Încă dinaintea epocii pandemice, după mai bine de patru ani de indisciplină bugetară (2016-2019), România avea să se confrunte cu procedura de deficit excesiv (PDE), declanşată de CE ca urmare a deciziei Consiliului UE. Să amintim, în anul 2019, deficitul bugetar a atins 4,6% PIB în termeni cash (4,4% în termeni ESA/Sistemul European de Conturi). Aceasta în condiţiile în care norma europeană obligă ca deficitul bugetar, calculat potrivit metodologiei ESA, să nu depăşească 3% din PIB. Norma respectivă o constituie Protocolul nr.12 privind procedura aplicabilă deficitelor excesive (anexă la TFUE) şi prevede ca deficitul structural să nu depăşească 1% din PIB (obiectiv bugetar pe termen mediu – OTM) sau să se înscrie pe o traiectorie de convergenţă către OTM agreată cu CE. Cu mai bine de şapte ani în urmă, CE ne propunea anul 2015 drept limită de atingere a OTM, asumat de noi, ca stat membru (SM) al UE, prin Programul de Convergenţă.

Numai că niciîntr-un an de atunci şi până în recent încheiatul 2020 nu aveam să înregistrăm deficite structurale de cel mult -1% din PIB, cum conveniserăm. Mai mereu soldul structural anual al administraţiei publice a tins către 3%. Orice SM care face obiectul aplicării PDE trebuie să aplice recomandările formulate de instituţiile UE vizând corectarea abaterii bugetare şi implicit atingerea OTM. Aflată în această situaţie din 2017, România, chiar şi dacă nu s-ar fi confruntat cu criza sanitară, nu dădea vreun semn remarcabil că s-ar apropia de coordonatele traiectoriei de convergenţă agreată cu CE. Însă, la sfârşitul anului trecut, criza de tipul amintit a făcut să înregistrăm un deficit bugetar cash de 9,79% din PIB (deficit ESA 9,10% din PIB; deficit structural 7,76% din PIB). Situaţia a fost generată de scăderea încasărilor bugetare şi de întreprinderea unor măsuri financiare în sprijinul salariaţilor şi al operatorilor economici, asupra cărora nu insistăm aici.

Cu toate că CE ne recomanda în cadrul PDE (după analiza aferentă exerciţiului bugetar 2019) să revenim până în anul 2022 la un deficit de sub 3%, raţiunile derivate din necesitatea combaterii efectelor pandemiei COVID-19 au determinat o măsură neaşteptată din partea UE. Mai exact, la 20 martie 2020, CE cu acordul Consiliului European, vine cu o derogare de la restricţiile impuse prin Pactul de Stabilitate şi Creştere (PSC/braţul corectiv). Este vorba despre adoptarea ”clauzei generale derogatorii” (CGD), potrivit căreia sunt permise abateri temporare şi ordonate de la regimul fiscal existent.

În baza CGD, respectivele abateri vizează regulile fiscal-bugetare ”atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, pentru toate SM aflate într-o situaţie de criză generalizată cauzată de o încetinire economică severă a zonei euro sau a UE în ansamblu.” (Expunere de motive la Legea de aprobare a plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021) Se subînţelege, CGD facilitează un tratament diferit şi pentru cheltuielile generate de pandemia COVID-19 în cadrul PDE. De aceea putem găsi în acest lucru un motiv pentru care procedura de deficit excesiv să nu ne mai pară atât de înspăimântătoare. Nu întâmplător, pentru anul în curs, deficitul bugetar este proiectat la 7,16% din PIB, iar pentru anul 2022 se estimează că nu va depăşi 5,84% din PIB. Aşadar devine de presupus că cel puţin pe termen mediu – 2-3 ani, respectiva procedură îşi va pierde funcţia de ghilotină în planul finanţelor publice naţionale.