Parcul industrial Leţcani, oglinda unei administraţii locale impotente

Ideea unui parc industrial la marginea Iaşului bântuie Casa Pătrată de pe la mijlocul anilor ’90. Mai întâi, a fost transpusă timid, pe fluturaşii de campanie ai unor candidaţi excentrici. N-a durat mult, şi, în 2008, Constantin Simirad, împins de la spate de Tiberiu Brăilean, devine primul şef de CJ care verbalizează proiectul – „avem nevoie de un parc industrial”. Primul pas era făcut. Au urmat patru ani în care nu s-a întâmplat nimic, dar ieşenii puteau în sfârşit să doarmă liniştiţi. Ideea unui parc industrial lângă Iaşi devenise mainstream, un deziderat transpartinic, îşi pierduse excentricitatea. Iar în 2012, visul începe să prindă contur. Noul şef al judeţului, Cristian Adomniţei, a identificat localitatea (Leţcani) şi terenul pe care urma să fie amenajat ceea ce se dorea un nou „El Dorado” pentru industria din estul ţării. Au mai trecut doi ani şi a luat fiinţă „Iaşi Industrial Park SRL”, o societate aflată în subordinea CJ, cu administrator şi salariaţi plătiţi din bani publici. Apoi, Cristian Adomniţei a avut probleme cu legea (mai exact cu nişte fluturaşi electorali, că tot aminteam de ei), iar proiectul a fost preluat de succesorul său, Maricel Popa. Preluat şi dus mai departe cu „succes”, pentru că în 2017, terenul îngrădit de la Leţcani primeşte de la Bucureşti licenţa de „parc industrial”. Chiar dacă suprafaţa-i scade de la 30, la 18 hectare. Pleacă Maricel Popa, vine Costel Alexe, şi în august 2021, se semnează contractul de amenajare a parcului. În vara lui 2023 trebuia tăiată panglica, dar nu s-a întâmplat. E drept, suprafaţa revine la 30 de hectare, aşa că CJ alocă fonduri suplimentare. „La toamnă e gata”, promit şefii de la Casa Pătrată. A trecut toamna, se termină acuşi iarna, şi proiectul e încă în lucru. Tot în lucru e şi un dosar penal, după ce Curtea de Conturi şi Inspectoratul de Stat în Construcţii au descoperit nereguli privind deconturile acordate constructorului şi probleme cu argila folosită la amenajarea parcului (surse – Reporteris, Pro TV).

De când Constantin Simirad a vorbit într-un cadru oficial despre un „parc industrial la marginea Iaşului” au trecut 16 ani. De când Cristian Adomniţei a înfiinţat „Iaşi Industrial Park SRL” s-au scurs 12 ani. De când Laurenţiu Rădulescu, administratorul parcului, încasează lunar circa 1.000 de euro că să păzească o tarla au trecut 10 ani. De când Maricel Popa a obţinut licenţa lumea a trecut printr-o pandemie, iar cei mai norocoşi dintre noi am mai îmbătrânit cu 7 ani. De când Costel Alexe a semnat contractul de lucrări se tot lucrează de 3 ani şi nu e gata. Un teren cu utilităţi la uşă, care trebuie îngrădit, nivelat şi pe care trebuie ridicată o banală clădire administrativă!

Între timp, în judeţ au apărut cel puţin cinci parcuri industriale de o dimensiune comparabilă, dezvoltate de investitori privaţi (Leţcani, Tomeşti) sau administraţii locale (Miroslava). Între timp, consiliile judeţene din vestul ţării au amenajat zeci de parcuri industriale pe sute (nu zeci) de hectare. Între timp, inaugurarea unui parc industrial nu mai e demult o ştire, ci un fapt banal, care ţine de administrarea curentă a unui judeţ.

Parcul industrial de la Leţcani va rămâne un punct de referinţă în istoria Iaşului. Nimic nu surprinde mai bine „impotenţa”, incompetenţa şi, probabil, corupţia, şefilor care au condus judeţul după Revoluţie. 16 ani să îngrădeşti şi să tasezi pământul pe-o tarla („and still counting…”).

ZDI le-a propus săptămâna trecută cititorilor să vină cu idei privind regenerarea urbană a fostei platforme Fortus. Primăria şi Consiliul Judeţean urmează să deţină în zonă aproape 100 de hectare. Unii ieşeni s-au lăsat duşi de val şi au propus… un parc industrial. Regula de trei simplă: Dacă şefii judeţului Iaşi au nevoie de 16 ani să amenajeze un teren de 30 de hectare, de câţi ani vor avea nevoie pentru 100 de hectare?