesa omonimă a lui William Shakespeare, începând cu ora 17:30, în sala „Teatrul Evreiesc de Stat București” a Muzeului Teatrului Evreiesc în România. Momentul este regizat de Robert Vlad.

•        Expoziția „Literatură și medicină”

Expoziția este consacrată scriitorilor-medici, cu raportare la perioada interbelică, fiind un demers în care literatura și medicina se împletesc într-un caduceu, fiind expuse într-o antrenantă manieră: scrisori, reviste, machete, mulaje, cărți, fotografii, instrumentar medical din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, de la Muzeul de Istorie a Farmaciei „Marțian Cotrău” și de la Muzeul de Istorie a Medicinei, UMF Iași.

Ateneul Național din Iași

Dâmbătă, 13 mai 2023, în intervalul 18:00-24:00, Ateneul Național din Iași va prezenta publicului expoziții de pictură, sculptură, fotografie, documente originale, obiecte vechi și costume de epocă, în spațiile dedicate.

Spațiile expoziționale care vor fi accesibile publicului sunt:

•        Mica Pinacotecă din Jassy (în Foaierul Ateneului);

•        Galeria Regală, Galeria Veche;

•        Mica Galerie de Artă;

•        Capela Artiștilor.

Va putea fi vizitat, de asemenea, în exclusivitate, și Salonul Marilor Români, o colecție de obiecte de patrimoniu, aparținând unor mari personalități ale culturii române sau legate de viața și de opera acestora.

Publicul prezent la eveniment va fi întâmpinat cu momente artistice oferite de Aurelian Neamțu și Iulian Trifan (harpă celtică), în Romantic Parc, precum și „Ora de Jazz”, prezentată de studenți ai clasei de jazz Mihaela Loredana Gârlea, de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, lecții deschise de dans multicultural și o serată de tango argentinian.

Plimbare cu tramvaie de altădată

Sâmbătă, în intervalul 17:00-22:00, ieșenii sunt invitați „La plimbare cu tramvaie de altădată” pe traseul Târgu Cucu – Copou. Două dintre cele mai valoroase exponate ale Muzeului Transportului Public Iași, tramvaiul AEG (1900) și tramvaiul ITB (1959) vor putea fi redescoperite de publicul ieșean. Accesul în tramvaie se va face pe baza biletului de călătorie, achiziționat în prealabil.

Muzeul Mitropolitan Iași

În cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, Muzeul Mitropolitan Iași oferă vizitatorilor acces în intervalul orar 15:00-21:00. Muzeul Mitropolitan Iași este organizat în demisolul Catedralei Mitropolitane. Accesul în muzeu se face pe la baza scărilor de la esplanada Catedralei Mitropolitane (lângă poarta de jos – vizavi de Bibliotecă).

Muzeul Mitropolitan este organizat tematic, în 7 săli, în care vizitatorii pot vedea expozițiile de bază, dar și expozițiile temporare:

•        Expoziție de Artă Sacră: Isihasm și Paisianism (sala Sinaxar);

•        Expoziția „Obiecte ce au aparținut mărturisitorilor din temnițele comuniste” (sala Ofrandă);

•        Expoziția „Prietenii Sfintei Parascheva” (Sala Ctitori);

•        Expoziția „Secvențe compoziționale – Pictură murală de asist. Univ. Vasile Tudor” (Sala Baptisteriu).

Sâmbătă, 13 mai 2023, mai pot fi vizitate gratuit și: Palatul Roznovanu, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Muzeul Municipal ,,Regina Maria” Iași, Galeriile de Artă ale Municipiului Iași ,,Dan Hatmanu”, Cupola Palatului Braunstien și Galeriile ,,Dumitru I. Grumăzescu”.

Evenimentul Noaptea Muzeelor a fost iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor. Pe plan naţional este organizat de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR).

Comentarii