De Business

Punem punctul pe știi

Nou record de inflație în Europa, după ce războiul a aruncat în aer prețul alimentelor

vineri, 01 iulie 2022, 15:52
1 MIN
 Nou record de inflație în Europa, după ce războiul a aruncat în aer prețul alimentelor

Războiul din Ucraina și sancțiunile occidentale împotriva Moscovei au împins inflația europeană la un nou nivel record în iunie, o veste proastă pentru gospodăriile care se confruntă acum cu creșterea prețurilor la alimente, pe lângă cele la energie, transmite AFP.

Rata inflației în cele 19 țări care împart moneda unică s-a situat în iunie la 8,6% în ritm anual, după 7,4% în aprilie și 8,1% în mai, a anunțat vineri Eurostat.

Cifrele sunt cele mai mari înregistrate de biroul european de statistică de la prima publicare a indicatorului, în ianuarie 1997.

Inflație record în fiecare lună de după noiembrie

Creșterea prețurilor de consum a atins niveluri record în fiecare lună începând din noiembrie, chiar dacă anul trecut a fost considerată un fenomen temporar, legat de forța redresării economice după șocul pandemiei și al perturbărilor din lanțurile de aprovizionare.

Invazia Ucrainei de către armata rusă la sfârșitul lunii februarie și sancțiunile economice occidentale împotriva Moscovei exacerbează creșterea prețurilor și provoacă temeri privind o scădere bruscă a creșterii produsului intern brut (PIB).

Acum, „europenii au probleme în a-și asigura hrana", spune Philippe Waechter, economist șef la Ostrum Asset Management.

„Din punct de vedere istoric, nu am avut niciodată o cifră atât de mare privind contribuția alimentelor la inflație, va cântări foarte greu", a explicat el pentru AFP, referindu-se la creșterea prețului cerealelor și a uleiurilor folosite în produsele procesate.

Comentarii