Povestea profesorului român închis în China pentru 80 de dolari

luni, 30 mai 2022, 13:08
2 MIN
 Povestea profesorului român închis în China pentru 80 de dolari

Marius Balo a stat opt ani în închisoare în China pentru 80 de dolari. Autorităţile l-au acuzat, în 2014, că ar fi primit această sumă de la cetăţeni chinezi, fără să ştie că provenea din comiterea de infracţiuni. A fost considerată fraudă contractuală.

Procesul a fost o farsă, povesteşte profesorul român pentru PressHUB. Marius Balo spune că a fost supus la interogatorii obositoare, iar în timpul arestului preventiv a fost menţionut intenţionat sub presiune psihică: se gândea chiar că va fi condamnat la moarte şi executat.

Tânărul din Cluj, care preda engleza în China, nu a primit aproape deloc sprijin din partea statului român, în ciuda apelurilor sale disperate. Ar fi putut fi transferat în România în 2020, dar pandemia de COVID-19 i-a anulat această şansă. A fost eliberat abia în 2022.

Marius Balo poveşteşte, pentru PressHUB, cum a ajuns prima dată în China, cum a fost arestat, de ce a fost condamnat, ce au făcut pentru el autorităţile din România şi cum a reuşit, în cele din urmă, să fie eliberat şi să se întoarcă acasă după 8 ani.


Principalele declaraţii ale lui Marius Balo

  • Când am ajuns în China, totul era nefamiliar, nou, cu fundul în sus, însă părea armonios şi această aparentă armonie te atrăgea.
  • Ştiam că nu e indicat să vorbeşti de religie şi de politică cu localnicii. Cu ceilalţi străini puteai vorbi orice.
  • Am stat în arest, sau casa de detenţie, 2 ani 3 luni şi 7 zile (…) nu am văzut lumina soarelui în tot acest timp, nu am putut să contactez pe absolut nimeni şi nu am ştiut în nici un moment ce se va întâmpla cu mine, voi fi eliberat mâine sau voi primi pedeapsa cu moartea şi voi fi împuşcat în curtea din spate?
  • Totul a fost hotărât în momentul în care ai fost arestat. Procesul e doar ştampila care se pune pe acea hotărâre.
  • Mi s-a spus că cererea a fost trimisă la Bucureşti. Şi apoi, timp de trei ani, nici o veste. Abia după ce au apărut în presă informaţii despre necazul meu, abia atunci au început lucrurile să se mişte.
  • În China, tortura este o artă care se tot perfecţionează de mii de ani. Picătura chinezească, castrarea şi moartea prin 1000 de tăieturi sunt doar cele mai cunoscute exemple.

Cititi materialul integral pe presshub.ro

 

Comentarii