De Business

Punem punctul pe știi

OMV Petrom nu mai cumpără ţiţei rusesc. Este un self-sanctioning

luni, 11 aprilie 2022, 10:10
1 MIN
 OMV Petrom nu mai cumpără ţiţei rusesc. Este un self-sanctioning

OMV Petrom, cea mai mare companie energetică din România, nu mai cumpără ţiţei din Rusia pentru consumul rafinăriei din România, au declarat oficialii companiei.

„Din perspectiva ţiţeiului, noi am ales să nu procesăm ţiţei din Rusia. Aducem ţiţeiuri non-ruseşti, pot să fie şi din spaţiul ex-sovietic, dar nu rusesc, ne uităm inclusiv spre Africa de Nord sau de Vest. Avem şi oferta de ţiţei din Kazahstan pe masă, dar toate achiziţiile se fac prin biroul nostru de la Londra (OMV Trading – n.red.), care se uită la toate opţiunile pentru achiziţii”, a declarat Radu Căprău, membru al directoratului Petrom responsabil pentru activitatea de rafinare şi marketing.

“Petrolul din Rusia ar fi fost la discount dar nu cumpărăm. Este un self-sanctioning. A fost decizia noastră şi a grupului OMV, şi ei merg în aceeaşi direcţie”, a explicat oficialul.

Aflați amănunte de pe adevarul.ro.

Comentarii