Primele tancuri Leopard 1 au ajuns în Ucraina, anunţă forţele armate daneze

vineri, 08 septembrie 2023, 17:28
1 MIN
 Primele tancuri Leopard 1 au ajuns în Ucraina, anunţă forţele armate daneze

Primele zece tancuri Leopard 1 donate de Danemarca, Germania şi Olanda au ajuns în Ucraina şi altele sunt pe drum, au declarat vineri forţele armate ale Danemarcei, informează The Guardian.

Cele trei ţări au anunţat în februarie că vor dona 100 de tancuri de fabricaţie germană în "următoarele luni".

"Primele 10 tancuri au fost trimise în Ucraina. Iar altele sunt pe drum", au precizat forţele armate daneze într-un comunicat. "Alte 10 tancuri au fost livrate de la fabrică", adaugă sursa citată.

Trupele daneze din Germania antrenează forţele ucrainene pentru a utiliza vehiculele, a adăugat armata, potrivit AFP.

"Nu am nicio îndoială că îi va ajuta să câştige bătălia de apărare pe care o duc în acest moment", a declarat comandantul armatei daneze, Arpe Nielsen, în comunicat.

Leopard 1 a fost principalul tanc de luptă al forţelor armate ale Germaniei de Vest, fiind folosit pentru prima dată în 1965, dar de atunci a fost înlocuit cu modelul Leopard 2.

Comentarii