Primul mort pe teritoriul Rusiei în războiul din Ucraina: Un preot, ucis de rachete ucrainene

vineri, 25 martie 2022, 14:31
1 MIN
 Primul mort pe teritoriul Rusiei în războiul din Ucraina: Un preot, ucis de rachete ucrainene

Un preot militar a fost ucis în tiruri de rachete multiple ucrainene de tip ”Smerci” vizând un sat de frontieră rus, situat în apropiere de oraşul ucrainean Harkov, unde au loc confruntări militare aprige, anunţă vineri Biserica Ortodoxă rusa, relatează AFP.

”Preotul (Oleg Artiomev) se afla ieri (joi) seara în satul Juravliovka, unde a căzut sub tiruri de Smerci ucrainene, murind în exerciţul funcţiei”, anunţă departamentul militar al Bisericii.

Acesta este primul mort pe teritoriul rus în tiruri ucrainene anunţat în mod public de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, în urmă cu o lună.

Juravliovk aeste un sat din regiunea rusă Belgorod, situat la doi kilometri de frontiera cu Ucraina şi la mai puţin de 30 de kilometri de Harkov, al doilea cel mai important oraş ucranean, pe care armata rusă încearcă să-l cucerească.

Obuze ucrainene au căzut, miercuri şi joi, la Juravliovka, dar şi în satul vecin Nehoteevka.

Case şi maşini au fost distruse, însă nu s-au înregstirat victime.

Ulterior, 196 de locuitori au fost evacuaţi, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass.

Comentarii