O nouă repetiţie în Copou

miercuri, 21 iulie 2021, 01:43
2 MIN
 O nouă repetiţie în Copou

Astăzi, de la ora 11:00, Politehnica Iaşi – Dacia Buiucani

 

Politehnica Iaşi dispută astăzi un nou meci de verificare. De la ora 11:00, pe stadionul “Emil Alexandrescu”, formaţia pregătită de Costel Enache se va confrunta cu gruparea basarabeană Dacia Buiucani. Oaspeţii, înfiinţaţi în 1997, care au colaborat în perioada 2011-2017 cu Dacia Chişinău, fostă campioană a Republicii Moldova, dizolvată în urmă cu patru ani, evoluează în Liga a II-a a campionatului moldovenesc. În duelul de astăzi sunt aşteptate debuturile ultimelor achiziţii ale ieşenilor, portarul Laurenţiu Popescu (împrumutat de la CS U Craiova) şi mijlocaşul brazilian Jean Deretti -FOTO- (Resende).

Gazdele au mai legitimat în această vară alţi zece jucători – Florin Plămadă (FC Botoşani), Marian Târşa (FC Botoşani), Marian Stoenac (FC U Craiova), Alexandru Stan (FCSB), Tiberiu Serediuc (Rodos, Grecia II), Cristi Puşcaş (Dunăra Călăraşi), Andrei Istrate (FCSB – împrumut 1 an), Marian Ştefan Cană (FCSB – împrumut 1 an), Ioan Simion Pop (CSM Sighet), Ionuţ Lefter Pelivan (Farul Constanţa) – şi continuă să testeze, dar şi să caute pentru transfer alţi fotbalişti, posturile vizate fiind stoper, mijlocaş de bandă şi atacant. Pentru Poli este al şaptelea “amical” al verii. Ieşenii au câştigat toate testele derulate în Copou – 3-0 cu echipa de juniori a clubului, 11-0 cu o altă formaţie juvenilă, a Liceului cu Program Sportiv Iaşi, 1-0 cu Huşana Huşi (locul V în seria I a Ligii a III-a) şi 2-1 cu Ştiinţa Miroslava (locul IV în seria I a Ligii a III-a) – şi le-a pierdut pe cele din deplasare: 0-3 cu Ceahlăul Piatra Neamţ (locul III în seria I a Ligii a III-a) şi 0-2 cu Sepsi II Sfântu Gheorghe (locul V în Seria a V-a a Ligii a III-a).

Politehnica va mai juca sâmbătă o altă partidă de verificare, la Rădăuţi, cu Bucovina (locul I în Seria a Ligii a III-a de fotbal).

Liga a II-a de fotbal începe la finalul săptămânii viitoare, Iaşi urmând a evolua la Ploieşti, cu Petrolul. (Ovidiu MINEA)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii