O comparaţie la rece între Cluj şi Iaşi pe domeniul sportiv. Ce şanse sunt să-i prindem pe ardeleni din urmă?

Dulcele Târg şi Heidelbergul de Transilvania, două borne care fac cinste, cel puţin pe acest palier, spiritualităţii româneşti. Două oraşe mari, frumoase, de aproximativ acelaşi calibru. Chiar şi statisticile demografice oscilează, când Iaşul, când Clujul trecând în faţă. Fiecare dintre aceste două oraşe are specificităţi aparte, unele ardeleneşti, altele moldoveneşti şi toţi cei care le vizitează le admiră, mult peste măsura medie cu care este admirată România în genere.

Pe partea sportivă, echilibrul s-a stricat ca limpezimea luciului de baltă perturbat de o lovitură de bâtă. Ne uităm cu jind la Cluj, unii mai suferim şi nici realitatea că oraşul lui Blaga surclasează însăşi capitala MITICĂ, nu ne poate consola. În primul rând trebuie să spunem că şi prin anii '80-'90, când la Iaşi se făcea performanţă sportivă mai mult sau mai puţin strălucitoare la mai toate disciplinele importante, Clujul era peste. Oricât am vorbi de Politehnica regretatului Costel Moscalu, nu o putem compara cu Universitatea lui Ghiţă Mureşan, Marcel Ţenter, Bruno Roşnafschi. Echipa de fotbal „U” n-a avut niciun titlu naţional, dar a câştigat o Cupă şi a jucat vreo două finale, mai mult decât acele locuri VI şi patru semifinale ale Politehnicii. Excepţia a fost Penicilina, care şi-a dat şi ea obştescul sfârşit, asasinată de sponsorul care i-a dat viaţă şi a întreţinut-o un car de vreme: Antibiotice. Sub privirile indiferente ale autorităţilor. În noua eră, post 1990, am rămas nu numai în urma Clujului, ci şi a megieşilor din Bacău, iar în materie de „regele fotbalul” ne umilea şi Vasluiului.

Revenind la actualitate: Clujul are un primar din 2004, cu un mandat întrerupt vreme de patru ani cât Emil Boc a fost premier. Un premier mediocru, mai mult un executant al ordinelor de la „împărăţie”. Ca edil, Emil Boc este considerat unul dintre cei mai buni primari ai României post-decembriste, iar în materie de sport, hotărât cel mai bun. Calitate care vine din pasiune, fiindcă nu găseşti prea mulţi edili în Românica să vină să bată toba pentru România la competiţiile internaţionale. Ce-i drept, Mihai Chirica, primar de Roznovanu din 2015 (cu un an de interimat) (n.r.-intre 2012 si 2015 a fost viceprimar), nu prea are la ce competiţii să vină. Cu ceva ani în urmă, când aveam echipe de Ligă Naţională la baschet, preşedintele Federaţiei, Carmen Tocală se ruga de noi să punem parchet la sală, pentru a organiza turnee naţionale. La rugby, naţionala a jucat câteva meciuri până când fostul edil s-a supărat că rugbiştii îi strică gazonaşul pentru fotbal.

Să trecem la nişte cifre plictisitoare. Consiliul napocan alocă 9 milioane de lei sportului, consiliul ieşean numai opt. Nu-i mare diferenţă. La Cluj, peste 50 de grupări sportive primesc finanţare publică, din care FC Universitatea 3,1 milioane, CS „U”, 2,415, iar „U” Banca Transilvania, cam 1,4 milioane de lei. Chiar şi CFR Cluj, club de fotbal privat până în măduva oaselor, ia 81,5 mii lei. La Iaşi, cele opt milioane înseamnă 6,75 pentru fotbal şi 1,5 pentru restul, din care 500.000 pentru rugby, 300.000 pentru baschet şi 450.000 pentru fotbal feminin, febleţea primărească. Banii pentru fotbal se scurgeau cu ţârâita, încă înainte de a veni „bucuria” de la Selymes. La Cluj, mai toate sporturile au parteneriate cu privatul, la noi toate stau cu mâna întinsă. Clujul are o mândreţe de stadion de 30.200 de locuri (Cluj Arena), plus stadionul din Gruia (22.100) şi Sala UBT (10000 locuri). La noi, bietul stadion de 12.500 de locuri şi biata sală unde a învăţat săracul Costel meserie de-abia se ţin, iar promisiuni cu doamne, domniţe şi inimioare fac valuri în anii bisecţi.

Cât despre competiţii, situaţia este cunoscută. Clujul a organizat competiţii europene de gimnastică, baschet, volei, atletism, tenis de masă, plus două turnee atractive WTA, partide de Fed Cup şi Cupa Davis. Iaşul se mândreşte cu un turneuţ ATP cu sponsorizare, pompos numit „cel mai tare din Balcani” (faceţi comparaţie chiar şi cu cel de la Sibiu şi veţi vedea diferenţa). Se vorbeşte de un turneu WTA 125, la care, neîndoios, ieşeanca Andreea Prisăcariu va fi printre capii de serie.

Ce ne mai rămâne? Să batem din palme şi să admirăm Clujul, capitala sportului românesc? Să alegem o conducere locală, iubitoare de sport, care să alerge după metropola ardeleană? Asta ar fi minunat, dar Clujul nu stă pe loc!