Placa pe care scrie „Mișcarea Legionară” nu încalcă legea, spun procurorii

miercuri, 03 martie 2021, 09:03
1 MIN
 Placa pe care scrie „Mișcarea Legionară” nu încalcă legea, spun procurorii

Cazul casetei inscripționate cu „Mișcarea Legionară” pusă pe o clădire din Sectorul 1 a ajuns o dată la procurori, care au decis clasarea dosarului.

Deputatul Silviu Vexler, din partea minorităților naționale și președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, a atras atenția, pe contul său de Facebook, că pe o clădire de pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei stă, la vedere, o plăcuță cu „Mișcarea Legionară”, cu însemnele legionare. Deputatul a făcut sesizări către Ministerul de Interne și Ministerul Justiției.

O plângere penală privind plăcuța de pe sediul Mișcării Legionare, condusă de Șerban Suru, a fost înregistrată în 2015.

După o epopee de cinci ani, în 20 octombrie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București anunța renunțarea la urmărirea penală și clasarea cauzei pentru Șerban Suru, pentru folosirea salutului fascist, pentru comemorarea lui C.Z. Codreanu la Tâncăbești și pentru amplasarea plăcuței cu „Mișcarea Legionară” pe o clădire din Sectorul 1.

În 2 februarie 2021, Judecătoria Sectorului 2 confirma definitiv decizia procurorilor privind renunțarea la urmărirea penală în cazul lui Șerban Suru.

Aflați amănunte de pe newsweek.ro.

Comentarii