O călătorie ratată

Într-o carte care se recomandă ca fiind de „istorie culturală” şi care se intitulează Călători români privind pe fereastra trenului (Polirom, 2020), Radu Mârza îşi propune să comenteze mărturiile unor autori din secolele XIX şi XX, călători în ţări străine graţie facilităţilor oferite de calea ferată. Aşa cum titlul o indică, este privilegiată privirea pe care călătorul o îndreaptă către spaţiul exterior, nefiind însă uitate alte implicaţii ale călătoriei – relaţia cu ceilalţi pasageri din compartiment, viteza de deplasare a trenului, gările ca repere inconturnabile etc. Premisele sunt interesante şi seducătoare, cartea însă dezamăgeşte. Autorul nu aduce mai nimic nou faţă de studiile, fundamentale, semnate de Mircea Anghelescu şi de regretatul Florin Faifer, iar muntele de referinţe bibliografice dă naştere unor mult prea firave comentarii, ca atunci când citarea unei cărţi savante de Micheline Nilsen vine să „blindeze” această afirmaţie de o dezarmantă banalitate: „Aşa cum arată Micheline Nilsen, căile ferate sunt instrumente ale progresului” (afirmaţie pe care, de altfel, Radu Mârza o face în repetate rânduri). Primul călător român cu trenul este Petrache Poenaru, care ne face cunoştinţă cu cea dintâi linie feroviară din lume, Manchester-Liverpool. Îi urmează, în cercetarea lui Radu Mârza, Ion Codru Drăguşanu, George Bariţ, Nicolae Filimon („primul turist român”), A.D. Xenopol, Iosif Vulcan, Nicolae Iorga, Sadoveanu, Rebreanu şi Demostene Botez. Sunt avute în vedere textele cu caracter memorialistic şi sunt lăsate deoparte operele de ficţiune. Chiar şi aşa, materia era destul de bogată, dar observaţiile valide sunt parazitate de mulţimea banalităţilor şi de precaritatea exprimării.

Voi da o serie de exemple pentru că mi se pare important să vedem cum se poate mima discursul „ştiinţific”. Iată o propoziţie desprinsă parcă dintr-o piesă ionesciană: „viteza deplasării împiedică vizitarea unor localităţi”, de unde se poate deduce că dacă trenul ar merge mai încet, călătorul ar putea sări din vagon când garnitura intră în localitate, ar putea vizita „obiectivul” respectiv şi şi-ar putea recupera locul când trenul părăseşte localitatea. „Atunci când descrie peisajul traversat de tren, Iosif Vulcan nu se lasă cuprins de romantism, ci dimpotrivă, povesteşte cu precizie, aproape cu severitate, dar în acelaşi timp cu simpatie”. A povesti peisajul cu severitate! „Pentru Iosif Vulcan, italienii sunt vorbăreţi, norvegienii melancolici, românii sunt veseli şi mişună în jur…” (asta apropo de „tipologiile etnice” pe care călătorii „le exersează chiar în timpul călătoriei”). Iorga, foarte sensibil „la locul românilor în istoria locurilor traversate de tren”, este „un călător militant care îşi strigă (…) doctrina Transilvaniei româneşti, inclusiv când priveşte pe fereastra trenului”. A-ţi striga doctrina pe fereastră, ce exemplu înălţător de patriotism! Gările sunt – poate nu aţi ştiut – „locuri unde se manifestă oamenii”. „Portul din Rotterdam este desenat prin mijloace aproape vizuale, dar şi auditive, pentru că este viu, freamătă, pulsează” (clişeele şcolăreşti sunt prezente la tot pasul). „Răspunsul (lui Demostene Botez, n.m.) nu este unul simplu, ci dezvoltat, şi autorul are capacitatea să picteze din cuvinte peisajul deluros.” Autorul e un virtuoz al locului comun: „în scriitorul Nicolae Filimon (…) descoperim un călător atent la mai multe aspecte interesante”, „Filimon diferă considerabil de aceştia, printr-un plus dat de câteva elemente”, „într-un stil umoristic, autorul constată…”, Iorga „urmăreşte mai ales prezenţa umană, punctând priveliştea satelor de moţi” („a puncta” şi „a documenta” sunt două formule favorite) ş.a.m.d. Când vorbeşte despre gări, Radu Mârza îi introduce – insistent – pe hamali printre „organele autorităţii”, aflate în „ipostaze oficiale”; curios efect de perspectivă, ceea ce îl face să urmărească atent „preocupările călătorului (…) vizavi de hamal”. Foarte supărătoare sunt şi repetiţiile, uneori la câteva rânduri distanţă, ca la pagina 55.

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor