Numai tânăr să nu fii

Cu cât îmbătrâneşti, cu atât tinerii ţi se par mai dubioşi, mai ciudaţi, mai prost-crescuţi, mai necuviincioşi, mai iresponsabili. Mai altfel decât „pe vremea noastră”, mai altfel, în sens rău. Sunt mulţi factori care explică acest lucru, dar nu intrăm aici în detalii, însă e clar că, deşi aşa-i de când lumea, în vremurile de azi această percepţie asupra diferenţei dintre generaţii pare mai negativă, mai prăpăstioasă ca niciodată. „Tinerii din ziua de azi”, îţi vor spune mulţi „bătrâni”, parcă sunt de pe altă lume şi nu una frumoasă, dimpotrivă, una mai degrabă „de speriat”. Dar, la mijloc e, după părerea mea, şi o mare nedreptate şi o mare neînţelegere. De fapt o mare nedreptate care vine dintr-o mare neînţelegere.

Ca societate se întâmplă, spre norocul sau nenorocul nostru, să trăim una dintre perioadele cele mai fascinante din istorie. Suntem martori, activi cei mai mulţi dintre noi, la o tranziţie accelerată către o lume cu totul nouă. Dacă ai peste 40 de ani sunt şanse mari să-ţi aminteşti, nu doar România, ci toată lumea, de până acum, să zicem, 25-30 de ani şi vei recunoaşte că îţi pare deseori de nerecunoscut.

Viteza cu care s-a schimbat aproape totul e aproape incredibilă. Iar aşa-numita revoluţie digitală o accelerează şi mai mult. Iar asta, pe lângă faptul că pe mulţi ne sperie şi ne bulversează, ne afectează şi capacitatea de a înţelege. Ne e tot mai greu să înţelegem nu doar ce se întâmplă în general, ci şi să-i înţelegem pe cei care n-au prins alte vremuri. Pe copii şi pe tineri, mai exact. Nu e vina noastră, a celor mai în vârstă, dar nici a lor. Dimpotrivă, din multe puncte de vedere, tinerii de azi sunt de fapt mai „nevinovaţi” decât am fost noi, pentru că, de fapt, lumea de azi e mult mai nedreaptă cu ei decât era cândva cu noi la vârsta lor. Schimbările masive şi rapide care au loc de vreo 20 de ani încoace, care, ca orice schimbare vine mereu cu două tăişuri, îi afectează negativ mai mult pe ei decât pe ceilalţi.

Adolescent sau tânăr fiind, totul e în construcţie, în proiect. Iar când lumea din jur se schimbă repede, orice plan de viitor are de suferit. Nesiguranţei specifice vârstei i se adaugă incertitudinea lumii în care trăim, iar asta face din tinerii de azi „victime” aproape sigure. Iar să mai fii tânăr şi în România, o ţară şi aşa mereu între două lumi, nici aspiraţională, nici consolidată, mai degrabă obosită de veşnice tranziţii fără cap şi coadă, poate fi o dramă în plus.

Până pe la sfârşitul anilor 90, şansele de a te califica într-o meserie şi a o şi practica pentru că piaţa îţi oferea joburi pe măsură erau destul de mari. Iar o meserie calificată îţi garanta un trai decent. De vreo două decenii încoace, totul e dat peste cap. Valoarea diplomelor a scăzut drastic, piaţa muncii e tot mai volatilă, dispar peste noapte sau cad în derizoriu meserii, profesii şi ocupaţii cândva rentabile şi apar altele pentru care n-aveai cum să te califici, munceşti tot mai mult pentru tot mai puţin raportat la vremurile când cu un venit mediu puteai întreţine o familie.

Suntem cu toţii pe un teren tot mai alunecos, dar tinerii sunt primele victime. Să nu-i blamăm, că nu-i vina lor că lumea de azi nu-i mai încape. E mai mult a noastră.