Onoarea pătată a Jandarmeriei Române

Vineri, 10 august, 2018, orele 17. Sunt în Piaţa Victoriei din Bucureşti, împreună cu grupul venit din judeţele Moldovei, pentru a ne alătura protestului Diasporei împotriva politicii discreţionare şi antinaţionale a actualei majorităţi. Numele acesteia, vehement vituperat în Piaţă este deja odios, nouă şi lumii libere. Ei poartă un nume de ocară: PSD (despre voi, numai de bine!) – ALDE (sluga josnică ce aruncă în neant ideea de liberalism) – UDMR (beneficiarii privilegiaţi, cu deosebire în anul Centenarului, ai tuturor derapajelor partidelor incapabile să asume înţelesul solidarităţii naţionale şi a viitorului european al ţării).

Zeci de mii de români din afară au cheltuit din agoniseala lor, nu din banii publici ai primăriilor pesediste, pentru a se alătura celor din ţară, într-o frăţietate cu valoare simbolică în acest an al aducerii aminte a faptei generaţiei care la 1918 ne-a lăsat drept moştenire împlinirea unui vis şi a unui ideal de veacuri: Unirea. Aceasta ne-a ţinut în istorie în ultimele veacuri şi ne-a adus respectul lumii. Alături de Europa am izbândit. Împreună cu ea vom fi şi în viitor. Orice ieşire din cadenţa Europei ne-a aruncat sistematic în braţele ruşilor. E prea aproape acel timp ca să-i ignorăm învăţămintele. E prea străvezie politica Rusiei de compromitere a unităţii naţionale, pentru a nu vedea că actualii guvernanţi ne îndepărtează cu fiecare zi de idealurile noastre de viaţă şi ne aruncă într-o zonă cenuşie în care o clică internă, pretins românească şi pretins legitimă, execută ordine iresponsabile, inventează duşmani imaginari, manipulează grosolan şi se caţără disperaţi de putere. Şi aceasta întrucât pentru ei puterea este singura raţiune de a fi. Fără putere absolută, ei nu mai au niciun viitor. De aceea sunt disperaţi şi îşi leagă viitorul de o clică ticăloasă şi incultă, la fel ca parinţii lor comunişti. Această genealogie istorică este clară pentru orice cunoscător. Sfidarea demnităţii românilor (vezi valul de acuzaţii incalificabile la adresa Diasporei), încercarea de a anihila independenţa Justiţiei, slăbirea Serviciilor Speciale, prin calomnii mizerabile, minciuna sistematică şi populismul josnic, ce-şi propune să anexeze categoriile sociale vulnerabile (pensionari, inadaptaţi etc) împotriva intelectualilor şi a celor mai active categorii sociale, toate aceste politici fac parte din recuzita exersată între anii 1946-1989 şi au fost reactivate în 1989 de către Iliescu şi tovarăşii.

În Piaţa Victoriei se adună peste 100 de mii de români din Diaspora şi din ţară. Discutăm. Un cuplu de medici cu doi copii a venit din Franţa pentru a se alătura altor români care-şi văd anihilat visul firesc al întoarcerii acasă, cu fiecare zi a guvernării actuale. Îmi spun cât de frustraţi sunt că soarta a douăzeci de milioane de români este la cheremul unor ticăloşi inculţi. Sunt revoltaţi şi nu înţeleg să-şi amaneteze demnitatea şi libertatea câştigate cu sacrificii în contul acestor parveniţi care-şi fac mendrele. Un bătrân venit din Suedia, fost campion naţional, îmi vorbeşte despre viaţa lui într-o ţară bine croită, în contrast flagrant cu mocirla de la noi.

Stăm de vorbă cu jandarmii, care par rezonabili. Şeful lor îmi mărturiseşte că au fost aduşi de la Ploieşti. Îl întreb: “De ce e nevoie de atâţia jandarmi? Este stare de război?” Îmi spune despre principiul subordonării şi al executării ordinelor. Nu trece mult şi primele gaze lacrimogene sunt împrăştiate în direcţia manifestanţilor. Întreb ce se întâmplă şi mi se spune că un grup forţează gardurile. Într-adevăr, în partea dreaptă a Pieţei, exact în acelaşi punct în care au mai apărut provocatorii şi cu alte prilejuri, e oarecare agitaţie. Urmează o nouă rafală de gaze lacrimogene. Frustrarea manifestanţilor faţă de această agresiune atinge cote maxime. Resimt violent atacul, ca unul care mă aflu chiar lângă gard. O tânără îmi oferă o mască. Sunt înduioşat de gestul ei şi o îmbrăţişez în semn de solidaritate. Ne întindem pe asfalt, pentru a limita efectul gazelor. Mă uit la cei din jurul meu: majoritatea sunt tineri instruiţi, formaţi în anii postdecembrişti; scandează lozinci bine ticluite şi pline de umor împotriva guvernanţilor. Citesc pe chipul lor revolta şi frustrarea că urmaşii comuniştilor care i-au îngenunchiat pe bunicii şi părinţii lor i-ar putea învinge şi pe ei. Nimeni nu le-a dat lozinci de acasă, precum gloatei pesediste de luna trecută. Nimeni nu le-a spus ce să clameze şi împotriva cui. Ei nu pot accepta însă ca nişte derbedei să le confişte viitorul. Cu puţin înaninte de ora 11, părăsesc Piaţa, obosit şi sufocat de gaze. La hotel văd pe TV că în Piaţă a început măcelul. Revin alături de colegii mei. Aerul este irespirabil iar mai mulţi manifestanţi îşi bandajează rănile. Jandarmii au închis deja Piaţa. Stăm în faţa lor şi vociferăm. Un gând îmi trece prin minte: dacă un provocator în soldă aruncă o sticlă de apă spre jandarmi, vom fi măcelăriţi. Îi privesc în ochi pe aceştia şi le citesc nervozitatea. Instinctul de conservare îmi dictează să plec. Dar în aceeaşi secundă mă uit spre un cuplu de tineri frumoşi şi demni, care stau neclintiţi în faţa jandarmilor. Ţinuta lor dârză mă convinge să rămân. Dar toţi suntem în final obosiţi şi ne retragem, către orele 3 dimineaţa.

La 10 august Jandarmeria Română a înţeles să facă sluj în faţa unei ministrese idioată şi agramată, adusă de nicăieri şi pusă în fruntea Internelor. Nimeni nu vă poate obliga, domnilor jandarmi, să executaţi ordinele unor şefi ticăloşi. De aceea suntem înzestraţi cu raţiune: ca să nu ne supunem tripletei inepte Dragnea-Dăncilă-Dan Carmen. E o ruşine şi o infamie ceea ce aţi făcut! Teoria armelor inteligente spune clar că ordinele criminale nu se execută. Pentru că între soldaţi (la modul generic) şi ordine ticăloase stă propria noastră conştiinţă, adică cea care ne defineşte ca oameni şi nu jivine. Voi, executanţi jalnici ai ordinelor criminale, aţi dezonorat o armă de tradiţie în România! De aceea, vouă, slugilor penibile şi nu întregii Jandarmerii Românr, vă spun răspicat: Să vă fie ruşine! Vouă, şefilor voştri şi stăpânilor politici!

Mihai Dorin este istoric şi publicist