Priorităţi

Aproape tot ce înseamnă viaţă pe pământ este strâns legat de priorităţi. Orice animal de pe lumea asta va urma instinctual o ierarhie a nevoilor ce va fi mereu de jos în sus, de la hrană, adăpost, siguranţă, până la lupta pentru un loc în haită. Toate vietăţile în afară de oameni. Aceştia îşi vor stabili priorităţile nu doar din instinct, ci mai ales în mod conştient, iar aici apar problemele. Pentru că acolo unde intervine aşa-numita „raţiune”, „gândire logică”, toate celelalte porniri pălesc.

Cel mai bun instrument de lucru aici, care ne vine de-a gata, este piramida nevoilor umane a lui Abraham Maslow. La prima impresie toate priorităţile din imagine par a se manifesta în acelaşi timp, dar dacă se analizează situaţia per unitate, per individ, se va constata că lucrurile sunt luate pe rând, într-o ordine, una pe care o hotărăşte proprietarul corpului.

În perioadele extreme, priorităţile se schimbă radical. Atunci când este o lipsă a hranei, spre exemplu, de multe ori siguranţa este pe muchie de cuţit, dusă la limită, nu mai vorbesc de nivelurile de mai sus ale piramidei.

În interiorul aceluiaşi etaj au loc schimbări frecvente. Dacă în situaţii normale mai întâi mănânci, bei, te odihneşti şi apoi faci sex, de exemplu, în cazul unei îndrăgostiri turbate sau a unei crize de abstinenţă prelungită puberală, eşti în stare să renunţi la tot restul pentru un sărut pasional sau o mângâiere tandră.

Dacă pe un submarin s-a produs o fisură în fuselaj, iar vasul a început să ia apă, un căpitan trebuie să fie în stare să îşi păstreze calmul şi să construiască singur ori cu ajutorul subalternilor într-un timp cât mai scurt posibil o ierarhie a nevoilor care trebuie urmată strict pentru ca situaţia să fie salvată, vasul să rămână integru, iar echipajul în viaţă. De exemplu, trebuie mai întâi găsite, izolate şi astupate găurile prin care intră apa, salvat instrumentarul sensibil la umiditate şi personalul aflat în zonă, asigurate torpilele să nu cumva să fie afectate, şi abia apoi stabilit meniul de la masa marinarilor, muzica difuzată seara după stingere, citirea celor mai nostime scrisori de la neveste şi altele asemenea. Multe dintre deciziile geniale din istorie ale marilor conducători au fost luate doar dintr-o ordonare simplă, ierarhică a lucrurilor, situaţiilor şi punerea ei în practică, nimic mai mult. La fel cum multe bătălii sau războaie au fost pierdute dintr-o lipsă mai mult sau mai puţin stupidă de luciditate şi de la o evaluare greşită a necesităţilor imediate dintr-un anumit moment cheie.

În mod normal nu trebuie neglijat complet niciun nivel al piramidei. Un individ funcţionează la capacitatea lui normală, având cele mai mari şanse de a fi mulţumit, poate chiar fericit, dacă bifează toate etajele. In realitate, însă, e altfel. Foarte mulţi oameni rămân restanţi pe ici, pe colo. Dar cum reuşeşte unul să acumuleze tot, iar altul, cu aceleaşi capacităţi, resurse, nu poate să atingă decât vreo două? Ca şi cum fiecare în parte ar avea câte o sticlă de apă, dar unul ar putea să traverseze întreg deşertul cu ea, în timp ce altul ar muri de sete la jumătatea drumului. Ei bine, aici intervine gestionarea priorităţilor, cum reuşeşte fiecare să îşi programeze resursele pentru a „hrăni” pe rând sau în acelaşi timp toate nevoile sale şi a trece cu succes linia de sosire.

Să luăm drept exemplu doi inşi, poate chiar vecini de acelaşi sex, aceeaşi vârstă, statură, greutate, acelaşi statut social, poate chiar capacităţi afective şi intelectuale. S-au jucat toată copilăria împreună pe islaz cu vacile, dar după liceu drumurile lor s-au despărţit. Unul a ales să meargă la facultate şi să urmeze o carieră într-un domeniu preferat de el, altul a crezut că e mai bine să pună mâna mai întâi pe bani, aşa că a plecat la muncă în Italia. Primul a considerat că e prioritar să îşi facă o educaţie temeinică atâta timp cât încă e tânăr şi capabil de învăţare, chiar şi pe banii părinţilor, educaţie ce îl va ajuta mai departe în viaţă, altul a sărit sau a neglijat acest aspect şi a vrut să treacă direct la stadiul de adult, să devină responsabil pe propria viaţă, independent, bogat chiar, dacă se poate, cu orice preţ şi în cel mai scurt timp. Totul e de fapt o interpretare a priorităţilor. Sunt cazuri de succes şi într-o situaţie şi alta, dar asta depinde şi de consistenţa acestui succes, şi gradul lui de persistenţă. Eu înclin totuşi să cred că primul a făcut alegerea mai bună.

Sau alt exemplu, doi români plecaţi în Italia au câştigat în 10 ani de zile, prin muncă grea în construcţii, aceeaşi sumă de bani. Amândoi au decis să se întoarcă în ţară că străinătatea le-a ajuns. Unul a cumpărat o bucată de teren pe care şi-a amenajat o mică fermă, celălalt şi-a cumpărat din toţi banii o maşină de lux. Cu alte cuvinte primul a luat în considerare mai multe niveluri ale piramidei, pe când celălalt a investit totul pe o singură nevoie, cea a recunoaşterii sociale, crezând probabil că acest lucru îl va recompensa pentru toate celelalte. Care e mai fericit, asta doar ei pot spune…

Sau încă unul. Statul român odată cu apariţia pandemiei de COVID-19 a luat măsura situaţiei de urgenţă, una extremă, şi a izolat toţi oamenii în case cu orice preţ, păstrând doar serviciile se subzistenţă. S-au închis şcolile, universităţile, parcurile, magazinele mari, a fost oprit transportul în comun de la primele semne de boală. Suedia, pe de altă aparte, a considerat că nu pot fi neglijate complet celelalte aspecte ale economiei şi culturii şi a încercat să le îmbine pe toate într-o manieră cât mai armonioasă cu ajutorul cetăţenilor. Au fost date chiar amenzi pentru părinţii care nu îşi trimiteau copiii sănătoşi la şcoală, de pildă. Ambele ţări şi-au asumat un risc, care a fost mai mare, rămâne de văzut după câţiva ani, dacă nu cumva începe să se vadă deja în zilele astea.

Unele ţări precum Coreea de Nord ori Iranul consideră că e prioritar să investească în arme şi cercetare nucleară decât în respectarea drepturilor omului şi asigurarea necesităţilor de bază pentru populaţie. Parlamentul român adoptă mai degrabă legi despre lucruri neprioritare în acest moment, cum ar fi educaţia sexuală în şcoli sau discriminarea de gen, în loc să ia măsuri urgente pentru relansarea economiei şi educaţiei după pandemie, apropo de submarinul care se scufundă. Un fel de „ţara arde şi baba se piaptănă”. Dar acest fel de a gândi şi a acţiona e deja „pandemic” la noi…

Briscan Zara este scriitor şi publicist