De Business

Punem punctul pe știi

Preţurile petrolului au scăzut cu aproximativ 1%

joi, 21 septembrie 2023, 14:00
1 MIN
 Preţurile petrolului au scăzut cu aproximativ 1%

Preţurile petrolului au scăzut cu aproximativ 1% miercuri, extinzându-şi scăderile anterioare, după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a lăsat ratele dobânzilor neschimbate, aşa cum era de aşteptat, transmite Reuters. 

Fed a lăsat neschimbată dobânda de referinţă, dar şi-a înăsprit atitudinea conservatoare, anticipând o nouă creştere a dobânzii până la sfârşitul anului, iar politica monetară va fi semnificativ mai strictă în 2024, decât anticipa anterior. Aşa cum au făcut şi în iunie, factorii de decizie ai Fed încă văd ca rata dobânzii overnight, de referinţă, a băncii centrale să atingă un vârf în acest an în intervalul 5,50%-5,75%, cu doar un sfert de punct procentual peste intervalul actual. Creşterile ratei dobânzii pentru a domoli inflaţia pot încetini creşterea economică şi pot reduce cererea de petrol. Contractele futures pentru petrolul Brent, pentru livrarea în noiembrie, au scăzut cu 68 de cenţi, sau cu 0,7%, până la 93,66 dolari pe baril, în timp ce ţiţeiul U.S. West Texas Intermediate (WTI), pentru livrare în octombrie, a scăzut cu 68 de cenţi, sau cu 0,8%, la 90,52 dolari.

Comentarii