Occidentalizare sau japonizare? (II)

Yukichi Fukuzawa (1835-1901) afirma că: „Nu trebuie să importăm doar formele exterioare ale civilizației [n.a. occidentale moderne], ci trebuie mai întâi să facem al nostru spiritul civilizației și abia apoi să adoptăm formele sale exterioare… Piatra de temelie a civilizației moderne va fi pusă doar atunci când sentimentul național va fi astfel revoluționat, iar instituțiile guvernamentale odată cu el. Când acest lucru va fi făcut, bazele civilizației vor fi puse, iar formele exterioare ale civilizației materiale vor urma în acord cu un proces natural, fără eforturi speciale din partea noastră, vor veni fără să le cerem, vor fi dobândite fără să le căutăm. Iată de ce spun că ar trebui să dăm prioritate laturii mai dificile a asimilării civilizației europene. Ar trebui mai întâi să reformăm mințile oamenilor, apoi să ne îndreptăm spre decretele guvernamentale și abia în final să ieșim la lucruri exterioare.”¹

Înțelegem din cuvintele lui Fukuzawa că dezideratul era ca Occidentul să reprezinte doar triggerul care să concilieze tensiunile seculare irepresibile dintre nostalgia trecutului tradițional glorios și aspirațiile deloc conservatoare ale prezentului capitalist modern.²

Restaurarea Meiji (1868-1869) a eliminat șogunatul, a introdus o Constituție (1889) – având la bază un model juridic conservator german – care a instalat un regim monarhic constituțional (noutatea fiind introducerea ideologiei privind „descendența divină” a împăratului) și un parlament electiv cu o mai mare reprezentativitate, a militat pentru un grad sporit de educație în rândul populației. Samuraii nu mai erau o clasă privilegiată. Printre altele, li s-a interzis să poarte săbii în spații publice. Armata a fost reformată pe temelii moderne, ceea ce a stârnit o contră puternică din partea samurailor. Cea mai cunoscută rămâne Rebeliunea Satsuma (1877), ecranizată de regizorul Edward Zwick în Ultimul samurai (2003), în rolurile principale fiind actorii Tom Cruise și Ken Watanabe. Clanul Satsuma a pierdut bătălia cu forțele imperiale și s-a supus împăratului. Se estimează că aproape două milioane de samurai au fost nevoiți să treacă de la vechiul sistem feudal la noua arhitectură instituțională modernă. Pe plan extern, des invocata polemică dintre promotorul strategiei de invadare a Coreei, samuraiul Saigō Takamori (1828-1877) și adeptul abordării prudente și pacifiste, aparținând unuia dintre cei mai importanți fondatori ai Japoniei moderne, Ōkubo Toshimichi (1830-1878), demonstra un dialog viu și democratic.

Reforma educației a avut implicații profunde pentru conturarea procesului public menit să aducă societății „civilizație și iluminare” (bummei kaika). Modernizarea Japoniei a presupus un import destul de important de capital uman din Occident. În perioada 1867-1912, aproximativ 348 de profesori străini au fost angajați de către stat (yatoi) pentru a susține această reformă, peste 39% dintre aceștia fiind germani, aproape 23% britanici, 19% americani, iar 12% fiind francezi. Începând din anii 1880, studenții japonezi trimiși de stat la studii în străinătate au revenit și au început să îi înlocuiască pe așa-numiții yatoi. Plecarea la studii în străinătate, în special în Germania, Franța, Marea Britanie sau America, era precedată de un adevărat ritual. Studenții trebuiau să meargă să se roage la altarul șintoist din localitatea de baștină pentru a reuși să-și plătească datoria față de patrie, să bea o ceașcă de sake sacru și apoi să jure că nu își vor face de râs țara în nici un fel! Se estimează că un număr de 446 de studenți japonezi au fost trimiși de către Ministerul Educației la studii în perioada 1875-1908. Cu alte cuvinte, proiectul Japoniei a urmărit ca agenții de modernizare indigeni să preia rolul ocupat până atunci de cei alogeni, făcând posibilă tranziția de la occidentalizarea directă prin imitație la cea indirectă bazată pe adaptare la creativitate. Japonizarea a luat locul occidentalizării, fără a distruge echilibrul dintre principiile jõi (excluderea străinilor) și kaikoku (deschiderea țării)!³

În 1901, guvernul Meiji a reușit să construiască prima companie siderurgică națională (Yahata-Seitetsu) pentru a susține complexul militar în expansiune. Sloganul predominant în epocă era „îmbogățirea țării, întărirea armatei” (fukoku kyōhei). După victoria din Războiul ruso-japonez (1904-1905), Japonia părea să fie o națiune imperialistă închegată, destul de puternică economic și militar pentru a fi luată în seamă în relațiile internaționale. Trebuie remarcat faptul că modernizarea Japoniei a fost acompaniată de un echilibru între șintoism, să îl numim – pentru simplificare – religia formală a japonezilor, și sistem (Tennosei). Ultimul era reprezentat de calitatea atribuită Împăratului de către șintoism, aceea de Dumnezeu pe pământ. Așadar, japonezul trebuia să se sacrifice pentru el, o viziune care a funcționat până după cel de-al Doilea Război Mondial.

Aceste reforme destul de ample, un soi de capitalism importat, au primit girul populației ca și cum ar fi acționat precum o mare familie unită. După terminarea așa-numitei Revoluții industriale în jurul anului 1910, circa 45% dintre fermieri nu erau încă proprietari ai pământului pe care îl lucrau și cultivau. Așadar, o nouă reformă, de data aceasta agrară, era imperios necesară. Din păcate, o parte dintre reformele realizate în această perioadă nu au generat efectul scontat sau au contribuit suboptimal. Acest lucru s-a datorat faptului că Japonia s-a confruntat cu un model de modernizare particular: întârzierea cu care a pornit aceste schimbări structurale/sistemice, izolaționismul ermetic (sakokurei), început încă din 1633, și conservarea unui culturi non-occidentale.⁴

Creșterea nivelului de trai al Japoniei în perioada 1870-1940 reflectă totuși eficacitatea multor dintre reforme. În 1870, PIB-ul pe cap de locuitor al Japoniei se găsea la un nivel de 23% și 30% față de cel al Marii Britanii și al SUA. În zorii Războiului din Pacific (1941-1945), cifrele se schimbă destul de spectaculos, variabila ajungând la circa 42% și 41% față de cele două mari economii ale lumii. Anul 1945, anul capitulării Japoniei, reprezintă momentul de prăbușire a economiei japoneze și a nivelului de trai. Astfel, PIB-ul pe cap de locuitor al Japoniei reprezenta doar 11% din cel al SUA, ajungând la mai puțin de 47% din cel înregistrat în 1940!

Un mare intelectual japonez, Masao Maruyama (1914-1996) a povestit despre întâlnirea cu o studentă de-ale sale din Iran, revelatoare pentru tema de față: „Țara mea, Iranul, a fost cândva un imperiu deosebit de puternic, mândru de excelența culturii sale. Odată cu apariția modernității, s-a scufundat la nivelul unei colonii și abia acum [la începutul anilor 1980] începe să depășească această condiție. Prin contrast, Japonia nu a devenit o victimă a agresiunii imperialiste occidentale; în secolul al XIX-lea, a fost singura țară din Asia de Est care a reușit să construiască un stat independent… Îmi amintesc că i-am răspuns afirmând o opinie pe care o exprimasem adesea înainte: dacă ea vedea Japonia modernă ca pe un model, nu ar trebui să studieze restaurarea Meiji doar ca pe o poveste de succes, ci și ca pe o lecție care arată cum să nu realizezi reforme.”⁵

Bibliografie:

1. Yukichi Fukuzawa (2008). An Outline of a Theory of Civilization. New York: Columbia University Press, p. 22, 24.

2. Alastair Bonnett (2004). The Idea of the West. London: Red Globe Press, p. 68.

3. Yoshio Hara (1977). From Westernization to Japanization: The replacement of foreign teachers by Japanese who studied abroad. The Developing Economies, 15, p. 440-461.

4. Michio Nagai (1969). Social change in postwar Japan. The Developing Economies, 7, p. 395-405.

5. Wolfgang Seifert (2021). A Perspective for Japan: Fukuzawa Yukichi’s „Theory of Civilization”, 1875. Historická Sociologie, p. 65.

INIMA SUS!

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. habil. și director al Departamentului de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor