Șef lucrări Dr. Irina Ciortescu, medic primar gastroenterolog, Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași:”Intoleranța la lactoză este una dintre cele mai răspândite forme de deficit enzimatic intestinal și este rezultatul incapacității organismuluiui de a absorbi și metaboliza lactoza din alimente precum lapte sau derivate ale acestuia. Lactaza, enzima care înlesnește metabolizarea lactozei prezente în unele alimente, are un nivel redus în cazul persoanelor cu intoleranță la lactoză. În mod normal, această enzimă, care ar trebui să se afle la nivelul intestinului subțire, transformă lactoza în glucoză și galactoză, care trec apoi în sânge. 

Această problemă apare, de obicei, la adulți și foarte rar la copii sau bebeluși, mai ales la persoane de descendență africană, asiatică și hispanică. O cauză ar putea fi nașterea prematură, deoarece copiii născuți prematur au un nivel mai redus al lactazei din intestinul subțire, deoarece organismul începe să dezvolte această enzimă în ultima parte a trimestrului al treilea.

De asemenea, o dezvoltare bacteriană excesivă, boala celiaca sau boala Crohn pot avea un impact asupra nivelului lactazei ca și unele forme de tratament pentru cancer.

Intoleranța la lactoză poate fi primară, secundară și congenitală

Intoleranța primară apare pe fondul reducerii activității lactazei la nivelul mucoasei intestinale. Cel mai devreme apare la vârsta de cinci ani, însă cele mai multe cazuri sunt descoperite în adolescență sau chiar la maturitate.

Intoleranța secundară este un simptom al gastroenteritei, al bolii Crohn sau apare ca un efect secundar al tratamentului pentru cancer. În acest caz, intoleranța poate fi temporară, iar nivelul lactazei poate reveni la normal după regenerarea țesutului intestinal.

Intoleranța congenitală este rară și se transmite genetic, condiția fiind ca ambii părinți să transmită gena cu probleme mai departe. Se manifestă prin incapacitatea organismului de a sintetiza lactaza.

Este bine de știut că circa 70% dintre persoanele cu intoleranță la lactoză au și intoleranță la fructoză. Printre alimentele care conțin fructoză se află mezelurile, zahărul și îndulcitorii naturali și artificiali, conservele care conțin zahăr, legumele dulci (morcov, porumb, roșii), produse dulci din comerț. 

Persoanele cu intoleranță la lactoză pot acuza crampe abdominale, mai ales în jurul sau în spatele ombilicului, ori în zona inferioară a abdomenului; balonare; diaree; vărsături (mai ales la adolescenți); transpirație; paloare.

Simptomele apar între 15 minute și două ore de la ingestia alimentelor lactate sau derivate. Intensitatea simptomelor depinde de mai mulți factori, printre care cantitatea de grăsimi consumată odată cu alimentele ce conțin lactoză, timpul de evacuare a stomacului, sensibilitatea intestinală, precum și adaptarea florei intestinale la cantitatea de lactoză consumată. De exemplu, un pahar de lapte poate fi consumat fără probleme, însă nu mai multe. 

În funcție de istoricul simptomelor, se pot face mai multe investigații

Testul de absorbție a lactozei (testul de toleranță) – persoana va consuma un lichid care conține 50 g de lactoză (în cazul copiilor, se calculează câte 2g pentru fiecare kg). Nivelul glicemiei se calculează la momentul 0, 60 de minute și 120 de minute. Dacă glicemia nu este variabilă și dacă apar simptomele tipice intoleranței la lactoză, se concluzionează că organismul nu a reușit să digere lactoza și se pune diagnosticul.

Testul de malabsorbție a lactozei (testul hidrogenului în aerul expirat) – cu o precizie superioară testului de toleranță. Presupune consumarea, după repaus digestiv, a unui lichid cu un conținut de lactoză și măsurarea cantității de hidrogen expirat la fiecare 30 de minute, timp de trei ore. În mod normal, se eliberează cantități mici de hidrogen. Atunci când lactoza nu este metabolizată, începe să fermenteze la nivelul intestinului subțire și, astfel, duce la degajarea unei cantități mai mari de hidrogen.

Testul genetic ajută la diferențierea între toleranța primară și secundară iar testul acidității scaunului calculează cantitatea de acid din intestinul gros. Este de preferat mai ales în cazul bebelușilor și al copiilor mici. Dacă cel mic are intoleranță la lactoză, testul va indica prezența unei cantități mari de acizi grași în fecale. Aceștia apar ca urmare a interacțiunii dintre lactoza nedigerată și bacteriile din colon.

De regulă, tratamentul intoleranței la lactoză presupune modificarea dietei zilnice și reducerea consumului de alimente bogate în lactoză. Doar în cazul unor simptome severe este indicată eliminarea cu totul a acestor alimente. Cele mai multe persoane cu intoleranță la lactoză pot consuma cel mult 12 g de lactoză pe zi (echivalentul unui pahar de 240 ml de lapte) fără a avea simptome majore. De asemenea, iaurtul este tolerat mai bine, la fel și brânza maturată. 

Pe lângă schimbarea dietei, persoanele care au intoleranță la lactoză pot suplimenta alimentația prin alternative alimentare sau suplimente pe bază de proteine, calciu și vitamina D, ale căror niveluri s-au redus după limitarea consumului de alimente bogate în lactoză. Calciul, de exemplu, se află în broccoli, somon, lapte de soia, cocos sau orez, portocale, rubarbă și spanac. Vitamina D se găsește în ouă și ficat de pui, iar corpul o produce în mod natural prin expunerea la soare. Proteinele pot fi luate din carne sau din legume precum tofu, linte, năut, arahide, migdale, quinoa, semințe de cânepă, ciuperci, cartofi, fasole. 

De asemenea, pot fi luate suplimente enzimatice pentru a crea toleranță la nivelul florei intestinale, însă acest lucru este recomandat mai ales sub supravegherea doctorului”.