Opera Iaşi la 65 de ani: Spectacol aniversar TOSCA şi evenimente inedite

miercuri, 27 octombrie 2021, 10:26
2 MIN
 Opera Iaşi la 65 de ani: Spectacol aniversar TOSCA şi evenimente inedite

Opera Naţională Română din Iaşi se pregăteşte de un eveniment deosebit. Pe 3 noiembrie se vor sărbători 65 de ani de la primul spectacol jucat de teatrul liric ieşean, “Tosca”, de Giacomo Puccini. Cu acest prilej, miercurea viitoare, de la ora 18:30, în Sala Mare, va avea loc o reprezentaţie aniversară a operei în trei acte compusă de Puccini. 

Rolul principal, Floria Tosca, va fi interpretat de celebra soprană Cellia Costea. Născută la Piatra Neamţ, solista a câştigat numeroase premii internaţionale şi a fost prezentă pe mari scene ale lumii, precum London Covent Garden, Wiener Staatsoper, Liceu de Barcelona sau Deutsche Oper Berlin. Evenimentul va fi marcat într-un mod special. Un joc de lasere proiectat pe clădirea Operei va sublinia aniversarea, iar spectatorii vor intra la spectacol pe un covor roşu luminat de torţe.

Sărbătoarea teatrului liric ieşean va fi subliniată şi în zilele premergătoare reprezentaţiei. Astfel, pe pagina de facebook a instituţiei vor fi postate diferite materiale cu nume mari ale operei precum şi imagini din alte reprezentaţii speciale “Tosca”, în oraş vor fi difuzate spoturi video care vor puncta aniversarea, site-ul operaiasi.ro va îmbrăca haine noi. Totodată, lunea viitoare, pe 1 noiembrie, în foaierul instituţiei, va fi organizat un vernisaj în care vor fi prezentate portrete ale personalităţilor reprezentative din istoria Operei ieşene.

Expoziţia va putea fi văzută apoi şi în cele patru tururi ghidate care se vor derula marţi, 2 octombrie, de la orele 11, 12, 14 şi 15. În cadrul tururilor, la care intrarea va fi gratuită, vizitatorii vor afla curiozităţi legate de clădirea instituţiei şi activitatea artistică. Daniel Şandru, managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, s-a arătat încrezător că acţiunile vor fi bine primite de public: “Ne-am gândit să subliniem cu tuşe diferite această sărbătoare deosebită. Îi vom omagia pe cei care au scris pagini de aur în glorioasa istorie a teatrului liric ieşean, spectacolul aniversar va avea o distribuţie de excepţie, vor fi numeroase alte momente inedite. Sunt optimist că toate lucrurile vor merge perfect şi aniversarea a 65 de ani de la primul spectacol al Operei ieşene va fi apreciată de toţi cei care iubesc această instituţie reprezentativă a României”.

Comentarii