O economie în declin poate fi un semn al succesului?

Dietrich Vollrath şi-a prezentat ideile principale, cristalizate în cartea de mai sus, în cadrul unei conferinţe online susţinute în 2021. Aceste idei le voi prezenta în ordinea stabilită de către autor.

Autorul îşi începe prelegerea arătând că, în decursul secolului al 20-lea, după cel de-al Doilea Război Mondial, economia americană a înregistrat o rată medie anuală de creştere a PIB-ului pe cap de locuitor de aproximativ 2.25%. În secolul 21, aceasta a coborât la un nivel considerat de mulţi analişti alarmant de scăzut, doar 1%. Acest recul este considerat un fenomen destul de răspândit în cadrul multor ţări industrializate (spre exemplu, Japonia). Aşadar, nu se poate vorbi de un excepţionalism american. Nici pe departe…

Cauzele identificate de profesorul american pentru acest declin sunt multiple. Dintre acestea, cele mai importante sunt cele legate de demografie şi de tranziţia cheltuielilor de consum spre sfera serviciilor („click-uri, nu cărămizi”). Aceste două cauze evidenţiate sunt considerate un efect al creşterii standardului de viaţă în societatea americană, dar şi al altor elemente (drepturi extinse pentru femeie în societate şi economie). Aşa cum afirmă Vollrath, succesul generat nu este acelaşi lucru cu perfecţiunea. Cu alte cuvinte, un succes într-o anumită matrice de factori generatori sau forţe motrice, generatoare de prosperitate, poate fi ceea ce va părea fragil în sistemul economic de mai târziu.

Ca să înţelegem cum anume componenta demografică a împins în jos creşterea economică a SUA, autorul propune câteva statistici revelatoare. Dacă în perioada 1950-2000, economia americană a crescut în medie cu 2.25%, aproape 1% s-a datorat capitalului uman (numărul de muncitori raportat la populaţia totală, nivelul de educaţie al acestora, experienţa acumulată, numărul de ore efectiv lucrate pe săptămână etc.). Un alt factor, productivitatea (produsă de către tehnologie sau alocări eficiente de resurse între industrii etc.), a generat cea mai parte din această performanţă, aproximativ 1.51%. Interesant e că influenţa capitalului fizic (de exemplu, clădiri, utilaje, computere etc.) a contribuit negativ la această performanţă economică (-0.22%).

Pentru perioada 2000-2008, deci până la declanşarea crizei mondiale, rezultatele indică faptul că am asistat la un declin accentuat al ratei de creştere a PIB-ului pe cap de locuitor (doar 1.21%). Dintre cele trei componente care generează această cifră, şocant a fost că, în această perioadă, capitalul uman a înregistrat o cădere vertiginoasă, contribuind cu doar 0.06% la creşterea economică. Dacă se extinde perioada de analiză la anii 2000-2016, la o creştere economică medie de 1%, capitalul uman a jucat un rol negativ (-0.15%). Această ultimă observaţie demonstrează afirmaţia potrivit căreia demografia a influenţat negativ creşterea economică a SUA în secolul 21.

Referindu-se strict la capitalul uman, Vollrath aduce alte informaţii care să îi justifice afirmaţiile. În perioada 1950-2000, rata de creştere a capitalului uman a înregistrat un salt de 0.96%, în special generat de educaţia primită de aşa-numiţii baby boomers, americanii născuţi între anii 1946-1964, care au mers la şcoli într-o dinamică mai accentuată (0.70%), de experienţă (0.05%) şi de numărul de lucrători raportat la populaţia totală (0.45%). Un impact negativ a fost dat doar de numărul de ore efectiv lucrate într-o săptămână (-0.25%).

Între 2000 şi 2016, scăderea de 0.15% a ratei de creştere a capitalului uman e datorată în special ratei de creştere a numărului de lucrători în raport cu populaţia (-0.35%)! Explicaţia rezidă în faptul că mărimea familiei americane a suferit reduceri importante în secolul 21 în comparaţie cu secolul trecut. Generaţia baby boomers nu a fost urmată de una asemănătoare sau chiar superioară ca magnitudine. Cauzele identificate sunt date de: standardele de viaţă superioare care au produs schimbări de mentalitate în societatea americană şi nu numai (construirea unei cariere de succes, spre exemplu, a amânat formarea unei familii şi, deci, a afectat mărimea acesteia ulterior); pilula contraceptivă, care a permis finalizarea studiilor până la vârste mult mai înaintate şi a stimulat construirea acestor cariere, costul fiind descurajarea întemeierii familiei timpuriu şi, astfel, reducerea numărului de copii ai acesteia; participarea femeilor pe piaţa muncii.

O altă cauză asociată declinului creşterii economice a SUA e legată de tranziţia către sfera serviciilor. Începând din anii ’70 ai secolului trecut, s-a observat o trecere de la producţia de bunuri către cea a serviciilor sociale şi de sănătate, profesionale şi legate de programare în zona IT etc. Alte cauze, precum reducerea realocării lucrătorilor şi a firmelor, a mobilităţii geografice, fiscalitatea, reglementările, inegalitatea, comerţul, comerţul cu China sau creşterea concentrării pieţei sunt considerate insuficient de puternice pentru a fi explicate corespunzător.

Stagnarea sau declinul economiei americane nu reprezintă efectul unor politici economice greşite, ci este vorba despre consecinţele faptului că lucrurile au mers bine o lungă perioadă de timp, succesul economic contribuind la creşterea nivelului de trai şi la extinderea rolului femeii în societate şi economie. Reculul economic din ultimele două decenii din SUA se datorează unor şocuri din secolul trecut (scăderea ratelor de fertilitate şi modificarea comportamentelor de consum dinspre bunuri către servicii) şi nu unui efect generat de probleme legate de nivelul productivităţii din economie. Vollrath identifică şi un alt factor răspunzător pentru acest declin: specializarea tot mai intensă în sectoare economice (de exemplu, serviciile) care au suferit o scădere a productivităţii după anul 2000. Spre exemplu, investiţiile indivizilor în servicii de sănătate sunt un semn al prosperităţii şi succesului, însă au o productivitate redusă. Un muncitor care sapă şanţuri poate fi înlocuit de un buldozer, care va executa lucrările mai repede, mai bine şi fără prea mare efort, însă cum s-ar putea mări productivitatea în cazul unui medic sau cercetător? După cum arată autorul, deşi multe domenii şi-au epuizat potenţialul creator, altele, mai puternic reglementate, urmează şi trebuie să fie exploatate.

Şi-ar dori americanii ca economia să revină la modelul de creştere din secolul trecut, renunţând la achiziţiile făcute atâtea decenii la rând?

Inima sus!

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. habil. şi director al Departamentului de Ştiinţe Socio-Umane, Institutul de Cercetări Interdisciplinare din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor