O sumă impresionantă pentru restaurarea Monumentului Independenţei

marți, 23 noiembrie 2021, 02:49
2 MIN
 O sumă impresionantă pentru restaurarea Monumentului Independenţei

Ar costa cât zece apartamente cu două camere noi.

Costurile pentru restaurarea Monumentului Independenţei sunt estimate la circa 2,4 milioane de lei. Consiliul Local (CL) va aproba, la sfârşitul acestei săptămâni, indicatorii tehnico-economici aferenţi proiectului de reabilitare a monumentului comemorativ.

„Statuia este turnată în bronz în tronsoane a câte 2,5 m înălţime la Combinatul Fondului Plastic – Bucureşti şi montate în sit. Basoreliefurile sunt realizate la Atelierele Nicolina Iaşi. Inaugurarea oficială a avut loc la 15 septembrie 1980”, se precizează în proiectul de hotărâre de CL.

Potrivit sursei citate, monumentul este creaţia sculptorilor Gabriela Manole Adoc şi Gheorghe Adoc. Suprafaţa construită este de 88 mp, suprafaţa restaurată a statuii şi basoreliefurilor de bronz ajunge la 140 mp, în timp ce suprafaţa soclului este de 685 mp, conform documentului care va intra în plenul CL. Durata de execuţie a lucrărilor este estimată la 14 luni.

„Statuia este reprezentarea alegorică a României: o femeie tânără, păşind, cu hainele drapate de vânt şi cu un mare drapel desfăşurat şi fluturând spre spate. Poziţia avântată a personajului, drapajul îmbrăcăminţii şi forma drapelului, asemănătoare cu o mare aripă, amintesc de celebra sculptură a Greciei Antice Nike de la Samothrace”, se mai arată în proiect.

După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, Primăria va putea organiza licitaţia de proiectare şi execuţie a lucrărilor. 

Comentarii